Articol de GSP - Publicat duminica, 15 august 2021 23:32 / Actualizat duminica, 15 august 2021 23:43
Derby-ul dintre Rapid și FCSB a avut parte de niște momente fierbinți, când jucătorii celor 2 echipe s-au luat la bătaie în timpul meciului.
Toate detaliile despre Rapid - FCSB 1-0, AICI!
Totul a pornit de la un duel între Claudiu Belu și Sorin Șerban. Cei doi fotbaliști s-au șicanat la o fază, după care au sărit la bătaie. S-au pălmuit și s-au strâns de gât, apoi Antonio Sefer a intervenit, aruncându-l pe jos pe fundașul roș-albaștrilor.
De aici, spiritele s-au încins și mai tare, pe teren provocându-se un carambol. Florin Tănase a fost și el afectat, după ce din tribune l-a lovit un obiect aruncat de fanii giuleșteni. Cu greu au fost liniștiți fotbaliștii celor 2 formații.
2 cartonașe roșii acordate + unul nedat
În urma incidentelor, Șerban și Sefer au fost eliminați din taberele ambelor echipe. Arbitrul partidei, Marian Barbu, trebuia însă să îi acorde roșu și lui Belu, care a fost doar avertizat.
Citește mai multe știri despre Rapid - FCSB:
Se anunță show pe Arena Națională! Câte bilete mai sunt disponibile pentru Rapid - FCSB