Articol de GSP - Publicat joi, 13 mai 2021 00:55 / Actualizat joi, 13 mai 2021 01:30
Atletico Madrid s-a impus în fața lui lui Real Sociedad, scor 2-0, într-un meci din etapa a 36-a din La Liga și a făcut un pas mare spre titlu de campioană.
Madrilenii, care caută primul titlu după 7 ani, s-au impus după un final cu emoții, și sunt la două meciuri de câștigarea campionatului.
FOTO Atletico Madrid, victorie mare în La Liga
După prima repriză, Atletico nu părea că va avea parte de un meci dificil. Elevii lui Simeone au început meciul în forță, au dominat și au pus constant presiune pe adversari. În minutul 15, Carrasco a deschis scorul cu o execuție din careu, iar după 13 minute Angel Correa majora scorul după o pasă venită de la Luis Suarez. Madrilenii păreau că se vor impune lejer.
În partea a doua însă, Altetico a cedat inițiativa și posesia, mulțumindu-se să joace pe contraatac și să conserve rezultatul. Sociedad a pus presiune și a redus din diferență prin Zubeldia, în minutul 83. Bascii au forțat egalarea, însă nu au mai avut forța în ultimele minute să marcheze și golul doi.
CALCULE: Final incendiar în La Liga
Finalul de sezon din La Liga este unul pe muchie de cuțit. După această victorie, trupa lui Diego Simeone ajunge la 80 de puncte, cu două etape rămase de jucat și este lider. Barcelona e pe 2, cu 76 de puncte, iar Real Madrid este pe locul 3, cu 75 de puncte. Echipa lui Zidane are un meci mai puțin disputat, urmând să joace joi cu Granada.
Șansele la titlu:
- Atletico Madrid (80p): singura echipă care depinde doar de ea. Echipa lui Simeone trebuie să își câștige următoarele meciuri și e campioană;
Program: Osasuna (a), Valladolid (d)
- Barcelona (76p): pasul greșit cu Levante a compromis aproape definitiv șansele la titlu. Catalanii au nevoie ca adversarele să facă doi pași greșiți în ultimele meciuri pentru a termina pe primul loc;
Program: Celta Vigo (a), Eibar (d)
- Real Madrid (75p): trebuie să câștige ultimele trei meciuri și să spere că rivala din Madrid se va încurca măcar o dată. „Galacticii” au avantajul meciurilor directe cu Atletico (2-0 și 1-1), astfel că ar fi campioni la egalitate de puncte.
Program: Granada (d), Bilbao (d), Villarreal (a)
Ateltico Madrid – Real Sociedad 2-1
- Click AICI pentru live +statistici
- Au marcat: Carrasco 15, Correa 28 / Zubeldia 83
- Vezi AICI VIDEO cu cele mai tari faze
Atletico Madrid – Real Sociedad, echipe de start:
Atletico Madrid: Oblak – Trippier, Savic, Felipe, Hermoso – Llorente, Koke, Saul, Carrasco – Correa, Luis Suarez
Rezerve: Grbic, M.Dembele, Gimenez, Herrera, Joao Felix, Kondogbia, Renan Lodi, Torreira, Vitolo, Vrsaljko
Antrenor: Diego Simeone
Real Sociedad: Remiro – Zaldua, Elustondo, Sagnan, Monreal – Barrenetxea, Zubimendi, Guridi, Oyarzabal – Portu, Isak
Rezerve: Moya, Zubeldia, D. Silva, Pacheco, Merquelanz, Lopez, Le Normand, Jon, Januzaj, Illaramendi, Guevara, Gorosabel
Antrenor: Imanol Alguacil
VIDEO 5 jucători care au evoluat pentru Barcelona și Atletico Madrid
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Ianis Hagi, un nou gol pentru Rangers! Campioana Scoției ajunge la 99 de puncte