Gura bate gândul

„E fenomenal ce face LeBron. Dar nu-mi place când persoane care au acest statut în sport se implică în același timp și în politică. Adică, fă ce faci tu bine. Ține-te de ceea ce faci. Eu, de exemplu, joc fotbal pentru că asta știu să fac. Dacă eram politician, făceam politică. Asta este greșeala pe care o fac oamenii faimoși. Stai departe de chestiile astea, pentru că nu arată deloc bine din exterior”. Din înţelepciunea marelui Ibrahimovici. Opere culese. Şi, câteodată, fără lese.

Sportul e politică

Ca să-i scutesc pe unii de răbufniri anticorectitudine politică zic repede că nu e vorba despre ce face sau nu face LeBron James cu campania lui antirasism. E despre principiu. Sportivii nu trebuie să facă politică? Pe bune?! Dar de când sunt ei mai puţini cetăţeni? Celebrul glumeţ cu coc care pare că le ştie pe toate să nu fi aflat că atunci când ţi se cântă imnul faci, vrei sau nu, politică? De fapt, sportul face politică de când s-a născut. Politică era şi oprirea războaielor din Peloponez când au fost inventate Jocurile Olimpice. Politică au făcut americanii şi sovieticii prin echipele de baschet, hochei, nataţie. Politică a făcut sportul R.P.R. Şi R.S.R. care dedica Partidului şi mai apoi direct Tovarăşului marile victorii.

Campionii veneau să se ploconească în faţa dictatorului care îi lăsa să trăiască mai bine decât restul populaţiei dacă umpleau pieptul ţării de medalii. „Mulţumim din inimă Tovarăşului Secretar General!”. „Servim patria!”. Câţi nu au spus asta, convinşi că asta înseamnă patriotism sub regimul subînţeles al unei terori din ce în ce mai puţin exterioare, dar cu atât mai bine împlântată în interior?

Neascultătorii

E marketing, frate, ce nu înţelegi?, ar putea ricana unii şi alţii apropo de cearta Ibra-James. Poate. Dar discuţia nu e mai puţin necesară. Şi dureroasă. Cei doi, oricât de aspră le-ar fi experienţa întâlnirii cu rasismul şi xenofobia, trăiesc în lumi care nu te oprimă pentru opinie. E mai simplu acolo să alegi a face sau nu politică. E simplu şi stupid pentru Zlatan să zică „joc fotbal pentru că asta ştiu să fac”. Ei, uite că pentru Yelena Leuchanka, fostă campioană WNBA şi medaliată cu bronz european, nu a mai fost aşa de uşor să joace doar baschet. Pur şi simplu, nu a mai putut. Aşa că a susţinut protestele împotriva lui Lukașenko. A fost arestată şi supusă, conform propriei mărturii, unor tratamente inumane. În acea ţară oameni sunt ridicaţi de pe stradă, torturaţi, omorâţi. Mii şi mii aleg totuşi să nu urmeze sfatul milionarului Ibrahimovici şi fac politică. Pe pielea lor. Hamutovski, fostul portar al Stelei, face politică. E alegerea lui, deşi unii ar zice că nu are de ales, nu atunci când un dictator ucide prezentul şi viitorul ţării tale.

Mai bine gâdili un copil decât un dictator

Dar Hamutovski nu e milionar, nici Leuchanka nu e. De unde să ştie ei cum e viaţa adevărată? Uitaţi, Azarenka, milionară, ştie. Şi pentru că ştie, tace. Nu se bagă. Vika e gând la gând cu Ibra. În vreme ce compatrioţii săi care fac politică îşi riscă libertatea şi unghiile ea a ales să răspundă pe twitter cu o glumiţă unor poze postate de Alexis Ohanian cu fetiţa lui şi a Serenei. „I need a tutorial of this please (emoticon)” a scris despre un joc cu dinozauri cu care se îndeletnicea micuţa Olympia. Ce drăguuuuţ! Dar ce-ar fi, Vika, să ceri un tutorial pentru debarcarea dinozaurului de la tine de acasă? A, ăla muşcă…

Ce vremuri!

Imaginea din toamnă bântuie conştiinţa unui fotbal şi aşa înmocirlat. Sau aşa ar trebui. Antrenori şi conducători ai unei echipe istorice, FC Argeş, aliniaţi, cu vorbe cu tot, pentru a susţine un candidat la Primăria Piteşti. Curat ca pe vremuri! Păi, dacă ar fi ştiut ei de sfatul lui Ibrahimovici…