Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 15 ianuarie 2021 08:59 / Actualizat vineri, 15 ianuarie 2021 09:19
Mihai Eșanu (22 de ani) a impresionat la primul său meci ca titular între buturile „câinilor”, 2-0 cu Hermannstadt, aducând aminte prin atitudine de ultimul goalkeeper campion cu Dinamo.
Mihai Eșanu a avut mâini sigure la Mediaș, la 2-0 cu Hermannstadt. A blocat tot, iar faza din minutul 68 este sugestivă pentru modul cum a tratat, practic, debutul său în fotbalul mare. Atunci, Karanovici a scăpat singur cu dinamovistul de 22 de ani, iar campionul la juniorii A din 2017 i-a furat balonul din picior, la marginea careului.
Dinamo și-a găsit portar! Mihai Eșanu, prestație sigură cu Hermannstadt
Mihai și-a coordonat foarte bine defensiva din fața lui. Cu atitudine, strigând permanent, temperamentul portar a adus aminte din acest punct de vedere de Bogdan Lobonț, dublu campion cu „câinii”, portarul care a contribuit din plin la ultimul campionat cucerit de roș-albi (2007). „I-am adus o poză cu Lobby cândva, i-am zis să se intereseze cine a fost, să observe jocul și stilul lui, să învețe", a mărturisit Gabi Răduță, ex-managerul Academiei, pentru Gazetă.
Tânărul crescut în "haită" e un chilipir pentru dinamoviști. Dacă Mejias câștiga 20.000 de euro pe lună (românii achitau 8.000 €, Middlesbrough 12.000 €), iar Rene 25.000 €, Eșanu este remunerat cu doar 1.225 €!
Eu v-am zis că nu bat câmpii cu copiii crescuți la Dinamo. Dar dă-le șanse, aruncă-i în luptă! N-am nimic cu străinii, însă la ei, timpul trece, leafa merge, recuperează ei banii cumva. Ai noștri stau pe acadele
- Gabriel Răduță, ex-manager Academia Dinamo
E revoltător să vezi jucători care evoluează doar pe burta goală și care o fac foarte bine! Asta o spune cineva care n-a ținut niciodată cu Dinamo. Ar trebui să intervină și organele abilitate ale statului. Și de remarcat portarul acesta tânăr, român, de urmărit
- Radu Paraschivescu, la DigiSport
Mulțumesc pentru aprecieri, dar nu e momentul acum să vorbesc, după doar un meci la Dinamo. Să mai treacă un număr de partide, să demonstrez ceva, să dea Dumnezeu să fie bine pentru Dinamo!
- Mihai Eșanu, portar Dinamo
7 crescuți în „haită”
Dinamo a învins în primul meci din 2021 cu 7 jucători crescuți în Ștefan cel Mare. Sau care au încheiat aici junioratul. Este vorba de Eșanu, Ehmann, Andrei Radu, Bani, aceștia fiind titulari, apoi au mai intrat Blejdea, Borcea și Mihaiu. Pe banca de rezerve mai erau alți patru: Mitrovic, Crețu, Stan și Măgureanu!