Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 03 iunie 2021 08:18 / Actualizat joi, 03 iunie 2021 17:28
Mircea Stoenescu, 77 de ani, seniorul dinamovist, este de părere că suporterii trebuie să pistoneze pentru a-l convinge pe Nicolae Badea, fostul conducător al lui Dinamo, să se întoarcă în Ștefan cel Mare.
Unul dintre cei mai vechi dinamoviști în viață, fost jucător și conducător în Ștefan cel Mare, Mircea Stoenescu, 77 de ani, a pătimit de pe urma necazurilor medicale - și el, și soția sa -, iar fotbalul echipei de suflet i-a provocat dureri suplimentare.
Seniorul este de părere că gruparea roș-albă are șanse minime de salvare, dar îl indică pe Nicolae Badea, 72 de ani, ca fiind omul care poate redresa „haita”.
Nicolae Badea, susținere din umbră
Fost președinte al Consiliului de Administrație și finanțator al „câinilor”, omul de afaceri - cu o avere estimată la 94 de milioane de euro, conform Top 300 Capital - a sprijinit în ultimele luni, din umbră, gruparea din Ștefan cel Mare și programul DDB.
Reclamă pentru Badea: „Se pricepe la fotbal”
„Fără Nicolae Badea nu se rezolvă niciun fel de problemă la Dinamo. N-o să reziste băieții ăștia, suporterii, cu colectarea banilor. Ei merită aplauze pentru ceea ce au făcut, însă trebuie să pistoneze la domnul Badea. Iar dânsul să aducă investitori sau un fond de investiții pentru a salva Dinamo.
Nicolae Badea e singurul om care mai poate salva clubul! Are calitatea de hipermanager și iubește Dinamo. Spre deosebire de alți patroni, «patroni» între ghilimele, se pricepe la fotbal, a comentat Stoenescu pentru Gazeta Sporturilor.
Poreclit de reputatul jurnalist Ion Cupen „Jandarmul lui Dobrin”, fostul fundaș crede că Borcea nu va mai reveni în Ştefan cel Mare: „Fotbalul i-a dat mult, dar i-a și luat mult. Cristi Borcea a suferit și nu vrea să se mai implice. I-a fost suficient cât a fost pedepsit. Nu mai are forță și nici răbdare. Probabil, i s-a luat de fotbal”.
Ce zice de Dusan Uhrin
Stornescu e pesimist în privința viitorului apropiat: „Mi-e că teamă că Dinamo nu va putea începe campionatul sau, dacă începe, o va face cu o echipă șubredă. Eu am o impresie bună despre băiatul ăsta, Dusan Uhrin, l-am asimilat ca dinamovist fiindcă a făcut mai multe decât mulți crescuți la noi.
Așa, sunt mulți dinamoviști care merg la emisiuni TV, însă nu au nicio treabă cu clubul. E ușor să-i critici pe Mourinho și Guardiola la TV, la asta ne pricepem toți. Dar Dusan trebuie să aibă și jucători, nu poți veni cu unii de la "C" și să-i faci să fie de "A". Cehul nu e magician!”
3 campionatea cucerit Stoenescu cu Dinamo, fostul fundaș de fier luând titlul în 1962, 1971 și 1973. Plus Cupa României în 1968
12 trofeea câștigat Nicolae Badea ca lider al clubului Dinamo în cei 15 ani în care a condus gruparea din Ștefan cel Mare
Mai multe știri despre Dinamo:
A făcut comanda pe banii DDB! Fanii au aflat cu stupefacție de ultima „manevră” a lui Cortacero
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”