Articol de GSP - Publicat duminica, 06 septembrie 2020 19:54 / Actualizat duminica, 06 septembrie 2020 20:24
CSM București a pierdut finala Cupei României la handbal feminin, fiind învinsă de rivala SCM Râmnicu Vâlcea, scor 19-22. „Tigroaicele” pornesc cum nu se poate mai rău în noul sezon, unul în care și-au pus din nou mari speranțe.
Vâlcencele au făcut o primă repriză extraordinară și au intrat la cabine cu un avantaj de 8 goluri, scor 15-7. Avantajul SCM-ului a fost imposibil de recuperat pentru CSM București, care, deși a făcut o repriză secundă mai solidă, nu a mai putut întoarce soarta finalei.
S-a terminat 22-19 pentru SCM, vâlcele contabilizând o nouă victorie importantă împotriva principalei rivale din „Liga Florilor”.
4.15era cota oferită de casele de pariuri pentru un triumf al vâlcencelor
SCM Râmnicu Vâlcea, considerată și câștigătoarea Supercupei
Având în vedere că lupta din campionat a rămas indecisă - campionatul anterior fiind „înghețat” din cauza pandemiei, SCM Râmnicu Vâlcea a fost considerată și câștigătoarea Supercupei României. Decizia i-a aparținut Federației Române de Handbal.
CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea erau echipele care și-au disputat trofeul în ultimii doi ani. Cele două sunt, totodată, reprezentantele României în Liga Campionilor.