FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

Laurențiu Reghecampf, tentat de Craiova! Ce lipsește pentru a bate palma cu Mihai Rotaru + De ce e ținut Corneliu Papură în funcție

Laurențiu Reghecampf
Laurențiu Reghecampf

Articol de , , - Publicat joi, 14 ianuarie 2021 07:51 / Actualizat joi, 14 ianuarie 2021 08:25

CS Universitatea Craiova a negociat cu Reghecampf (45 de ani) spre finalul anului trecut și Laurențiu era interesat să preia echipa, după care l-a speriat oferta prea mică a lui Mihai Rotaru, numai 15.000 de euro lunar. Fidel patronului, Corneliu Papură (47) e contestat de suporteri și de glorii din fotbal.

Fiindcă a ținut la echilibrul din contabilitate, Mihai Rotaru a asistat cum echipa lui a pierdut două puncte acasă în primul meci din anul acesta, 0-0 cu Sepsi. Patronul e sfătuit și din Craiova, și din afară să-l înlocuiască urgent pe Corneliu Papură dacă-și dorește ca Universitatea să mai aibă șanse de câștigare a campionatului.

Corneliu Papură, criticat vehement: „Joc penibil”

Ionel Dănciulescu și Ion Crăciunescu l-au criticat pe antrenorul veșnic interimar al oltenilor. „Nu e nicio idee de joc, la Craiova e nevoie de un antrenor care să aducă o idee clară!”, a spus fostul atacant, format ca jucător în Bănie, dar la Electroputere.

Crăciunescu a fost și mai agresiv: „Papură trebuie să fie schimbat că jocul e penibil! Nu am mai văzut echipa aceasta să joace atât de slab! El caută scuze: iarba e prea mare, terenul e înghețat...”.

Laurențiu Reghecampf ar vrea și acum la Craiova

Nici măcar Rotaru nu-l consideră pe Papură potrivit pentru Universitatea, doar că nu a găsit în iarnă o soluție îndeajuns de bună și de ieftină. El a negociat spre finalul anului trecut cu Reghecampf și fostul antrenor de la FCSB era interesat de post.

Colaborarea a picat în momentul în care oferta Craiovei s-a blocat la un salariu de 15.000 de euro lunar, o sumă pe care Laurențiu a considerat-o prea mică. El ar mai fi disponibil și acum, dar tot ar fi nevoie de un efort financiar din partea clubului pentru a fi atras.

Reghecampf, 45 de ani, a fost demis în octombrie de la Al Wasl și încă nu a găsit alt job, deși au circulat știri despre oferte pe care le-ar fi avut tot din zona arabă. El a încasat în ultimii trei ani salarii de peste un milion de euro pe sezon, de aceea i se pare prea abrupt regresul până la 180.000 de euro anual, cât ar câștiga la Craiova. Rotaru a plafonat salariile la nivelul acesta ca să nu riște să-și dezechilibreze bugetul.

Corneliu Papură: amic, scouter, antrenor

Papură, 47 de ani, e apropiat de Rotaru și beneficiază de încrederea patronului indiferent de context. El a fost scouter, principalul sfătuitor în privința achizițiilor, pe urmă a lucrat și ca antrenor secund, și ca „principal” în perioade în care a trebuit să asigure trecerea de la un tehnician la altul, așa cum a fost situația în care plecase Pițurcă și avea să vină Bergodi. 

Tot el l-a înlocuit pe bancă și pe italian. Rotaru îl consideră foarte priceput și loial, doar că fostul fundaș din anii '90 nu are anvergura unui antrenor de top. El a condus echipe din ligile inferioare, Slatina și „satelitul” Universității, și a asigurat interimatul la prima echipă atunci când a fost nevoie, experiențele acestea reprezintă tot CV-ul lui.

Dumitru Dragomir: „Dacă nu găsește altceva, vine Reghe!”

Dumitru Dragomir a analizat situația de la Craiova la GSP Live. „Reghecampf fusese instalat la Universitatea prin octombrie, apoi a picat totul a doua zi. Îl alesese celălalt acționar, Adrian Andrici, nu Mihai Rotaru. Oricum, dacă nu-și va găsi ceva foarte bun în străinătate, Reghe o să accepte oferta Craiovei”, crede fostul președinte al LPF. 

Laur a câștigat două titluri cu FCSB, în 2013 și în 2014, după care nu a mai înregistrat niciun succes major în carieră. Ultimii trei ani i-a petrecut în Emiratele Arabe Unite, la Al Wasl și la Al Wahda.

90 de victoriia obţinut Reghecampf în cele 156 de meciuri ca antrenor în Liga 1, adică un procentaj de 58%

2 victoriiîn 6 meciuri de Liga 1 are Papură în acest mandat la Craiova: 3-1 cu Gaz Metan şi 2-1 cu UTA

Citește mai multe știri din Liga 1:

Ce îl face pe Ionel Gane să meargă mai departe la Dinamo: „Eu în asta cred!”

Craiova suspină după Elvir Koljic, dar un om din club avertizează: „Să nu așteptăm asta de la el” » Cu cine e comparat bosniacul

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Eroul de la România U20 ar putea ajunge în iarnă la Dinamo! Care ar fi condițiile
Superliga
Eroul de la România U20 ar putea ajunge în iarnă la Dinamo! Care ar fi condițiile
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (26)
ipsilante
ipsilante  •  16 Ianuarie 2021, 20:20

Ma intreb, pana cand patronatul si conducerea clubului craiovean se vor mai face de ras, declarand ca "ne batem la titlu"? Noi ajungem de doua-trei ori la poarta, intr-un meci intreg, pe teren propriu, si sutam doar o data pe spatiul portii dar, "ne batem la titlu"! PENIBIL! De la inceputul campionatului, NU JUCAM NIMIC! Am trait din realizarile individuale ale unor jucatori, greseli de arbitraj favorabile, si noroc! FOTBAL, ioc! Tactic, nu vezi nimic, conditie fizica, de doar o repriza, maxim o ora de joc, si frica, frica, frica, de adversar! Cu FCSB am intrat, in mod TRDITIONAL (de cand am revenit!), ***… ***... bine! Toate transferurile au fost ratate sau aproape. Se dovedeste inca o data, cu Screciu si Ivan, ca repatrierea unor "olteni" este "supa reincalzita", ei fiind praf si fara speranta! La fel transferurile ratate ale unor "plombe" pentru atac si mijloc. Mamut arata bine fizic dar neinspirat si greoi. Ceilalti, slabi rau! Papura, oricat s-ar screme, tactic si tehnic, adica fotbalistic, nu iese NIMIC! Voi chiar nu vedeti ca echipa asta VREA, dar NU JOACA FOTBAL? (50-60 de pase inapoi la portar, intr-un singur joc… Asta e fotbal?) Chiar nu vedeti? Pana cand va mai bateti joc de sperantele noastre? L-am urat pe Mititelu dar, la cata indolenta si neprofesionalism vad la acest club, in ultimul timp, incep sa-mi pun intrebari. Nu trebuie sa fii specialist, ca sa constati

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1764061520284739
George Adrian Popescu  •  14 Ianuarie 2021, 13:01

Marcel Popescu ne-a lamurit, cel putin o luna de acum incolo nici gand de a gandi macar la un antrenor bun iar de Mamut sunt foarte multumiti. Cand totul va fi compromis vor avea si ei gandul sa se dea jos din pat. Acum este iarna si somnul este dulce.

suporterucv
suporterucv  •  14 Ianuarie 2021, 12:53

Poate sa vina si Klopp, cu secund Gattuso, ca tot aia e....!! Daca n-ai jucatori, n-ai nimic !!!!

Vezi toate comentariile (26)
Comentează
Close