Articol de Dănuț Pitaru - Publicat duminica, 27 iunie 2021 17:52 / Actualizat luni, 01 mai 2023 16:51
Mijlocașul croat Ljuban Crepulja (27 de ani) a semnat un contract valabil două sezoane cu Rapid.
Rapid a reușit încă o mutare importantă în această vară, după transferurile lui Alexandru Albu și Claudiu Belu-Iordache. Giuleștenii s-au înțeles cu divizionara secundă Astra, pentru transferul mijlocașului defensiv Ljuban Crepulja.
Rapid l-a transferat pe Crepulja
„Sunt foarte fericit să semnez pentru un club mare din România. Despre Rapid știu că este un club de tradiție, cu foarte mulți suporteri. Chiar am fost la un meci al Rapidului, primul din Liga 2, exact când am ajuns în țară, cu un stadion plin. A fost foarte frumos.
Cât despre sezonul viitor, trebuie să luăm fiecare meci în parte, pas cu pas. Poate în primul an nu vom lupta pentru titlu, dar vom da totul în fiecare meci”, a spus Crepulja, conform FC Rapid.
Ljuban este un jucător foarte bun, pe care ni l-am dorit foarte mult, un om de bază în ultimele două sezoane la Astra, un fotbalist în care avem mare încredere. Acesta se va alătura lotului marți, când se va pleca în cel de-al doilea cantonament
Daniel Niculae, președinte Rapid
750.000 de euroeste cota lui Ljuban Crepulja, conform transfermarkt
Bursa transferurilor la Rapid:
- Antrenor: Mihai Iosif (confirmat)
- VENIRI: Al. Albu (Chiajna), Cl. Belu (Hermannstadt), Ljuban Crepulja (Astra)
- REVENIRI: Demici (Slatina), Mocioaca (Dăești)
- PLECĂRI: R. Crișan (Astra), D. Benzar (liber), Drăghiceanu (liber), Jorza (liber), Zunici (liber), I. Voicu (retras)
VIDEO De ce a ales Alexandru Albu să semneze cu Rapid: „S-au bătut cel mai mult pentru mine”
Citește și alte știri despre Rapid:
Rapidiștii sunt hotărâți: „Vom trimite o scrisoare, vrem să ne fie recunoscute acele titluri”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”