INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Edinson Cavani reacționează după ce a fost pedepsit pentru rasism » Reacție dură din vestiar: „Lume de rahat!”

Edinson Cavani // foto: Guliver/gettyimages
Edinson Cavani // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat vineri, 01 ianuarie 2021 16:28 / Actualizat vineri, 01 ianuarie 2021 17:01

Edinson Cavani (33 de ani), atacantul lui Manchester United, a reacționat după ce Federația de Fotbal Engleză l-a suspendat timp de 3 meciuri și amendat cu 100.000 de lire sterline, din cauza unei expresii încadrată la „rasism”. 

Într-un mesaj postat pe contul personal de Instagram, uruguayanul s-a scuzat dacă a lezat pe cineva prin cuvintele spuse și a reiterat ideea că tot ceea ce a intenționat a fost să trimită un mesaj de afecțiune către un prieten.

Edinson Cavani: „Accept sancțiunea”

„Nu vreau să lungesc acest moment inconfortabil pentru mine. Vreau să vă anunț că accept sancțiunea disciplinară cunoscând faptul că sunt un străin al obiceiurile din limba engleză, dar nu împărtășesc punctul de vedere. Îmi cer scuze dacă am jignit pe cineva cu o expresie de afecțiune adresată unui prieten, nu am intenționat nimic altceva

Cei care mă cunosc știu că sunt mereu în căutarea micilor bucurii și a prieteniei! Apreciez numeroasele mesaje de susținere și afecțiune. Sunt liniștit, din moment ce știu că mereu m-am exprimat cu afecțiune, în concordanță cu felul meu de a trăi și cultura mea. Vă trimit o îmbrățișare sinceră”, a scris Cavani.

Cavani, apărat de colegi

În apărarea atacantului au sărit doi fotbaliști legați de Manchester United. „Ești mare! Cei care te cunosc știu ce fel de persoană ești”, a fost răspunsul lui Marcos Rojo, coechipierul lui Cavani, la postarea atacantului.

Și Ander Herrera, fost jucător la Manchester United și coechipier cu Cavani la PSG între iulie 2019 și octombrie 2020, a reacționat: „Dacă pentru asta te-au sancționat... lumea devine de rahat!”.

Deși consideră pedeapsa drept injustă, Cavani nu o va contesta, potrivit unui comunicat emis de Manchester United. „Edinson Cavani nu era conștient că ceea ce a spus ar putea fi interpretat greșit. Acesta și-a cerut scuze pentru postare către toți cei care ar fi putut fi lezați. 

Deși a crezut sincer că tot ceea ce face este să îi mulțumească cu afecțiune unui prieten apropiat, a decis să nu conteste decizia, din respect și solidaritate pentru Federația Engleză și lupta împotriva rasismului”, se arată în comunicatul „Diavolilor roșii”. 

Motivul pentru care Cavani a fost pedepsit

Pe 29 noiembrie, după ce a întors aproape singur meciul cu Southampton, cu două goluri și un assist pentru Man. United (3-2, de la 0-2), Edinson Cavani a fost felicitat de un prieten pe pagina de Instagram. „Te iubesc atât de mult, Matador!”. I-a răspuns cu un „Mulțumesc, negruțule”.

Cavani a explicat că a fost un cuvânt de alint, nefiind vreo clipă rasist. Chiar și așa, a fost pedepsit.

Meciurile pe care le va rata Edinson Cavani:

  • Manchester United - Aston Villa (Premier League)
  • Manchester United - Manchester City (Cupa Ligii Angliei, semifinale)
  • Manchester United - Watford (Cupa Angliei, a treia rundă)

VIDEO. Toate golurile lui Edinson Cavani din sezonul trecut de Ligue 1

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Haos în ultima zi din 2020 » Fanii au intrat pe teren și i-au luat la bătaie pe jucători!

Caz șocant de Revelion! I-au explodat artificiile în mână: „Poate rămâne parțial orb” » Dus de urgență la spital

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Superliga
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării
Superliga
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (5)
103538191253799
Paco Raceanu  •  02 Ianuarie 2021, 13:04
Postat de andrei.f pe 02 Ianuarie 2021, 00:38

În schimb, Colțescu nu se lasă, Uefa dă din colț în colț !

Si cam in ce sens da UEFA din colt in colt?

andrei.f
andrei.f  •  02 Ianuarie 2021, 00:38

În schimb, Colțescu nu se lasă, Uefa dă din colț în colț !

1745flo
1745flo  •  01 Ianuarie 2021, 18:37
Postat de Costel Chelaru pe 01 Ianuarie 2021, 18:03

Este o lume de ***..intradevar...

Are dreptate Hererra! Mare dreptate! Omenirea se tam pește pe zi ce trece!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează