INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  OPINIE

Editorial Andrei Niculescu: Aşii lui Zidane şi visul cam scump numit Cristiano

Karim Benzema Foto: GettyImages
Karim Benzema Foto: GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 14 martie 2021 14:43 / Actualizat duminica, 14 martie 2021 14:43

Mai există oameni capabili să spună că Benzema nu e un fotbalist de nivelul lui Real Madrid. Că nu e un nouar autentic, că e cam ratangiu, că a trăit pe spatele lui Cristiano, că are parte de tot felul de favoruri de la Zidane și de la Florentino Pérez, că nu prea are caracter și tot așa. 

Partea cu caracterul n-o discut aici. Acum mulți ani, când Florentino Pérez negocia pentru brazilianul Ronaldo, s-au găsit unii care să-l sfătuiască să n-o facă, pentru că are diverse probleme de comportament. Foarte fidel ideilor sale, în general bune la vremea aceea față de acum, Florentino a adus următorul argument: "Nu-l iau de ginere, îl aduc să dea goluri". Și a dat, destule. La fel cum a dat și Benzema, care de când a plecat Cristiano a fost cam singurul capabil să preia din responsabilitățile portughezului. Sâmbătă, Karim a mai dat două și cu ele Real a întors rezultatul cu Elche, obținând o victorie esențială pentru starea de spirit a vestiarului înainte de Atalanta și înainte de ultima turnantă din LaLiga. Iar cea de-a doua reușită a francezului ar trebui revăzută pe "repeat" de toți cei care continuă să aibă păreri bizare apropo de valoarea lui. 

Benzema e unul din așii din mâneca lui Zidane. Care, da, câteodată și ratează. Mai are doi, Modrici și Kroos. Cu acești trei ași, Zizou se poate înhăma la orice joc. E însă conștient că nu-i poate folosi încontinuu, mai ales în acest sezon. Așa că acționează în funcție de priorități. Iar prioritatea acum era Atalanta, căci trupa lui Gasperini e capabilă de orice la returul de marți. Așa că Modrici și Kroos au luat loc pe bancă, speranța lui Zidane fiind probabil că nu va trebui să-i folosească deloc. A trebuit, căci fără ei în teren echipa a arătat oribil și nu părea în stare să câștige în fața unui adversar evident limitat. Madridul merge apăsat pe urmele Barcelonei, care nu s-a obosit să caute înlocuitori de nivel pentru Xavi și Iniesta, crezând că Messi le poate face pe toate. Urmările, mascate un timp de campionatele câștigate, se văd acum. Iar la Madrid, nici măcar Cristiano nu mai e.

Cristiano, între vis şi realitate

Transformat oarecum în țapul ispășitor pentru ceea ce s-a întâmplat cu Juventus în Champions League, Cristiano Ronaldo pare a se gândi la un divorț de "Bătrâna Doamnă". Amiabil ar vrea el. Cel puțin așa arată ultimele mișcări ale anturajului său, care a scos la înaintare relațiile din presă, vezi primele pagini din Marca și AS de sâmbătă, ce vorbesc de o posibilă revenire la Real Madrid. Ușor de zis, dar mai greu de făcut. Juventus a cheltuit mult cu Cristiano, peste 250 de milioane, adunate din suma de transfer, impozite, salariu, comisioane. Ca să nu iasă pe pierdere și aici, într-un moment în care oricum situația economică e foarte grea, Juve ar trebui să obțină spre 30 de milioane ca sumă de transfer. Cristiano are totuși 36 de ani!

Ce s-a schimbat la Atletico?

Acum vreo 3 luni, nimic nu părea să stea în calea lui Atlético în drumul spre titlu. Părea un sezon la discreția lui Simeone. Lucrurile s-au schimbat, fiindcă așa e fotbalul ăsta, ceea ce azi e alb imaculat, mâine poate deveni cenușiu. Cam cenușie e situația la Atlético acum, căci cu doar 9 puncte luate din ultimele 18 puse în joc liderul simte în ceafă răsuflarea urmăritoarelor. E totuși ciudat cum o echipă construită pe ideea de presiune are o asemenea reacție alergică la stres. E și mai ciudat cum un antrenor ca Simeone vorbește de anxietate, de picioare care tremură în momentele esențiale. 

P.S. Sâmbătă am aflat că Haaland e om, nu e cyborg. Mai întâi ne-a informat Bild că are 43 de la picior, ceea ce pare rezonabil. Oricum aveam senzația că are cel puțin 46. Mai apoi, în Borussia-Hertha din Bundesliga l-am văzut în teren, dar nu l-am văzut absolut deloc în joc. Nu doar că n-a dat gol, dar n-a tras niciun șut și n-a avut nicio ocazie.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează