Articol de GSP - Publicat sambata, 28 noiembrie 2020 21:56 / Actualizat sambata, 28 noiembrie 2020 22:05
Dinamo a început excelent meciul de Cupă cu Viitorul. La pauză, „câinii roșii” conduceau cu 2-0.
Problemele financiare interminabile de la Dinamo nu se mai reflectă în teren. În prima repriză a meciului după care Cosmin Contra ar putea pleca, alb-roșii au jucat excelent, marcând două goluri de generic prin Diego Fabbrini și Deian Sorescu.
Ilie Dumitrescu: „Cea mai bună repriză de la Dinamo în acest sezon”
Prestația „câinilor” l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu, care spune că scorul înregistrat la pauză este o „realizare excepțională” în contextul problemelor clubului la nivel executiv și mai ales financiar.
„Cea mai bună repriză de la Dinamo în acest sezon. Aș vrea să îi remarc pe Fabbrini și Camara în benzi. Camara a fost susținut de Sorescu în zona aia. Nemec, cu o mobilitate foarte bună. Jos pălăria pentru băieții ăștia, pentru această repriză, realizarea asta este una excepțională, păcat de tratamentul pe care l-au avut până în momentul ăsta în club”, a declarat acesta la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.
VIDEO. Suporterii lui Dinamo, show pirotehnic înaintea partidei cu Viitorul
Citește mai multe știri despre Dinamo:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”