Dl Șovre e din țara lui Hatâr împărat

Imediat după meciul Manchester City-Borussia Dortmund, Șovre i-a solicitat în culoarul de ieșire autograful supervedetei Borussiei, Erling Haaland. A motivat ce a făcut prin faptul că respectivul autograf urmează să fie vândut și banii încasați să meargă la o asociație de sprijin a suferinzilor de autism din Bihor.

Văd acum un val de susținere „patriotică”, „emoțională” pentru dl. Șovre, cum a fost și în cazul arbitrului Colțescu, despre care spuneam că nu s-a făcut vinovat de rasism, ci de incompetență. Opera de caritate pe care o întreprinde dl. Șovre este admirabilă, emoționantă, dar nu poate justifica nesocotirea cerințelor de imparțialitate și obiectivitate după care funcționează „oamenii în negru”.

Treimea care guvernează un meci de fotbal este asemenea unei instanțe. Orice arbitru este un judecător. Cum ar fi ca un magistrat, după ce a judecat într-un dosar, să-i ia pe hol un autograf unei persoane celebre, parte în proces, sub ochii uluiți ai martorilor și părții opuse? Interdicția ca respectivul să mai judece în acel proces ar fi decisă într-un timp record.

Având de gând să-i ceară ceva lui Haaland, cum să nu apară suspiciunea că Șovre a arbitrat cu „bunăvoință” Borussia și pe starul norvegian, că doar nu era să-l supere? (în realitate, n-a fost cazul, căci centralul Ovidiu Hațegan a defavorizat aiuritor Borussia). N-ar fi putut să obțină dl Șovre autograful respectiv pe cale oficială, adresându-se oricând, dar nu după ce tocmai a arbitrat un meci al Borussiei, clubului german și lui Haaland, cu precizarea scopului umanitar? Ba da, dar a preferat s-o rezolve „la botul calului”, „la mica înțelegere” – să zic „românește”? –, nesocotind demnitatea profesională a înaltei funcții de arbitru.

Ceea ce nu e însă de mirare, dacă ne gândim că dl Șovre e din țara lui Hatâr împărat, în care Excepția e mereu mai iubită decât Regula.