Hai să mai citim (și) comentariu sportiv!

Ador articolele lui Traian Ungureanu, sunt proaspete și emoționante. Editorialele lui Ovidiu Ioanițoaia lovesc ca o declarație de război. Aștept mereu textele răcoritor-tonifiante ale lui Radu Cosașu, pentru că spun o poveste neliniștitoare despre prezent aruncând priviri complice spre trecut. Radu Naum arată că sunt oameni care pot vorbi și pot scrie la fel de bine. Cu plusul că scrisul oferă șansa opiniei.

Proprietatea cuvintelor

Neastâmpărat ca un oltean autentic și tobă de fotbal prin a lui memorie de smartphone, Alin Buzărin intră rebel în peisaj. Tablou cu editorialiști din care nu are cum să lipsească Andrei Crăciun, a cărui frază trădează forța scriitorului de meserie și atașamentul autentic pentru presa sportivă. Ca administrator și contributor (îmi place la nebunie acest termen, aproape la fel de tare ca rezilient și ca sustenabil!) al paginii de opinii, am privilegiul să citesc textele tuturor celor pe care i-am amintit înainte de a fi publicate. Nu exagerez, la fel ca Victor Pițurcă am proprietatea cuvintelor. O am, deși sunt ziarist sportiv și m-am format numărând cornere și scrutând faze litigioase.

O (contra)zicere

De ce această enumerare din categoria "Ce, mă, v-au murit lăudătorii?"? Ei, au murit lăudătorii din timpuri imemoriale, dacă or fi fost vreodată. Nu asta e problema. Aș vrea totuși să contrazic politicos ideea de bază a articolului "Comentariul sportiv e chiar mai slab decât fotbalul naționalei. Seri cu Pițurcă la Euro 2020", semnat de Costi Rogozanu în Libertatea. Nu intenționez să polemizez. Nu mai este demult la modă procedeul ăsta gazetăresc. Gazetăria în sine nu mai este la modă. Pe timpuri, scriai un pamflet și te răfuiai cu oponentul în ale ideilor. Publicul adora treaba asta dacă erau implicați ziariști importanți.

Dincolo de platitudini

Acum, lumea nu mai este interesată de așa ceva. Dar lumea suspină după comentarii de calitate. Lucru pe care îl reclamă Rogozanu și îl amendează cu exemple concrete. Calitatea agramat-festiv-mediocră a analizelor lui Pițurcă (pe nedrept este ocolit Cipri Marica, un maestru al non-mesajului), repetarea tâmp-obsesivă a reclamei pentru site-urile propriului post, aplecarea spre bombastic lipsit de conținut, toate deranjează. Există însă și comentarii de calitate, și oameni care își fac onest meseria (grea) de comentator de meciuri. Nu toate emisiunile dedicate acestui eveniment care coafează un fotbal destul de ciufulit sunt pline de limbă de lemn și clișee.

Vești proaste, la "ei" e mai rău!

E bine să avem termen de comparație. Am fost de curând la Paris pentru turneul de la Roland Garros, iar în paralel cu munca, mai multă decât mi-aș fi dorit, dedicată tenisului am urmărit atent meciurile de la Euro și emisiunile posturilor deținătoare de drepturi. În speță, France 2, France 3, M6. O veste proastă pentru Costi Rogozanu, care propunea ca antiteză peisajul idilic al comentariului de la posturi europene din Vest drept un "amestec de influențe americane (adică sportul văzut prin statistici) cu observații care ar face mândru orice antropolog, la care se adaugă elemente de tactică explicate seducător".

Afară cu ziariștii!

Era odată ca niciodată așa. Era pe când unul dintre cei doi comentatori de meci se numea Bernard Pivot, iar celălalt era Thierry Roland. Acum, partidele Les Bleus sunt comentate de doi fotbaliatori, Pires și Domergue, iar în studioul dedicat meciului te așteaptă o zână cu sâni mari și minte puțină care pune întrebări dictate în cască altor foști fotbaliatori. Ce analize seducătoare, ce bogăție de idei, pe bune? Platitudini la fel de mari ca ale lui nea Piți și nea Marica. Și nu vorbim doar despre Franța, aruncați un ochi și pe la italieni, pe Rai1. Aceeași tendință. Studiourile au fost luate în stăpânire de domnișoare sexoase, habarniste la fotbal, și de fotbaliatori, habarniști la discuții chiar despre fotbal. Afară cu ziariștii din platou, nu e loc pentru ei la masa căpătuiților din datul cu piciorul în minge! Ce, să vină ei cu tot soiul de întrebări, de observații critice? Afară!

Fotbalul ca depresie

În rest, de acord cu ce a scris Costi Rogozanu. Cu observația că, mai timid, eu nu mă văd aruncându-mă dezinvolt pe, să zicem, un subiect socio-politic. Am de lucru destul la ofsaidurile noastre, care de când cu VAR-ul transformă bucuria în nedumerire și extazul în depresie. Fotbalul este tot planetar, dar devine o farsă. Una planetară în care pasa la propriul portar a devenit mai indigestă decât ciolanul cu fasole.

Și un îndemn: hai să mai citim un TRU, un Cosașu, un Ioanițoaia, un Naum, un Buzărin, un Crăciun! O să avem surprize nebănuite, Costi Rogozanu.