SPORTURI  »  TENIS  »  AO 2021

FOTO Sorana Cîrstea, ironii în lanț pentru organizatorii Australian Open » Cum s-a fotografiat în camera de hotel: „Nu am mai fost așa fericită în viața mea”

Sorana Cîrstea +28   FOTO
Sorana Cîrstea

Articol de GSP - Publicat duminica, 24 ianuarie 2021 15:23 / Actualizat duminica, 24 ianuarie 2021 16:22

Sorana Cîrstea (30 de ani, locul 72 WTA) continuă să se afle în carantină la Melbourne, în așteptarea Australian Open.

  • Sportiva din România se vede nevoită să stea în izolare, după ce o parte dintre persoanele care s-au aflat în avionul cu care a venit în Australia au fost depistate pozitiv cu COVID-19.

Până când va putea ieși din camera de hotel pentru a se antrena, Sorana își „omoară” timpul așa cum poate. S-a filmat exersându-și loviturile cu un perete, moment în care fanii au remarcat cât de ordonată este camera ei. La câteva zile distanță, Sorana i-a ironizat pe organizatori, declarându-se aparent fericită că a primit, în sfârșit, un aspirator.

„Aceasta este starea mea acum, după ce departamentul de sănătate a aprobat în sfârșit cererea mea de a primi un aspirator”, a scris Sorana pe Twitter. Alături de text, aceasta a postat un GIF sugestiv, în care este zâmbitoare. Pe contul de Instagram, sportiva din România a publicat o fotografie în care sărută cutia aspiratorului, iar ironiile au continuat:

„Departamentul de sănătate a aprobat în sfârșit cererea noastră pentru un aspirator. Nu am mai fost așa fericită în viața mea. Ziua 9 de detenție va fi cea mai bună de până acum”.

+23 FOTO

FOTO Cum arată camera de lux în care e cazată Simona Halep înainte de Australian Open! Cât costă pe noapte

Coșmar trăit de Sorana Cîrstea la Australian Open: „De patru zile ne chinuim să-i trimitem o geantă”

Adrian Cruciat (37 de ani), fost număr 148 în clasamentul ATP, actualmente antrenor al Soranei Cîrstea, a vorbit la radio în urmă cu câteva zile despre situația delicată în care se află eleva sa, dar și ceilalți jucători carantinați la Melbourne sau Adelaide.

+23 FOTO

„Suntem într-o detenție, așa cum este definită oficial de guvernul australian. În condiții bune, la hotel, dar nu avem voie nici să deschidem geamul. Ușa o deschidem doar pentru a primi mâncarea ce ne este lăsată într-o pungă. 

Când am sosit aici nu știam că există un caz de coronavirus în cursa noastră, așa că geanta a rămas la Teo (n.a. - preparatorul fizic Teo Cercel), urmând a i-o înmâna a doua zi la antrenament. De patru zile ne chinuim să-i trimitem Soranei geanta cu vitamine și ustensile de antrenament, dar autoritățile medicale nu ne permit”, a afirmat Adrian Cruciat, într-o intervenție la Radio Timișoara. 

Citește mai multe știri despre Australian Open: 

Horia Tecău, dezvăluiri despre izolarea de la Australian Open + ce spune despre Marcelo Melo, noul său partener

FOTO Ce parteneră de antrenament are Simona Halep, înaintea Australian Open: „Îi sunt recunoscătoare bunei mele prietene”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
Europa League
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (7)
robotzel
robotzel  •  26 Ianuarie 2021, 20:21
Postat de mimi2cu pe 24 Ianuarie 2021, 22:38

Nu intotdeauna performanta se asociaza si cu inteligenta. E greu tare sa stai in luxul ala, pentru ca apoi sa joci niste meciuri de tenis, adica sa faci ce-ti place... sau poate doar un meci, in cazul de fata si sa pleci cu niste zeci de mii de dolari. Foarte greu... offf ce nemernici, le-au inchis pe bietele fete. Cand te gandesti ca acest Covid nici nu exista... ce-or vrea nesimtitii astia de la ele... decat sa la tina in detentie. :D

Ai merita sa fi singura nchis 14 zile fara motiv că și în cazul asta. Nu neagă nimeni virusul ci motivarea carantinei.

robotzel
robotzel  •  26 Ianuarie 2021, 17:21
Postat de themichael pe 25 Ianuarie 2021, 13:28

Primesc cate 100.000 de Euro doar pentru ca participa. Este normal sa te vaiti ca esti tinuta 2 saptamani gratis la un hotel de lux, pentru a primi doar 100.000 de Euro, fara sa faci nimic. Nici macar sa te antrenezi nu te lasa de banii astia. Magari. :)))))

esti patetic la fel ca si cel caruia ii raspunzi. primeste 100.000 dolari australieni in primul rand, in al doilea rand sunt o galagie de taxe si in al treilea rand se impart cu tot staff-ul. sorana se plange de faptul ca totul este nedrept in sensul ca puteam macar sa le ofere posibilitatea sa se antreneze pentru a fi egale in sanse cand o sa inceapa competitia insa pe tine nu te duce capul. australia trebuia sa se pregateasca pentru astfel de cazuri si sa ofere jucatoarelor o banda de alergare in camere dar tu nu gandesti plus ca nu au tratat egal jucatoarele intre ele. poti sa imi spui in ce logica nu ai voie sa deschizi geanul sau nu ai un aspirator sa iti faci curat timp de 2 saptamani? tu esti genul care traieste in mizerie si nu isi face curat in casa cu anii? daca ai fi fost carantinat in acest mod de statul roman doar pentru ca ai stat la 10m distanta cu masca de cineva care a fost pozitiv care a fost tot cu masca ai fi comentat pe aici cat de nedrept esti tratat insa acum mananci ***@t.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

themichael
themichael  •  25 Ianuarie 2021, 13:28
Postat de mimi2cu pe 24 Ianuarie 2021, 22:38

Nu intotdeauna performanta se asociaza si cu inteligenta. E greu tare sa stai in luxul ala, pentru ca apoi sa joci niste meciuri de tenis, adica sa faci ce-ti place... sau poate doar un meci, in cazul de fata si sa pleci cu niste zeci de mii de dolari. Foarte greu... offf ce nemernici, le-au inchis pe bietele fete. Cand te gandesti ca acest Covid nici nu exista... ce-or vrea nesimtitii astia de la ele... decat sa la tina in detentie. :D

Primesc cate 100.000 de Euro doar pentru ca participa. Este normal sa te vaiti ca esti tinuta 2 saptamani gratis la un hotel de lux, pentru a primi doar 100.000 de Euro, fara sa faci nimic. Nici macar sa te antrenezi nu te lasa de banii astia. Magari. :)))))

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close