)
Articol de Andrei Crăciun - Publicat luni, 11 octombrie 2021 10:02 / Actualizat luni, 11 octombrie 2021 10:21
Oglinda e de atâta vreme măsluită că am pierdut orice urmă de rezonabil în relația noastră cu fotbalul românesc.
Suntem de atâta vreme ciuca bătăilor că ne-am rătăcit toate reperele. Dacă învingem Liechtenstein am fost mari, deși nu mai există echipe mici. Dacă scăpăm fără set pierdut la zero cu Germania suntem deja teribili.
Mai an, când am bătut Austria după un meci bunicel, am crezut că am găsit Sfântul Graal și că Mirel Rădoi e noul Pep Guardiola și mai multe nu! Echilibrul nu ne caracterizează. Moderația – nu ne trebuie nouă așa ceva!
Suntem atât de obișnuiți cu înfrângerea încât o înfrângere care nu e la scor trece, iată, în înțelesul românesc actual al fotbalului, drept un grandios succes. Cândva exista o întrebare, dar a ieșit din modă: suntem sănătoși la cap?
Neputință și determinare
Cu Germania, România a arătat deopotrivă neputință și determinare. Ianis a marcat un gol frumos și a arătat că e totuși un Hagi, chiar dacă nu atinge nivelul tatălui său decât o dată pe an. Apoi am încercat să rezistăm în fața nemților un meci întreg, deși cu toții știam că nu vom fi în stare.
Rădoi a pregătit binișor meciul, dar n-a nimerit schimbările. Și această bătăiță la doar un gol diferență trece astăzi drept o renaștere a fotbalului românesc. Vorba ceea: bine că n-am luat bătaie! În sfârșit, vom învăța din înfrângeri?
Delirium tremens și apă caldă
Dincolo de delirium tremens, realitatea e următoarea: suntem pe locul patru într-o grupă cu Macedonia de Nord și Armenia. Și nu avem nici măcar un singur fotbalist român care să joace la o echipă mare dintr-o ligă mare a Europei. Nici măcar unul singur! Moromețian vorbind: despre ce vorbim noi aici?
Acestea fiind spuse, să ne întoarcem la vorbele fostului selecționer Guriță-Contra: să nu ne îmbătăm cu apă caldă!
Ce nu este – asta este
România va ajunge la Mondial printr-o minune de la bunul Dumnezeu sau dacă, în sfârșit, se vor califica toate echipele din fiecare grupă. Altfel, ca în cazul Nobelului, s-ar putea să mai dureze. Nu ne putem, desigur, supăra pe băieți, care s-au străduit. Măcar atât: n-avem o generație de risipitori aroganți, ci pur și simplu, cum bine ar spune și filosoful bulgar, asta este.
Știți ideea de bază a filosofiei de la sud de Dunăre: ce este este, ce nu este – asta este. Putem să o îmbrățișăm liniștiți.
Pe noi nu ne bați până nu coborâm din autocar
Și, fiindcă suntem exact ca nemții (dar pe dos), putem să adaptăm și faimoasa butadă: pe români nu ești sigur că i-ai bătut până nu s-au dat jos din autocar.
Desigur, cu Armenia, diseară, am putea redeveni zmei. Cu Armenia. Zmei. Aici s-a ajuns. Pe scurt, cu o altă vorbă îndrăgită de români: atât s-a putut.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
