Articol de GSP - Publicat vineri, 16 aprilie 2021 09:18 / Actualizat vineri, 16 aprilie 2021 10:29
Arsenal, Manchester United, AS Roma și Villarreal sunt echipele calificate în semifinalele Europa League.
În penultimul act din a doua competiție intercluburi din Europa se anunță dueluri extrem de interesante, în care vor fi echipe implicate din Anglia, Italia și Spania. UEFA a anunțat programul partidelor Villarreal - Arsenal și Manchester United - AS Roma.
Programul semifinalelor Europa League din sezonul 2020/21
- 29 aprilie 2021: Villarreal - Arsenal, ora 22:00, Estadio de la Ceramica
- 29 aprilie 2021: Manchester United - AS Roma, ora 22:00, Old Trafford
- 6 mai 2021: Arsenal - Villarreal, ora 22:00, Emirates Stadium
- 6 mai 2021: AS Roma - Manchester United, ora 22:00, Stadio Olimpico
Singura echipă care a mai câștigat competiția este Manchester United. „Diavolii roșii” au triumfat în 2017, când erau pregătiți de Jose Mourinho, într-o finală cu Ajax, scor 2-0. Arsenal a mai disputat două finale, în 2000 și 2019, iar AS Roma a pierdut în ultimul act în 1991, în fața lui Inter Milano.
Villarreal este singura formație care nu a jucat niciodată o finală de cupă europeană. „Submarinul Galben” a ajuns pentru a patra oară în semifinalele competiției, iar Villarreal a disputat și o semifinală de Champions League în 2005/06, pierdută chiar în fața lui Arsenal.
Finala Europa League va avea loc la Gdansk
Pentru prima dată în istoria competiției, o finală se va disputa în Polonia, pe arena echipei Lechia Gdansk. Stadion Miejski are o capacitate de aproximativ 42.000 de spectatori și a fost inaugrat în 2011. Arena a fost construită pentru EURO 2012 și a găzduit trei meciuri dintr-o grupă și o partidă din „sferturi”.
Finala sezonului 2020/21 din Europa League va avea se va disputa pe 26 mai, de la ora 22:00, cu trei zile înainte de finala Champions League. În martie, UEFA a anunțat că stadionul va fi deschis pentru spectatori, dar la o capacitate de 30%, în funcție de situația epidemiologică din Polonia.
![Stadion Miejski FOTO Guliver/Gettyimages Drumul spre Gdansk » Când se joacă semifinalele Europa League](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16042021/1618555706246.jpg?width=900&height=0)
VIDEO. Povestea trofeului Europa League
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Drumul spre Istanbul » Știm programul semifinalelor din Liga Campionilor!
Pedepse drastice dictate de UEFA în scandalul de rasism de la Rangers - Slavia Praga!
![„De liga SATELOR!” » La 3 zile după PAOK - FCSB, Răzvan Lucescu a făcut din nou iureș: „Rușine! Din cauza asta vom merge la București și vom lupta!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/59dbb011-8ed7-4942-9df5-88fed57f08cf.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul