Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 30 iulie 2021 12:03 / Actualizat vineri, 30 iulie 2021 13:05
Amicalul Porto - AS Roma (1-1), din Algarve, a fost umbrit de incidente reprobabile, cu Pepe (38 de ani) dând tonul, în urma unei intrări urâte a portughezului la Henrikh Mkhitaryan (32 de ani).
FC Porto - AS Roma (1-1) trebuia să fie doar un „amical”, dar s-a transformat într-o bătaie ca-n stradă. Principalii protagoniști, portughezul Pepe și mijlocașul giallorosso, Henrikh Mkhitaryan. După o oră de joc, Pepe, recunoscut pentru intrările sale dure, l-a luat cu fulgi cu tot pe Mkhitaryan (64).
Henrikh Mkhitaryan, scos rapid
Enervat, armeanul s-a năpustit asupra atacatorului și de aici s-a declanșat un meleu în care pumnii și șuturile au zburat dintr-o parte-n alta. Inclusiv membrii celor două staff-uri s-au implicat (!), iar Sergio Oliveira și Lorenzo Pellegrini s-au numărat printre cei mai "sârguincioși". După liniștirea spiritelor, Pepe a scăpat de sancțiune și a dus meciul până la capăt. Dar Henrikh Mkhitaryan s-a ales cu un „galben”, iar Mourinho l-a retras repede de pe teren.
Mourinho era mulțumit
Altfel, tehnicianul portughez a trecut peste episod și s-a declarat deja mulțumit de cum arată noua sa echipă în presezon. După testul cu fostul său club, cu care a cucerit în 2003-2004 Liga Campionilor, Mourinho a postat un mesaj pe Instagram: „Să te antrenezi cu un adversar al cărui campionat va începe cu 14 zile mai devreme decât Serie A a fost extraordinar, îi mulțumesc lui FC Porto și pentru darul minunat (n.r. - trofeul cucerit).
Deși Roma va debuta pe 22 august, avem conturată o echipă, suntem uniți, prieteni. Am fotbaliști valoroși”.
VIDEO Crăciunescu despre relația sa cu Mourinho: „E un băiat formidabil!”
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Cât a pierdut fotbalul european din cauza COVID-19! Care este campionatul cel mai afectat
Incredibil! Inter a refuzat o ofertă de peste o sută de milioane de euro pentru Lukaku
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
![Marius Șumudică, ironii către FCSB: „Vin 2-3 mii de fani, dar se umflă până la 7 mii. Vor veni și cu PAOK din toate localitățile țării”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26012025/bfcd9a49-e1f6-4689-854d-8889c77c1dd0.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul