Articol de GSP - Publicat joi, 05 noiembrie 2020 07:17 / Actualizat joi, 05 noiembrie 2020 09:20
Juventus s-a impus cu 4-1 în Ungaria, pe terenul lui Ferencvaros, grație unei „duble” a lui Alvaro Morata, unul gol semnat de Paulo Dybala și unui autogol.
Primele două goluri ale întâlnirii au fost reușite de Alvaro Morata, în timp ce Paulo Dybala a dus scorul la 3-0 în minutul 73, profitând de o eroare imensă în apărarea gazdelor. Blazic a trimis o pasă incomodă spre propriul portar, Dibusz, care nu a putut să controleze balonul. Mingea i-a trecut peste picior și a ajuns la Paulo Dybala, care a împins-o în poarta goală!
Doar 8 minute mai târziu Juventus a făcut 4-0, același Dybala fiind în prim-plan. Argentinianul a interceptat excelent o pasă încercată de portarul Dibusz spre stoperul Blazic, a șutat, mingea spre îndrepta spre poartă, moment în care celălalt fundaș central, Dvali, a încercat să o trimită peste transversală. Din păcate pentru el, a lovit bara, iar mingea a intrat în poartă.
Ferencvaros a marcat golul de onoare în minutul 90, prin Franck Boli, care a înscris de la aproximativ 7 metri.
Citește mai multe știri din Liga Campionilor:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”