Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat marti, 13 aprilie 2021 16:22 / Actualizat marti, 13 aprilie 2021 17:03
Dinamo a realizat surplus de venituri din tichete în 2020, când s-a jucat fără spectatori, față de 2019, când a fost permis accesul publicului în tribune. În schimb, a avut o pierdere de peste 1 milion de euro, iar datoria s-a mărit la 6,3 milioane.
Dinamo e aproape de retrogradare, o rușine fără precedent în istoria clubului, însă în 2020 a bifat o performanță uluitoare. Unicat în România și foarte probabil raportat și la nivel mondial. Clubul a raportat oficial mai mulți bani încasați din vânzarea biletelor la meciuri decât a făcut-o în 2019, deși anul trecut a disputat meciurile cu porțile închise din cauza restricțiilor. Dinamo a avut venituri din tichete, anul precedent, de 255.000 de euro, cu 10% peste ceea ce adunase de la spectatorii pe care i-a avut în tot anul 2019.
Cum se poate explica așa ceva? Programul Doar Dinamo București a demarat un proiect prin care la meciurile care s-au disputat cu porțile închise să fie puse în vânzare tichete virtuale, la prețul de 5 lei, pe care fanii să le achiziționeze, iar sumele respective să fie direcționate către bugetul clubului. O treime din cei 255.000 de euro au fost acoperiți de încasările de la derby-ul cu FCSB, care s-a disputat în februarie 2020, pe Arena Națională și la care au fost prezenți 27.000 de spectatori. În rest, din implicarea suporterilor pentru biletele virtuale.
În tot anul 2019, Dinamo a disputat 21 de jocuri considerate pe teren propriu. Trei dintre acestea s-au jucat pe Arena Națională, iar restul în Ștefan cel Mare. Media de spectatori la acestea a fost însă una departe de pretențiile unei echipe de top. Doar 3.145 de fani per meci, la distanță imensă de clubul care a dominat acest capitol în ultimii ani, Universitatea Craiova.
Media de spectatori a lui Dinamo în ultimii ani
Sezon Medie Situație echipă 2015-2016 5.400 play-off 2016-2017 6.900 play-off 2017-2018 3.280 play-out 2018-2019 2.660 play-out 2019-2020 4.600 play-out 2020-2021 s-a jucat fără spectatori play-out
620 de spectatoria avut Dinamo la ultimul meci disputat pe teren propriu, cu fani în tribune, confruntare care a avut loc în prima etapă din play-out-ul sezonului trecut, pe 28 februarie 2020
Club Venituri bilete 2020 (euro) Diferența față de 2019 Dinamo 255.000 +10% Clinceni 0 -100% FCSB 11.300 -98% Viitorul 5.200 -98% Sepsi 10.000 -95% Astra 3.000 -92% Chindia 6.700 -92% Argeș 2.000 -90% Botoșani 39.000 -70% CFR 310.000 -68,50% Voluntari 4.700 -67% Craiova 510.000 -54%
Fanii au însemnat doar 8% din venituri
În ciuda performanței de a produce mai mulți bani din bilete în 2020 față de 2019, nivelul sumei care reprezintă aportul fanilor e unul extrem de redus raportat la totalul veniturilor clubului. Dinamo a avut 3,3 milioane de euro încasări anul trecut, iar cea mai mare pondere a fost reprezentată de drepturile TV, peste 40%. Comparativ, Dinamo a avut venituri la mai puțin de jumătate față de cele ale Viitorului și de aproape 5 ori mai mici decât cele ale campioanei CFR Cluj.
Veniturile din anul 2020
Sursa Suma Pondere Drepturi TV 1.370.000 41,50% Sponsori și publicitate 940.000 28,50% Vânzări jucători 295.000 9% Bilete 255.000 8% UEFA 125.000 3,70% Autorități locale 120.000 3,50% Activități comerciale 120.000 3,50% Alte venituri 75.000 2,30%
1.150.000 euro e pierdereape care Dinamo a înregsitrat-o pe parcursul anului 2020, după ce fusese pe minus și în 2019, aproape 2 milioane de euro
Datoria a crescut cu peste 60%
Dinamo a scăzut cheltuielile în 2020, față de 2019, cu 20%, însă chiar și așa tot n-a reușit să nu acumuleze datorii în plus față de ceea ce raportase la 31 decembrie 2019. La finalul anului trecut, datoria totală a clubului era de 6,3 milioane de euro, cu peste 60% mai mare decât precedentul an! Defalcat, ce avea de plătit Dinamo:
- venituri luate în avans: 2.535.000 euro
- față de angajați: 1.550.000 euro
- la autoritățile fiscale: 1.200.000 euro
- față de societăți din cadrul clubului: 820.00
- din transferul/împrumutul jucătorilor: 195.000
TOTAL 6.300.000
EXCLUSIV Scandal monstru în vestiarul lui Dinamo! Florin Prunea, dezvăluiri incredibile: „F****-ți...! Mă las de fotbal”
CITEȘTE ȘI:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”