Articol de Aurelian Botezatu, Liviu Manolache - Publicat vineri, 09 aprilie 2021 18:29 / Actualizat vineri, 09 aprilie 2021 20:51
Andrei Ivan (24 de ani) s-a accidentat și va lipsi 3 săptămâni din lotul celor de la CS Universitatea Craiova.
UPDATE 20:50
Din informațiile GSP, Andrei Ivan a fost consultat și are o leziune fibrilară, fiind afectate fibrele mușchiului, și va sta aproximativ 3 săptămâni.
Știrea ințială
Veste proastă pentru CS Universitatea Craiova înainte de meciul cu CFR Cluj din ultima etapă a sezonului regulat. Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de Gazeta Sporturilor, Andrei Ivan s-a accidentat la antrenament și ar putea avea ruptură musculară.
Andrei Ivan va lipsi o lună
Extrema oltenilor va lipsi o lună de pe teren și va rata duelul cu trupa lui Edi Iordănescu, meciul de Cupă cu Viitorul Tg. Jiu și nu va juca nici în primele etape din play-off. Marinos Ouzounidis va pierde un jucător important, mai ales că Andrei Ivan se afla în cea mai bună perioadă a sa din ultimele sezoane.
Andrei Ivan este unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lotul Craiovei în 2021. Acesta a marcat patru goluri și a oferit două pase de gol în acest început de an și este al treilea cel mai bun marcator din 2021, după Florin Tănase și Hamidou Keyta.
25 de meciuri5 goluri și 2 assist-uri are Andrei Ivan în ediția curentă a Ligii 1
VIDEO. Emil Săndoi, laude pentru Andrei Ivan: „Mă bucur pentru el, a trecut prin momente foarte grele”
Citește și alte știri din fotbalul intern:
ANAD, decizie în cazul de dopaj de la Astra! Giurgiuvenii tremură pentru locul în Liga 1
Imagini incredibile înainte de Sepsi - FCSB » Cum arată gazonul care miercuri era acoperit de zăpadă