Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 07 aprilie 2021 22:00 / Actualizat vineri, 17 ianuarie 2025 14:25
Chelsea a învins FC Porto, scor 2-0, în manșa tur a sfertului de finală din UEFA Champions League, iar trupa lui Thomas Tuchel este favorită la calificarea în penultimul act al competiției.
- Manșa retur este programată marți, 13 aprilie, de la ora 22:00
- Programul complet al sferturilor de finală din UEFA Champions League
Pentru a doua oară în eliminatorii, Chelsea a jucat "afară" pe teren neutru. Și la Sevilla, trupa lui Tuchel s-a simțit la fel de bine ca în București. La primul șut la poartă și întâiul cadrat, a deschis scorul cu Porto. Mason Mount dă gol în premieră în Ligă, la al 15-lea său meci, după pasa de la Jorginho. Cel mai tânăr marcator din istoria londonezilor în eliminatoriile Ligii: 22 de ani și 87 de zile!
Scurt și cuprinzător
Unica mare ocazie (Pepe) nu îl poate bate pe Mendy. La fel, la reluare, portarul senegalez salvează în fața lui Marega. Chilwell a taxat pe final o eroare a gazdelor și calificarea e decisă!
FC Porto - Chelsea 0-2
Au marcat: Mason Mount 32', Benjamin Chilwell 85'
Vezi VIDEO cu cele mai importante faze din meci
FC Porto - Chelsea, echipele de start:
PORTO: Marchesin - Manafa, Mbemba, Pepe, Sanusi - Corona, Grujic, Uribe, Otavio - Marega, Luis Diaz
Rezerve: Ramos - Anderson, Baro, Evanilson, Francisco Conceicao, Joao Mario, Leite, Martinez, Nanu, Ndiaye, Sarr, Vieira
Antrenor: Sergio Conceicao
CHELSEA: Mendy - Azpilicueta, Christensen, Rudiger - James, Jorginho, Kovacic, Chilwell - Mount, Havertz, Werner
Rezerve: Arrizabalaga, Caballero - Abraham, Alonso, Emerson, Giroud, Hudson-Odoi, Kante, Pulisic, Silva, Ziyech, Zouma
Antrenor: Thomas Tuchel
Stadion: Ramon Sanchez-Pizjuan, Sevilla
Arbitru: Slavko Vincic, A1: Tomaz Klancnik, A2: Andraz Kovacic (toți din Slovenia)
FC Porto - Chelsea, pentru un loc în semifinalele Ligii Campionilor
FC Porto a încheiat pe locul secund, în spatele lui Manchester City, o grupă din care au mai făcut parte Olympiakos și Marseille. În optimile de finală, portughezii au produs marea surpriză și au eliminat-o pe Juventus (2-1, 2-3).
Chelsea a câștigat grupa în care le-a avut adversare pe Sevilla, Krasnodar și Rennes. În „dubla” din „optimi” a trecut mult mai ușor decât se aștepta, 1-0 și 2-0 împotriva lui Atletico Madrid.
Din cauza restricțiilor de călătorie impuse între Portugalia și Anglia, ambele meciuri dintre Porto și Chelsea se vor juca în Spania, pe arena Ramon Sanchez Pizjuan.
VIDEO Cele mai tari momente din „optimile” UEFA Champions League
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga Campionilor:
![„De liga SATELOR!” » La 3 zile după PAOK - FCSB, Răzvan Lucescu a făcut din nou iureș: „Rușine! Din cauza asta vom merge la București și vom lupta!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/59dbb011-8ed7-4942-9df5-88fed57f08cf.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul