Articol de Alexandru Barbu - Publicat marti, 27 iulie 2021 17:00 / Actualizat marti, 27 iulie 2021 17:28
Faza etapei #2 s-a petrecut pe stadionul „Anghel Iordănescu”, unde sâmbătă s-a disputat partida FC Voluntari - FC Botoșani 0-1.
Singurul gol al întâlnirii i-a aparținut veteranului Mihai Roman, 36 de ani, introdus la pauză.
Vedeta acțiunii este însă Hervin Ongenda. Deși nu a atins mingea, fostul jucător de la PSG a avut un rol esențial în desfacerea defensivei lui Ciobotariu. Iar reușita oaspeților este o lecție de atac pozițional.
Faza etapei #2 » FC Voluntari - FC Botoșani 0-1, minutul 70
De unde începe totul? Lorand Fulop pierde ușor balonul în propria jumătate - e deposedat de Enriko Papa. Mijlocașul ilfovenilor uită că trebuie să combată și începe să meargă pe teren.
Papa continuă cu Malcom Edjouma. Și acum începe „magia”.
Francezul îi pasează lui Ongenda, atacat imediat de Vadim Rață. „Decarul” lui Croitoru găsește soluția ideală și îl păcălește pe moldovean: lasă mingea să treacă printre picioare. Apoi, balonul ajunge la Petar Petkovski, care trimite în stânga, pentru Țigănașu, liber.
Important » După ce l-a eliminat pe Rață din joc, Ongenda nu s-a oprit. A avansat până în careu și l-a ținut astfel „ocupat” pe Tamaș, cel care, altfel, putea să iasă în întâmpinarea lui Mihai Roman.
Însă pe Roman nu l-a mai atacat nimeni, acesta poziționându-se perfect între liniile Voluntariului. Nemarcat, a primit de la fundașul stânga și l-a executat pe Rîmniceanu cu o execuție-reflex.
Din prima, cu latul, sub transversală. Chiar pe direcția portarului, însă șutul era greu de scos, dacă nu imposibil.
571 de pasea reușit Botoșani în meciul de la Voluntari (492 reușite). Gazdele mult mai puțin, 381 (307)
Mihai Roman: „Am vrut să mă las”
La finalul meciului de lângă București, Roman a dezvăluit că i-a trecut prin minte să se retragă după finalul sezonului precedent: „Am avut în gând să mă las, dar mă bucur că nu am făcut-o. Cred că mai pot juca şi în acest sezon şi, atât timp cât îmi pot ajuta echipa, o fac cu plăcere”.
Lui Mihai Roman i-am spus că am nevoie de el, e normal să-l sprijinim, pentru că voia să se lase în vară. I-am explicat ce vreau de la el. La sfârșitul acestui an, îl așteptăm să rămână lângă noi, în staff, dacă se va lăsa
Marius Croitoru, antrenor FC Botoșani
„Bibilica” lui Șumudică » Mutu, învins după 9 pase consecutive, 3 dintr-o atingere
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”