Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 23 ianuarie 2021 11:53 / Actualizat sambata, 23 ianuarie 2021 11:59
Gazzetta dello Sport anunță că fundașul român Radu Drăgușin (18 de ani) ar putea juca din primul minut mâine pentru Juventus, pe teren propriu cu Bologna, în Serie A sau, mai sigur, cu SPAL în sferturile de finală din Coppa Italia.
Așteptând prelungirea contractului, Radu Drăgușin are prilejul să prindă tot mai multe minute la Juventus. Fundașul român, ce va împlini 19 ani pe 3 februarie, e curtat de Leipzig, Newcastle și Tottenham, însă Andrea Pirlo are planuri mari cu el. Gazzetta dello Sport scrie că internaționalul de tineret ar putea bifa întâia titularizare și în Serie A, mâine la 13:30, cu Bologna. După cea din "optimile" Coppei Italia cu Genoa, 3-2 după prelungiri.
Radu Drăgușin „«fură» meserie de la experți”
„Azi e o alternativă credibilă pentru titulari, mai ales că Demiral e accidentat, Alexa Sandro și De Ligt stau pe margine din cauza COVID-19, iar Chiellini, Bonucci și Danilo trebuie să tragă mereu din greu. Drăgușin e înalt, are multă personalitate și o bună capacitate de a învăța și de a «fura» meserie de la experți. A fost integralist în 120 de minute din Cupă și va intra duminică din primul minut sau, cel mai probabil, Pirlo va miza pe el joi cu SPAL, tot în Cupă, pentru a obține un bis”.
800.000 de €este cota de piață a lui Radu Drăgușin, conform Transfermarkt.de
Gazzetta dello Sport: „Mai este de lucrat la cifre”
Cotidianul roz l-a lăudat din nou pe Drăgușin: "Calitățile băiatului al cărui idol este Van Dijk nu pot fi puse în discuție și au atras și atenția unor cluburi din străinătate pentru că nu s-au finalizat încă discuțiile de reînnoire a acordului scadent în 2022. Dorința clubului și a jucătorului, ce a sărbătorit pe rețelele sociale Supercupa cu mesajul "Prima dintre multele ce vor urma", ar trebui să ducă la un viitor împreună. Dar mai este ceva de lucrat la cifrele înțelegerii".
3 meciuriare Radu Drăgușin în acest sezon la Juventus, câte unu în Champions League, Serie A și Coppa Italia
VIDEO. Juventus a câștigat Supercupa Italiei
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat