Articol de GSP - Publicat duminica, 01 august 2021 22:42 / Actualizat luni, 02 august 2021 00:50
Nemulțumit de cursul jocului cu UTA, Gigi Becali (63 de ani), patronul de la FCSB, a efectuat 3 schimbări în minutul 34 al meciului cu UTA, la scorul de 1-0 pentru arădeni.
Venită după eliminarea rușinoasă din Conference League, vicecampioana României a început rău meciul de la Arad. Desley Ubbink a deschis scorul în minutul 20, iar oaspeții nu au avut replică.
![Gigi Becali a pus mâna pe telefon și a sunat în vestiar! Jucătorii l-au ascultat o oră: „Băi Vlade, tu nici muște nu poți să prinzi!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/01082021/1627848090411.jpg?width=195&height=130)
Gigi Becali își bate propriile recorduri: 3 schimbări până-n pauză la UTA - FCSB
În consecință, patronul Gigi Becali, cel care dictează toate modificările la FCSB, a schimbat masiv. În minutul 34, i-a introdus pe teren pe mijlocașul Darius Olaru, extrema Andrei Cordea și fundașul dreapta Valentin Crețu. Primul abia a revenit în circuitul echipei după ce a fost ținut pe tușă de o accidentare.
Cei care au ieșit sunt mijlocașul central Răzvan Oaidă, stoperul Iulian Cristea și atacantul Andrei Dumiter.
Emil Grădinescu, comentatorul partidei de pe postul Look Sport, a avut o reacție acidă după schimbările efectuate de patronul-antrenor de la FCSB.
„Până și o turmă de oi e condusă de cioban, nu de proprietarul oilor. Îl lași să-și facă treaba, apoi te uiți câtă brânză și lapte ți-a adus ciobanul. Asistăm la un faliment managerial, Becali își sabotează jucătorii”, a spus acesta.
La pauză, Gigi Becali a efectuat și a 4-a schimbare: Florinel Coman i-a luat locul lui Ovidiu Popescu!
Mai multe știri despre FCSB:
![Anunț BOMBĂ din Italia: „Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Va conduce antrenamentul de mâine”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072024/5e55ddb6-901b-4116-a420-ef4b1d50a518.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)