Articol de GSP - Publicat marti, 23 februarie 2021 12:07 / Actualizat marti, 23 februarie 2021 12:24
Ionel Dănciulescu, primul om din conducerea lui Dinamo dat afară de spanioli, a vorbit în termeni duri despre șefii iberici ai clubului.
Fostul atacant i-a lăudat pe fanii „câinilor” pentru eforturile pe care le fac pentru sa scoate echipa din problemele financiare în care se află și i-a acuzat pe Cortacero și oamenii lui.
Ionel Dănciulescu: „Spaniolii stau ca să fure banii strânşi de DDB”
„Spaniolii au făcut haos! Eu nu înțeleg de ce nu vin frumos să dea acțiunile către suporteri. Cred că lucrurile ar avea o finalitate. Eu sunt convins că alături de DDB vor apărea mulți sponsori, dar așa, cu partea spaniolă, nimeni nu se asociază. Ei stau aici doar ca DDB să strângă sume mari de bani și, cumva, ei să le fure!
Nimeni nu se sesizează! Dacă se întâmpla ca un patron român sa fie în altă țară străină, cu siguranță era luat la puricat și nu cred că scăpa”, a spus Dănciulescu pentru Prosport.
Dinamo, la mâna DDB pentru obținerea licenței
Deși se anunțase că mai este nevoie de aproximativ 600.000 de euro astfel încât banii pentru licență să fie strânși, se pare că datoriile „câinilor roșii” sunt mai mari de atât. Un comunicat emis recent de Peluza „Cătălin Hîldan” arată că „suma pe care trebuie să o strângem e asta: 863.000 de euro. Cifră finală, furnizată de contabilitatea clubului astăzi (n.r. - duminică, 21 februarie)!”.
VIDEO Dănciulescu crede că viitorul lui Dinamo e sumbru: „Spaniolii vor tărăgăna lucrurile”
Citește mai multe știri despre Dinamo:
Îi vor capul! Fanii lui Dinamo au răbufnit: Gane, OUT » Alesul suporterilor pentru banca tehnică
FRF schimbă regulamentul după „cazul Vlad” » Ce noutăți sunt în privința cartonașelor galbene
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”