Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 03 aprilie 2008 00:00
Adrian Diaconu va primi cea mai mare bursă din cariera sa la meciul cu Chris Henry, din 19 aprilie
Deşi a adunat 24 de meciuri în şapte ani de box profesionist, Adrian Diaconu nu a strîns prea mulţi bani. Bursele sale de meci au pornit, la început, de la cîteva sute de dolari canadieni şi au ajuns la ceva mai mult de 150.000 de dolari în disputa cu Rico Hoye, din 9 mai 2007, în urma căreia a devenit challenger la titlul mondial WBC.
Pe 29 septembrie 2007, la Sacramento, Diaconu avea programat meciul de titlu cu americanul Chad Dawson. Avea o bursă de 415.000 de dolari. A avut ghinion însă, s-a accidentat la mîna dreaptă şi a ratat meciul. O dată cu el şi banii. Şansa i-a surîs însă românului din nou. Pe 19 aprilie, în disputa de la Sala Polivalentă de la Bucureşti, "Rechinul", cum este poreclit boxerul ploieştean, va avea cea mai mare bursă din carieră: 600.000 de euro. Şi adversarul său, Cris Henry, va avea un cec mare, de aproximativ 400.000 de euro. "Cînd am licitat pentru a aduce acest meci la Bucureşti, prima condiţie a fost aceea de a asigura pugiliştilor burse aproximativ egale cu meciul care ar fi trebuit să se dispute între Dawson şi Diaconu", a declarat Rudel Obreja.
Preşedintele FRB nu a vehiculat însă sumele. "Vor fi burse la nivelul unui meci de titlu mondial. Şi vă asigur că spectacolul va face toţi banii", a spus Obreja.
Antrenament cu public
Pe 11 aprilie, americanul Chris Henry va sosi la Bucureşti pentru disputa cu Diaconu. Două zile mai tîrziu, organizatorii galei doresc să programeze un antrenament cu public al celor doi. "Va fi ori într-un centru comercial, ori în Piaţa Unirii", a spus Obreja. Raul Balbi, cel care va boxa cu Ionuţ Ion, e aşteptat în România pe 15 aprilie.
Show în deschidere
Meciurile de box de la gala din 19 aprilie vor fi precedate de un show artistic. Ovidiu Lipan Ţăndărică, orchestra Mihalache sau violonistul moldovean Ion Neniţel vor întreţine atmosfera la Sala Palatului. După partida lui Diaconu, va intra în scenă Voltaj, prima melodie interpretată fiind o dedicaţie pentru ploieştean: "Orice român poate fi şi campion!".