FOTBAL  »  NATIONALA  »  ECHIPA NAŢIONALĂ

Mirel Rădoi a vorbit despre despărţirea de echipa naţională: „Nu ne vom lega de clauze” + a anunţat că mai multe cluburi nu-şi vor lăsa fotbaliştii la Jocurile Olimpice

Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 mai 2021 11:34 / Actualizat vineri, 31 decembrie 2021 17:01

Mirel Rădoi (40 de ani), selecționerul echipei naționale de fotbal a României, a susținut o conferință de presă înainte de meciurile amicale ale „naționalei” României din iunie, cu Georgia (2 iunie) și Anglia (6 iunie). 

Un subiect important al conferinței de presă a fost lotul pentru turneul olimpic, care se va disputa în perioada 22 iulie-7 august.  Mirel Rădoi a dezvăluit că mai multe cluburi refuză să își lase jucătorii să reprezinte România la turneul olimpic, din moment ce acestea nu sunt date FIFA şi, în plus, competiţia se va suprapune cu perioada în care se vor desfășura tururile preliminare pentru cupele europene. 

Referitor la meciurile amicale cu Georgia și Anglia din iunie, Rădoi a declarat că lotul selecționat va fi unul familiar, fără surprize, în care va exista un amestec de tinerețe și experiență. 

Mirel Rădoi, despre...

  • ... meciul cu Armenia, pierdut cu 2-3: „Supărarea rămâne, trebuie să mergem mai departe pentru a încerca să avem rezultate mult mai bune decât până acum. Greșelile din acea partidă cred că nu m-au supărat doar pe mine, am avut o discuție cu jucătorii imediat după meci, sper că au înțeles ceea ce trebuia să înțeleagă din discursul meu. Este posibil ca noi să nu transmitem mesajul foarte clar, ne gândim în ce formă ar trebui să comunicăm cu jucătorii. E clar că vina este comună pentru rezultatele din ultima perioadă. Trebuie să îmbunătățim jocul, să jucăm bine și să aducem puncte”.
  • ... raportul pe care FRF i l-a cerut: „Raportul este făcut, eu am avut o discuție cu FRF, acel raport nu va fi făcut public decât după plecarea mea, dacă vor dori. Îl numim raport de acțiune în care explicăm toate motivele pentru selecție, antrenamente, va fi pus la dispoziția Federației, dar nu va fi făcut public. Am avut câteva discuții sincere cu FRF, am explicat ce soluții vedem noi pentru viitor și am spus că atunci când nu vor mai avea încredere în staff-ul nostru, în acest proiect, nu vom sta să ne legăm de clauze”.
  • ... Dennis Man și Valentin Mihăilă: „Cred că vor putea ajuta în continuare echipa. Vasile Mogoș vine tot din Serie B, nu cred că vor fi probleme de adaptare pentru ei. Sunt jucători din Liga 1 cu evoluții destul de bine, alții care au fost în circuitul echipei naționale și nu au mai jucat o perioadă, dar acum o fac bine, mă refer aici la Adrian Rus.
  • ... lotul la următoarea acțiune: „Vom încerca să consolidăm ceea ce urmărim ca principii de joc, vom vedea și alți jucători. Vor fi și jucători tineri, pentru că urmează și olimpiada, deci va fi un mix atât la echipa mare cât și la echipa de tineret. Și ei au un turneu preolimpic în Spania, va trebui să vedem cum găsim o cale pentru a avea cât mai mulți jucători disponibili. E greu ca în această perioadă, la meciurile cu Georgia și Anglia, să fie jucători care nu au mai fost convocați până acum”.
  • ... lotul pentru turneul olimpic: „Atât jucătorii din România cât și din străinătate vor să participe la Jocurile Olimpice. Din păcate, nu depinde de ei. Ne lovim deja de câteva refuzuri din partea cluburilor, nu o să transmit care sunt cluburile înainte să le comunice cei de la biroul de comunicare. Vom vedea care va fi lotul și câți dintre jucătorii de pe acea listă vor fi prezenți. Va exista o negociere, încercăm să găsim o fereastră cât mai accesibilă pentru toată lumea. Din păcate, cred că nu vom putea să fim cu jucătorii pe care noi ni-i dorim, pentru că este într-o perioadă cu jocuri din preliminariile pentru Cupele Europene. Va exista între noi și ei o negociere, nu îmi pică bine dar va trebui să găsim soluții. Urmează ca zilele următoare să avem aceste discuții cu toate cluburile de unde avem jucători selecționați, nu doar cu FCSB”. 
  • ... cei 3 trei jucători 23+ care vor putea face parte din lotul olimpic: „Avem pe listă numeroase nume, dar rămâne de văzut dacă cluburile ne lasă jucătorii. Sunt deja 4 nume pe care cluburile au refuzat deja să îi lase. Este vorba despre jucătorii din străinătate”.
  • ... Andrei Vlad: „Nu ar fi frumos să comentez ceea ce se întâmplă la echipele de club. Nu știu dacă va mai apăra în partidele rămase, medicul echipei naționale ține legătura cu cel de la FCSB. Este un jucător interesant, are un joc de picior foarte bun, probabil anumite greșeli apar și din cauza vârstei, dar este în vederile noastre pentru echipa mare. E clar că va fi la unul dintre loturi, ori preolimpic ori la echipa mare, rămâne de văzut cât de des va apărea în echipă”.
  • ... forma primelor 3 clasate din Liga 1: „Din punct de vedere fizic, e foarte greu să mai ai un ritm foarte bun, din moment ce obosești fizic, intervine și mentalul. Noi, ca nație, avem o barieră pe care nu o putem trece. Și eu, la momentul Middlesbrough, am avut un black-out total alături de întreaga echipă. Nu avem o educație să putem spune că suntem tari. În momentul în care la jucătorul român intervine oboseala fizică, automat intervine și cea mentală. Deci înțeleg pe undeva căderea echipelor. Am observat și că timpul efectiv de joc scade, ne așteptam la lucrurile astea”.
  • ... postul său: „Sunt sigur că sunt și alți antrenori care vor să ajungă aici, cum sunt și alte persoane care vor să ajungă la FRF. Astea vor fi mereu, cred că e normal să îți dorești să vânezi postul de selecționer”.
  • ... principiile sale: „Și dacă am câștiga o partidă, tot găsesc anumite lucruri pe care să le arăt jucătorilor, dar nu ca reproș. Important e ca jucătorii să înțeleagă principiile de joc, pe care noi nu le vom schimba indiferent de adversar. Când joci cu un adversar mai bine cotat, trebuie să știi cum reacționezi când nu ai mingea. Să zicem că avem 22 de minute mingea noi, va trebui în alea să știm bine cum am pregătit meciul, zonele unde am putea ataca”.
  • ... șansele de calificare la Cupa Mondială: „Șanse sunt, dar va trebui ca unele lucruri să se modifice. La un moment dat ajungem doar să jucăm frumos, fără să fim eficienți, în momentul ăla lucrurile nu sunt în regulă și va trebui făcută o schimbare”.
  • ... licența PRO: „Eu am fost în situația asta (n.r. - să nu aibă licența și să antreneze), probabil că dacă nu se impunea această regulă, iar ar fi fost discuții, că de ce nu se intervine acum când Mutu și Rădoi au licență? Cred că un antrenor trebuie să fie evaluat în funcție de ceea ce arată echipa lui, nu dacă are licența sau nu. Nu cred că acea licență te face mai bun sau că nu mai ai nimic de învățat dacă ai licența. La meciuri va fi mai dificil, când nu vor putea da indicații cei care antrenează echipa”.
  • ... meciul amical cu Anglia: „Am fost criticați după primele două partide din Liga Națiunilor, cu Irlanda de Nord și Austria, când am sărbătorit în vestiar. Gândiți-vă ce ar însemna cu Anglia un rezultat ca cel din Norvegia (0-4), dar principiile vor fi la fel. Dacă va fi un rezultat negativ dar jucătorii vor respecta principiile de joc, va fi doar vina mea. Altfel, vina se împarte”.

România și-a aflat adversarele la turneul olimpic de fotbal! „Tricolorii”, norocoși la tragerea la sorți

Avem lotul României pentru Jocurile Olimpice! Cum arată cel mai bun „11”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (6)
whiteredarad
whiteredarad  •  12 Mai 2021, 15:13

Radoi ne spune : "....Cred că un antrenor trebuie să fie evaluat în funcție de ceea ce arată echipa lui, nu dacă are licența sau nu...." Dle Radoi te-ai da,...la nevoie, pe mina unui chirurg car nu are diploma de chirurg ? Sa fim seriosi !

853246084756615
Marcel Popa  •  12 Mai 2021, 14:42

Vorbe goale ,nu ai rezultate si tu vorbesti ca ai facut o analiza si Stoichita te controleaza.Cum era cu Daum ala mare specialist asa este si cu tine Mirele.Nu ai stofa de antrenor .La nationala mica ce a fost nu o sa mai fie ,majoritatea nu au confirmat.

calinescu_
calinescu_  •  12 Mai 2021, 14:01

Baiatul asta nu are nici o treaba cu antrenoratul .....!!!! El cauta cu disperare sa revina in gratiile nasu-sau.....!!!! E oribil ce se intampla la echipa nationala , cumetrii , prietenii , impresari , numai la fotbal nu se gandeste nimeni ...???? Cum sa-i lasi la nationala pe Radoi si director la federatie pe Stoichita .....????? Asta numai daca vrei distrugerea fotbalului romanesc....!!!!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează