La greu cu atât mai mult

Din cauza unui foarte lung joc prost și a unui sistem stupid de retrogradare, în care se luau în calcul rezultatele pe 3 sezoane, River Plate, marea River Plate, URIAȘA River Plate, a retrogradat în 2011, pe 26 iunie. Un colos, echipa cu (poate) cei mai pătimași fani, mergea în liga a doua.

Reacțiile generate de retrogradare, stabilită matematic la barajul cu Belgrano, au fost fascinante. Personal, nu mai văzusem niciodată așa ceva. Atunci am realizat că un club este atât de mare pe cât este de iubit. Că nu contează în ce ligă joacă. Dacă stadionul e plin și nume importante îi îmbracă tricoul și în B, atunci e „de departe cel mai mare” - „el mas grande de lejos”, așa cum le place fanilor să-și spună.

Visam de ani de zile să jucăm în Primera. Ne-a sunat Maradona și ne-a felicitat. Am tăcut toți, să auzim ce-i spune lui Guillermo Farre (n.r. marcatorul lui Belgrano în poarta lui River și, detaliu inedit, un mare fan al echipei pe care a retrogradat-o). Diego i-a zis că a fost unul dintre golurile la care a țipat cel mai tare. Era ceva magic, să-ți spună Maradona așa ceva
Juan Carlos Olave, portar Belgrano

River Plate și-a asumat retrogradarea și a sărbătorit în fiecare an momentul promovării, în ciuda ironiilor rivalilor. Inclusiv anul acesta, amintind de performanțele din sezoanele ce au urmat:

Que si tropezás grande, te levantás gigante ⚪❤️⚪ pic.twitter.com/0Pu0mwQyfb

— River Plate (@RiverPlate) June 23, 2021

Nu uita niciodată ceea ce ești. Restul lumii nu o va face. Poart-o ca pe o armură și nu va putea fi folosită niciodată pentru a te răni
- Tyrion Lannister, Game of Thrones

Un poco de amor frances

La acel moment, pasiunea lui David Trezeguet pentru River Plate nu era un detaliu extrem de cunoscut. Trezegol a mers la 34 de ani în B, să joace pentru River Plate pentru prima dată. Născut în Franța, unde evolua tatăl său la acel moment, David a copilărit în Buenos Aires, singurul loc pe care spune că îl consideră „acasă”, în ciuda timpului petrecut în Hexagon și trofeelor cucerite cu Franța. S-a îndrăgostit iremediabil de River pe vremea când abia începea fotbalul, dar nu a avut ocazia să joace acolo până la 34 de ani. Când River a retrogradat.

Fernando Cavenaghi și Alejandro Dominguez au lăsat totul, și-au reziliat contractele pe care le aveau la momentul respectiv și au făcut orice să joace pentru River când au văzut că a căzut în B. „Chori” Dominguez povestea mai târziu că se uita la meci în direct și și-a sunat impresarul în secunda în care River a retrogradat matematic. I-a spus „Rezolvă, reziliază, fă absolut orice, trebuie neapărat să mă întorc în Argentina”. Apoi Cavenaghi. Apoi… surpriză: Trezeguet! Și în fotbalul modern mai există astfel de oameni, astfel de dovezi de dragoste față de un club.

Aceste detalii m-au făcut să urmăresc cu atenție fiecare meci, cum n-o făcusem până atunci, pe streamuri pixelate și întrerupte, la 3, 4, 5 dimineața, de dincolo de ocean. Acel sezon dramatic a avut un farmec deosebit.

Stadion plin în B

Absolut incredibilă era pasiunea oamenilor, chiar dacă furia fusese cel puțin la fel de mare pe 26 iunie 2011, când au retrogradat oficial. Au întrerupt meciul în minutul 90, au devastat stadionul, au creat haos în Buenos Aires şi au distrus un car TV, nefiind potoliţi nici cu gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi tunuri de apă. Bilanţul incidentelor a fost de 68 de răniţi, dintre care 33 de poliţişti (2 grav), şi peste 50 de arestaţi. 

Apoi s-au mai liniștit. Și-au dat seama că River n-avea niciodată cum să revină fără ei. Ar fi însemnat că echipa va rămâne în B mult timp. 

River a crescut încet, încet sub îndrumarea lui Almeyda, care a arătat și el caracter. S-a lăsat de fotbal în momentul în care River a retrogradat și și-a asumat imensa provocare de a promova imediat, ca antrenor principal. A avut un curaj fantastic, pentru că alternativa practic nu exista.

A fost un sezon extrem de dificil, nu doar pentru greutatea imensă care îi apăsa pe toți în fiecare minut, ci și pentru stadioanele pe care se juca. Atmosfera ostilă cu care era primită River, joc dur, război peste tot, ură, bucuria adversarilor de a o vedea pe River în B și a-i specula fiecare pas greșit. A fost atroce.

„Sufletul meu este argentinian”

Trezeguet a venit în iarnă, după câteva luni bune de B. A debutat în februarie, după pauză competițională, și a înscris gol după gol. După ce înscria, dedicația mergea către familia lui, care îl urmarea de la oficială. Totul era o bucurie imensă pentru David. I se citea pe față și în ochi, pentru că era emoționat și aproape în lacrimi la fiecare gol. Sărbătorea ducând ambele mâini la inimă, râzând și deschizând apoi larg brațele, încercând parcă să strângă la piept întreg stadionul. Părea atât de sincer, încât fericirea se transmitea chiar și la o lume întreagă distanță.

Un fotbalist care a câștigat unele dintre cele mai importante trofee posibile, care a înscris goluri fabuloase, decisive, care a avut totul, se bucura efectiv ca un copil să dea gol pentru echipa lui de suflet. În Argentina. În B. Un concept străin mie. Nu l-am înțeles până nu l-am văzut. Și, mai ales, nu l-am auzit. 

Într-un interviu, Trezeguet a spus că „Nu am mai simțit niciodată ce simt în aceste momente. Nici la Juventus, nici la Monaco, nici măcar la naționala Franței. Să fiu fan River și să văd pasiunea care există la acest club… e ceva unic pentru mine. River trece printr-o perioada dificilă și vreau să fiu parte din revenire. Franța mi-a dat multe, dar sufletul meu este argentinian”. Cuvinte care spun totul. Într-o spaniolă perfectă, de altfel, cu dialectul rioplatense inclus :)

Pe pagina lui de Wikipedia, la categoria realizări profesionale, între trofeul Euro și cel Mondial, titluri în Franța și Italia, apare mândră performanța sa cea mai de de suflet: Primera B Nacional: 2011–12.

13 goluri a dat pentru River în total, în acel sezon. 13 goluri în 4 luni, la 34 de ani. Goluri importante, „pe care le sărbătorești cu sufletul”, cum spun fanii lui River. Dintre toate, se evidențiază ultimele două.

În ultima etapă, pe 23 iunie 2012, acasă, cu Almirante Brown. Două goluri magice, care au consfințit promovarea și au declanșat nebunia. Nu avea cine să le înscrie în afară de el, așa a fost scris. Golurile promovării erau puse deoparte și pe ele scria mare „TREZEGUET”.

„363 de nopți visând la ziua asta”

La meci, în spatele porții dinspre galerie, putea fi zărit, bine camuflat, într-o imagine rapidă de la un gol, Erik Lamela, de acolo văzuse meciul. Plecase imediat după retrogradare la AS Roma. Aici, sărbătorind cu Cirigliano:

Când meciul era aproape de final și și-a dat seama că promovarea nu mai poate fi ratată, Cavenaghi a început să plângă pe margine și și-a acoperit fața cu mâinile. Nu se întorsese degeaba. Eforturile și curajul lui fuseseră răsplătite.

Am mers la psiholog de multe ori. A fost un an extrem de încărcat emoțional în B, eram căpitan și aveam multe responsabilități. A fost greu. Nu dormeam, mă durea în piept și eram tulburat și neliniștit
Fernando Cavenaghi

După promovare nici n-am mai avut putere să sărbătoresc. Atâta tensiune și responsabilitate... Aveam o obligație față de oameni. Era presiune mare
Alejandro „Chori” Dominguez

S-a fluierat de final și Almeyda a izbucnit și el în lacrimi și a luat-o fără țintă pe teren, unde intraseră între timp și fanii și era un haos general.

Când am retrogradat, la porțile cantonamentului erau mii de oameni, voiau să intre peste noi. Au venit foarte mulți agenți de securitate. 110 ani de istorie se prăbușiseră.

După meci, am stat la club până la 4 dimineața cu președintele și i-am propus să preiau echipa în B. Mi-a zis că sunt nebun, că nu era momentul. Dacă mergea prost, probabil nu aș mai fi putut antrena niciodată. I-am zis că nu-mi pasă. 

Cel mai greu a fost să-mi antrenez propriii colegi și să știu că sigur vor fi unii care nu mă vor accepta, care se vor supăra pentru anumite decizii. Am încercat să rămân același, dar acum aveam altă funcție și altă responsabilitate.

În B, dacă băteam cu 1-0, se spunea că am jucat slab, meci greu. Dacă băteam cu 7-0 - adversar slab, jucători de B. A trebuit să trecem prin multă durere pentru a reuși să ne bucurăm la final.

În ziua promovării am simțit că River e din nou River. Chiar mai bun decât înainte. A devenit cel mai bun River din istorie după aceea. S-au construit echipe, stadion, s-au câștigat trofee, s-au făcut transferuri importante. Toată viața mi-am dorit să văd așa un River.
 
Matias Almeyda

În tribune, mii de oameni plângeau și ei. Un banner impresionant: „363 de nopți visând la ziua asta”. Cel mai lung și mai greu sezon din istoria lui River a început în lacrimi de furie și de tristețe și s-a încheiat în lacrimi de bucurie.

Un fan își dădea pumni în cap și plângea, îmbrățișându-se apoi cu, probabil, tatăl sau, care plângea la fel de tare.

Fotbal în stare pură.

„La greu cu atât mai mult”

O poză de la un meci din B, care merită menționată: „Cave și Chori, mulțumim că v-ați întors. Nu mai plecați niciodată”.

Cavenaghi a plecat totuși, probleme cu conducerea, și s-a întors mai târziu la River, cu care a câștigat Copa Libertadores. 

Când era la River, în B, a fost fotografiat la antrenament, întâmplător, cu un tatuaj care părea proaspăt făcut. „En las malas mucho mas” („La greu cu atât mai mult”) și „14”, numărul-simbol al celebrei facțiuni „Los borrachos del tablon”. Era ianuarie 2012, miezul verii argentiniene, iar expresia a devenit un motto absolut al luptei pentru revenirea în A. Ulterior, „El Torito” și-a tatuat imaginea cu el și Copa Libertadores câștigată, pentru că așa a promis, și stadionul Monumental. 

Și „Chori” Dominguez are un tatuaj cu emblema lui River Plate pe braț.

Așa s-a încheiat una dintre cele mai frumoase povești. Ce rămâne este amintirea unui an absolut fabulos. Cam cât de special trebuie să fie un club că să nască o asemenea pasiune? Cu adevărat special… „el mas grande de lejos”.

Eram la Madrid și am văzut meciul pe internet. Cred că am lovit calculatorul de 8 ori, pentru că se tot oprea conexiunea. Fiecare trăiește meciurile cum simte, eu sunt mai interiorizat. am suferit în singurătate. Cred că toți fanii au suferit, pentru că la River nu trebuia să se întâmple așa ceva. Și i s-a întâmplat tocmai de-asta, pentru că River n-a crezut niciodată că va trece prin asemenea momente
Enzo Francescoli, despre cum a trăit retrogradarea lui River

Alte momente memorabile:

Trezeguet, care nici interviuri nu putea să dea după meciuri, datorită fanilor (la 0:44): „Olé, olé, olé, olé, David, David”

Golurile lui Trezeguet la River:

Retrogradarea lui River, cu Belgrano:

Promovarea, cu Almirante Brown. La 5:15, un suporter în lacrimi: „Nu vreau să se repete niciodată!”

Atmosfera din tribune, la promovare, și unele dintre cele mai cunoscute scandări ale galeriei: 

„În ziua în care voi muri, sicriul să-mi fie pictat în roșu și alb, precum sufletul meu”

„River, ești viața mea”