Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 27 aprilie 2021 09:29 / Actualizat marti, 27 aprilie 2021 10:43
Mircea Lucescu se simte mereu atras de incandescența, de presiunea fotbalului. La 75 de ani, a devenit primul tehnician campion al Ucrainei cu două cluburi diferite. După 8 titluri cu Șahtior, întâiul cu marea rivală Dinamo Kiev.
La 75 de ani, chiar 76, pe 29 iulie, Mircea Lucescu a reușit ceea ce mulți credeau că este imposibil. Să revină, la vârsta lui, în fotbalul de club de elită, să se întoarcă după cinci ani în Ucraina și să triumfe și cu Dinamo Kiev, eterna rivală a Șahtiorului pe care-l antrenase 12 ani, identificându-se cu el.
A rezistat atacului permanent al propriilor ultrași, ce nu puteau uita trecutul vulcanic dintre cele două cluburi, și a creat în opt luni o altă campioană, opusă ca stil față de Șahtior, lipsită de brazilieni, cu majoritatea jucătorilor ucraineni și foarte tineri, fără "jogo bonito", dar cu o forță de grup și o mentalitate de învingători impresionante.
Surkis, patron Dinamo Kiev: „Doar un orb nu ar vedea ce a făcut Lucescu aici”
A cucerit titlul, având 13 puncte avans după 5-0 cu Inhuleț cu trei etape înainte de final, a câștigat Supercupa și poate realiza hat-trick-ul dacă ia și Cupa, pe 13 mai, în finala cu Zoria. Este primul antrenor campion al Ucrainei cu două formații diferite, cele mai bune. Ceea ce nu putea fi egalat, probabil, decât dacă marele Valeri Lobanovski, o legendă a Kievului, ar fi trecut la Șahtior.
Igor Surkis, președintele-patron al lui Dinamo, se înclină în fața tehnicianului: "Doar un orb nu ar vedea ce a făcut Lucescu aici, cum a transformat echipa. Mi-am asumat un risc numindu-l pe Mister, însă riscul a fost justificat. Îi sunt recunoscător. Sper să-l țină Dumnezeu sănătos!".
Le-a vorbit și fotbaliștilor, în vestiar. "Vă mai amintiți ce v-am spus când l-am prezentat pe Mister? «Dacă nu învingeți nici cu un asemenea antrenor, atunci mai bine vă retrageți!». Ați crezut în el și, cel mai important, el a crezut în voi. A ridicat nivelul atât de sus încât mulți dintre voi nici nu înțelegeți cum ați putut crește în numai opt luni. Vreau să nu vă opriți!".
A anunțat că Lucescu va fi și sezonul viitor la Kiev. "Sunt sigur că va rămâne. Mai are contract. Nu am nicio îndoială. El a construit această formație. E timpul să țintim spre Europa". Ieri dimineață, "Il Luce" savura încă sărbătoarea de duminică.
Mircea Lucescu: „Răzvan mi-a spus: «Tată, nu tu poți să renunți!»”
- Domnule Lucescu, cum v-ați simțit în aer, aruncat de jucători, în vestiar?
- (Râde). În acele clipe, mă rugam să ajung viu și întreg înapoi în brațele lor și pe pământ. Sunt momente unice, de neuitat. Și când am ridicat trofeul... Ce sentiment minunat! Pentru ele m-am întors. La sfârșitul carierei, îți amintești doar de aceste clipe. Cele dificile se estompează, dispar.
- Ce înseamnă acest sezon la Dinamo?
- O confruntare cu mine însumi. Cu gândurile mele, cu ideile, cu metodele mele. Mereu neliniștit, mereu întrebându-mă ce pot face mai mult, ce pot adăuga pentru a fi și mai bine.
- Nu a fost chiar ușor la Kiev...
- Chiar deloc! Au fost opt luni grele, delicate, mai ales la început. Îmi amintesc când am vrut să plec din cauza suporterilor. M-a sunat Răzvan atunci.
- Ce v-a spus?
- Mi-a zis așa: "Tată, tu nu poți să renunți! Indiferent ce s-ar întâmpla, trebuie să mergi mai departe!". Și am continuat. Nimeni nu știe că eu nu am cerut niciun transfer. Am vrut însă ca banii să fie investiți în infrastructură. În terenuri, în sală de forță. În iarnă, ne-am antrenat uneori în condiții imposibile și nu se va mai repeta. Vom avea trei terenuri cu gazon hibrid. Și sală de forță. Și autocare noi pentru prima echipă și pentru juniori. În primul rând, îmi doresc ca jucătorii să aibă cele mai bune condiții.
Mircea Lucescu: „Eu sunt un om în picioare”
- Știu că stați de opt luni în baza de pregătire a lui Dinamo. De ce?
- S-a speculat că îmi era frică de cineva. Nici vorbă! Am considerat că e nevoie de mine aici. Și pentru club, și pentru echipă. Jucătorii trebuie să învețe să trăiască și în stres, sub presiune. Iau presiunea și o transformă în energie competitivă.
- Duminică, a pornit ploaia în timpul meciului și v-ați acoperit cu prosopul. La fel ca în Supercupă, la prima victorie în fața lui Șahtior și primul trofeu la Kiev. De ce nu stați pe bancă?
- Pentru că nu-mi place să văd jocul de pe bancă. Eu sunt mereu în picioare. Nea Vanea Chirilă scria cândva despre mine că sunt "Un om în picioare". După meciul de la Bratislava cu Cehoslovacia și calificarea noastră la Euro '84.
- Un jurnalist ucrainean a scris acum într-un editorial: "Mircea, îmi pare rău că nu am crezut. Ne-ai dovedit totul tuturor. Din nou".
- Nimeni nu se gândea că la vârsta mea voi mai avea același entuziasm. La prima conferință la Kiev, am spus că marii mei fani vor fi cei trecuți de 70 de ani. Victoria mea e și victoria lor. Am demonstrat că poți avea succes la orice vârstă.
Jucătorii lui Dinamo Kiev, transformați de Lucescu: „Le-am redat încrederea”
- La poza cu trofeul, pe teren, a trebuit să vă scuture puțin jucătorii, în glumă, pentru a zâmbi. Și totuși, sunteți fericit. De ce nu arătați mai mult această bucurie?
- Mă bucur în interiorul meu. Un zâmbet este suficient. Sunt emoțiile mele, trăirile mele, sentimentele mele. Doar eu știu ce e în sufletul meu. Și episoadele mai grele, și când mai aveam doar zece jucători cu Barcelona și Șahtior din cauza coronavirusului, și momentele de îndoială... Totul e în sufletul meu. Din fericire, am fost răsplătit cu acest titlu. Era cel mai dificil și l-am câștigat.
- În tribună, așteptând trofeul, Carlos de Pena v-a luat deoparte. Ce v-a zis?
- M-a felicitat și m-a rugat să-l las două zile să plece cu soția.
- L-ați lăsat?
- Sigur.
- Se duce în Uruguay?
- Cum să plece acasă? Nu! Mai sunt trei etape și, mai ales, finala Cupei. Toți vor să joace. Buialski trebuie să se opereze la gleznă. Mi-a spus că preferă să joace tot și să aștepte sfârșitul sezonului. Altfel, dacă face acea intervenție chirurgicală, lipsește trei luni. Asta am reușit să schimb la jucători. Toți își doresc să fie prezenți. Inițial, cum se loveau puțin, cereau să iasă. Acum, toți realizează că în orice moment cineva le poate lua locul. Anul trecut, nu aveau încredere în ei. Auzind ce se spune în jurul lor, că Șahtior e prea bună, chiar ajunseseră să creadă că nu pot mai mult decât locul 2. I-am transformat, le-am redat încrederea în ei, i-am convins să se poate mai mult, mereu mai mult.
Mircea Lucescu: „Nu vreau să fiu o legendă, eu vreau să trăiesc”
- Este mare distanța de la locul 2 la locul 1?
- Enormă! E ca la suta de metri în atletism. O fracțiune de secundă în plus se obține în timp, cere foarte multă muncă.
- Ce s-a schimbat la echipă?
- Intensitatea antrenamentelor, metodele de pregătire, discuțiile individuale. Numai prin multe discuții am reușit să creăm împreună o bază solidă și să-i fac să creadă din nou. Fotbalul este un joc de improvizație, totul plecând de la acea bază solidă, de la o organizare excelentă.
- Păreți mereu într-o stare de agitație, de neliniște.
- Aș fi putut sta liniștit departe de presiune, dar eu nu pot trăi liniștit. Acesta sunt eu. Puteam antrena în România, însă aveam nevoie de înfruntare la cel mai înalt nivel. Unii mă consideră deja o legendă. Nu sunt de acord. Nu vreau să fiu o legendă, eu vreau să trăiesc!
Mircea Lucescu: „Nu am 34 de trofee. Am 36. Chiar 37, cu acea Cupă a României...”
- Duminică, Pep Guardiola a cucerit Cupa Ligii Angliei, al 30-lea trofeu al carierei. Dumneavoastră aveți 34 și veți ajunge la 35 dacă luați și Cupa. Vă va depăși Pep?
- În primul rând, nu am 34 acum, ci 36. Institutul de Statistică a Fotbalului ține cont și de cele două promovări de pe locul 1, cu Corvinul și Brescia. Sunt tot campionate câștigate. Și, ca să fie și mai corect, eu am 37 de trofee!
- Care e ultimul?
- Cupa contra Stelei. Am câștigat, echipa adversă s-a retras de pe teren. Tot trebuie să îmi dea înapoi acel trofeu!
Mircea Lucescu: „Nu mă voi opri niciodată”
- Și cu Guardiola cum rămâne?
- Pep ne va depăși pe toți. Și pe mine, și pe Ferguson. La 50 de ani și la ritmul în care câștigă, nu va fi o problemă. E inteligent, întotdeauna se duce acolo unde își poate construi echipa, unde are toate resursele. Și la joc, și la trofee, e mereu foarte sus. Întreaga lui carieră a rămas la cel mai înalt nivel. Barcelona, Bayern, Manchester City. Așa va fi până la capăt.
- Anthony Hopkins a devenit, la 83 de ani, cel mai în vârstă actor premiat cu Oscar. Tocmai a câștigat pentru cel mai bun rol principal, în filmul The Father. Mircea Lucescu unde se va opri?
- Îmi place mult Hopkins, e un actor, un om de o inteligență rară. Și talent, dar mai ales inteligență.
- Nu mi-ați răspuns la întrebare. Dumneavoastră când vă veți opri?
- Dacă pasiunea și entuziasmul vor fi la fel de mari, niciodată.
1 milion de euroeste bonusul primit de Mircea Lucescu la Dinamo Kiev pentru titlu și calificarea în grupele Champions League
9 titluri de campiona cucerit antrenorul în vârstă de 75 de ani în Ucraina: 8 cu Șahtior Donețk, 1 cu Dinamo Kiev
Ceea ce am realizat aici sper să fie o învățătură pentru toată lumea. Să recâștig titlul după șapte ani, luând o echipă de la minus 23 de puncte și ducând-o la plus 13 față de Șahtior.
Am făcut acum o demonstrație că nu doar talentul e important. Starea de spirit care animă jucătorii este esențială! Mentalitatea de învingători. Aceiași jucători, dar altă pregătire, altă filosofie, alt spirit și multă muncă.
Mă bucur că mulți apreciază munca mea la Dinamo Kiev. Din afară, au văzut mai bine cât a crescut echipa, cât au crescut jucătorii. Valoarea unora s-a dublat, s-a triplat în această perioadă.
- Mircea Lucescu, antrenor Dinamo Kiev
Mircea Lucescu, mai bun decât Lobanovski
Mircea Lucescu este considerat de site-ul Tribuna cel mai valoros antrenor al Ucrainei independente. Peste Valeri Lobanovski. "Il Luce" are 9 titluri de campion, 4 Cupe, plus Cupa UEFA și un "sfert" în Liga Campionilor. Lobanovski a cucerit 5 titluri, 3 Cupe, pe lângă o semifinală și un "sfert" de Champions. Nu au contat Supercupele Ucrainei, pentru că nu erau și pe vremea lui Lobanovski.
"Totuși, în istoria noastră, Valeri rămâne cel mai bun", a completat Tribuna. Nu a uitat că Lobanovski mai are 17 trofee la Dinamo în perioada URSS. Și un loc 2 la Euro, și un loc 3 la Olimpiadă, cu naționala sovietică.
Mircea Lucescu, „îți mulțumesc că transformi încrederea în miracole"
Un jurnalist ucrainean, Aleksandr Sajko, de la Tribuna, a scris într-un editorial: "Mircea, îmi pare rău că nu am crezut. Ne-ai dovedit totul tuturor. Din nou". Adăugând în articolul său: "Și Lucescu nu merită doar scuze, ci și gratitudine. Îți mulțumesc pentru că transformi încrederea ta în miracole. Pentru că l-ai promovat pe Zabarnîi (n.r. 18 ani, ajuns și la selecționata Ucrainei) și l-ai resuscitat pe Șaparenko, naționala are nevoie de ei.
Pentru că ai evidențiat atât de ușor problemele lui Șahtior, ajută fotbalul ucrainean. Pentru că nu ai transformat campionatul într-un show în afara terenului, deși adversarii au provocat mereu. Și, mai ales, pentru că ai salvat sezonul primei ligi. Nu a fost un fotbal foarte frumos, dar a fost înlocuit de o intrigă incredibilă și de un scenariu demn de Hollywood. Îmi imaginez cât de mohorât ar fi fost anul de coronavirus fără Lucescu".
Tudor Băluță, un an de durere
Pentru Tudor Băluță, acesta a fost un sezon teribil la Dinamo Kiev. Venit toamna trecută de la Brighton, împrumut, "tricolorul" în vârstă de 22 de ani s-a infectat cu coronavirus. Apoi, în ianuarie a suferit o fractură la al 5-lea metatarsian. Medicii au crezut inițial că se poate recupera doar cu tratament, însă în februarie au decis să-l opereze. Și nu a mai jucat deloc. A strâns doar un sfert de oră pe finalurile a 3 meciuri, două în Champions și unul în prima ligă ucraineană. Va părăsi Kievul la sfârșitul sezonului, întorcându-se la Brighton. Duminică, a fost și el pe stadionul Olimpic, participând la sărbătoarea lui Dinamo.
Lucescu, stropit cu șampanie pe teren
Duminică, imediat cum s-a încheiat meciul cu Inhuleț (5-0), Vitali Buialski, 28 de ani, unul dintre liderii echipei, l-a surprins pe Lucescu apărând chiar lângă el, pe pista de atletism, și stropindu-l cu șampanie. "Nu mă așteptam, normal că nu mă așteptam", s-a amuzat antrenorul. "Dar m-am revanșat față de ei. Le-am făcut și eu baie în șampanie în vestiar".
Statuia lui Lucescu la Kiev?
Circulă o glumă în presa ucraineană în aceste zile. Ce se va întâmpla cu statuia lui Mircea Lucescu? Șahtior îi făcuse un monument - antrenorul așezat pe bancă - și ar fi vrut să-i găsească un loc public în 2020, când "Il Luce" a împlinit 75 de ani. Dar pentru că el a semnat cu Dinamo Kiev, statuia a rămas ascunsă. Și acum, unii jurnaliști locali îi propun lui Rinat Ahmetov, proprietarul lui Șahtior, să-i vândă acea lucrare lui Igor Surkis, pentru a o așeza în fața stadionului Olimpic.
Mai multe știri despre Mircea Lucescu și Dinamo Kiev:
Mircea Lucescu, așa cum nu l-ați mai văzut! A fost aruncat în sus și udat cu șampanie în vestiar
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”