Articol de GSP - Publicat sambata, 28 august 2021 23:00 / Actualizat duminica, 29 august 2021 00:26
Rapid a pierdut dramatic meciul cu CSU Craiova, scor 1-2. La finalul partidei, giuleștenii au acuzat maniera de arbitraj al lui Radu Petrescu.
Toate detaliile despre Rapid - CSU Craiova, AICI!
Alexandru Albu, marcatorul giuleștenilor, a criticat dur arbitrajul de pe Arena Națională, spunând că numai prin prisma arbitrajului Rapid putea pierde meciul.
„Nu mă așteptam, dacă jucam 11 la 11 nu știu dacă aveau vreo ocazie clară. Se pare că numai așa puteam să pierdem, să-i ajute arbitrii. Primul cartonaș la Belu n-a fost, la prima atingere galben. Nu se poate așa ceva. Am jucat din minutul 43 cu om în minus, ei au jucat cu ce au avut mai bun în atac.
La golul 2 a fost fault, nu a dat și am luat gol. Nu se poate așa ceva”, a spus Albu.
Întrebat legat de neconvocarea sa la națională, Albu se consideră nedreptățit că nu a fost selectat de Mirel Rădoi: „Sincer, mă așteptam să fiu convocat. Asta este, m-a făcut să mă ambiționez mai mult, să muncesc până la următoarea convocare, dacă nu, voi munci mult mai mult”.
Ce faze reclamă Rapid
1. Belu a văzut primul cartonaș galben în minutul 18, după o intrare neregulamentară asupra lui Vătăjelu. Deși contactul era foarte departe de poarta giuleștenilor, la aproximativ 70 de metri, intrarea a fost una dură, în viteză, astfel că Radu Petrescu are acoperire regulamentară.
2. În minutul 90+1, înaintea golului marcat de Koljic, Alami a pierdut mingea în fața lui Vînă, asta după ce trecuse razant în prealabil pe lângă Bancu și Vasile Constantin. Reluările TV nu au elucidat vreun fault comis de cei doi jucători ai oltenilor, și nici Alami nu a solicitat acest lucru pe moment.
3. Tot în prelungiri, Săpunaru a cerut penalty în urma unui duel în careul oltenilor cu Găman. Fundașul oaspeților a respins cu capul și e posibil să-l fi lovit în săritură pe căpitanul giuleștenilor cu brațul peste față. O fază la limită, judecată de Petrescu în favoarea Universității Craiova.
Citește mai multe știri de actualitate:
Sorescu, prima reacție despre transferul la FCSB: „M-aș sacrifica”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”