Articol de Beno David - Publicat sambata, 12 septembrie 2020 13:57 / Actualizat sambata, 12 septembrie 2020 14:23
Eran Zahavi, cel mai prolific jucător din lotul actual al naționalei Israelului, a fost ridicat de polițiști de la vila sa din Savyon.
Un incident petrecut vineri seară, în care a fost implicat cel mai important fotbalist israelian. Eran Zahavi, 33 de ani, actualul golgeter al naționalei, autor a peste 100 de goluri la echipa chineză Guangzhou R&F (din 2016), a fost arestat de polițiști și dus la secție.
"Eu sunt Zahavi, mă cunoașteți!"
Motivul: vecinii săi din Savyon (una dintre localitățile cu cei mai mulți bogați din Israel, situată la doar 11 kilometri de Tel Aviv) au chemat forțele de ordine, deranjați de muzica dată prea tare și de gălăgia făcută la piscina vilei lui Zahavi. Trei mașini de poliție au sosit imediat.
Când i s-a cerut să se legitimeze, jucătorul a replicat: "Eu sunt Zahavi, mă cunoașteți!". A ieșit scandal. Unul dintre agenți i-a pus cătușele în mașină. După doar două ore însă, avocatul a reușit să-l elibereze.
"Nu e caz de dosar penal, însă a fost incident neplăcut"
"Am fost nervos. Polițiștii au exagerat și ei, influențați de vecini, care s-au plâns că un cântăreț ține un recital în curtea noastră. Nici vorbă. Era o combină muzicală. Ne simțeam bine. Familia și prietenii noștri", a declarat Zahavi presei israeliene.
"Nu e caz de dosar penal, însă a fost incident neplăcut. Nu sunt nici hoț, nici din lumea interlopă. Altfel stăteau lucrurile dacă era vorba de altă persoană".
10 milioane de dolarieste salariul anual al lui Eran Zahavi la clubul chinez Guangzhou R&F
11 goluria marcat atacantul la naționala Israelului în preliminariile CE 2020; al doilea golgeter din calificări, după Kane (12)
103 reușiteare Zahavi la Guangzhou în 117 meciuri jucate în toate competițiile
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Boloni a fost aspru criticat de fani: „Fără spirit, fără fotbal”. Românul a cerut întăriri la echipă
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”