INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

NEWS ALERT Legenda s-a întors acasă: Barcelona l-a prezentat oficial pe Xavi la 3 dimineața » Durata contractului și ziua primei conferințe

Xavi revine după 6 ani la Barcelona. Acum e antrenor
Xavi revine după 6 ani la Barcelona. Acum e antrenor

Articol de - Publicat sambata, 06 noiembrie 2021 03:09 / Actualizat sambata, 06 noiembrie 2021 17:03

În sfârșit: Xavi, 41 de ani, este oficial antrenorul Barcelonei! Catalanii și-au prezentat legenda sâmbătă dimineață, în jurul orei 03:00, ora României.

„FC Barcelona a ajuns la un acord cu Xavi pentru ca acesta să devină antrenorul primei echipe pentru restul sezonului curent și pentru următoarele două sezoane”, au comunicat în urmă cu puțin timp catalanii.

Xavi, noul antrenor de la Barcelona

Xavi va sosi în acest weekend în Spania, iar luni, 8 noiembrie, va vorbi pentru prima dată din postura de tehnician al grupării catalane în cadrul unui eveniment deschis publicului pe Camp Nou. Tot luni, Xavi va susține o conferință de presă.

„Mister X6VI”

Barcelona a sărbătorit momentul cu o pleiadă de postări pe rețelele de socializare. Câteva dintre ele:

„A fost scris să fie așa! Bine ai venit acasă”

„𝑀𝑖𝑠𝑡𝑒𝑟 X6VI”

„O legendă pe teren, cu suflet de manager”

Xavi, un monument pentru Barcelona

În cei 17 ani petrecuți la echipa de seniori (1998 - 2015), Xavi a bifat 767 de meciuri pentru Barcelona și a câștigat nu mai puțin de 25 de trofee:

  • La Liga: 8 (1998/99, 2004/05, 2005/06, 2008/09, 2009/10, 2010/11, 2012/13 & 2014/15)
  • Champions League: 4 (2005/06, 2008/09, 2010/11 & 2014/15)
  • Copa del Rey: 3 (2008/09, 2011/12 & 2014/15)
  • Campionatul Mondial al Cluburilor: 2 (2009/10 & 2011/12)
  • SuperCupa Europei: 2 (2009/10 & 2011/12)
  • SuperCupa Spaniei: 6 (2005/06, 2006/07, 2009/10, 2010/11, 2011/12 & 2013/14)

Xavi este de altfel un produs al Barcelonei. S-a alăturat celebrei La Masia încă din sezonul 1991/92.

După plecarea de la Barcelona (2015), Xavi a evoluat pe finalul carierei la Al-Sadd. S-a retras în 2019 și a devenit antrenorul qatarezilor.

7 trofeea cucerit tehnicianul catalan la Al-Sadd în perioada 2019-2021

97 de meciurica antrenor a avut Xavi la Al-Sadd: 64 victorii, 16 egaluri, 17 eșecuri

Xavi a negociat plecarea la Barcelona

La o săptămână după demiterea lui Ronald Koeman, Barcelona a oficializat numirea legendarului catalan.

Negocierea nu a fost însă una simplă. Vicepreședintele Rafa Yuste și Mateu Alemany, directorul secției de fotbal, au mers la Doha, dar Al-Sadd a acceptat cedarea lui Xavi numai după ce el însuși a tratat cu șeicul Mohammed bin Hamad al-Thani, proprietarul grupării qatariene. 

Și, chiar dacă Joan Laporta îl voia gratis, președintele a fost de acord în cele din urmă să achite clauza de reziliere. 5 milioane de euro. Altfel, n-ar fi fost lăsat liber.

Legenda s-a întors acasă!

Xavi, în lacrimi! Noul antrenor al Barcelonei nu s-a putut abține
BARCELONA
Xavi, în lacrimi! Noul antrenor al Barcelonei nu s-a putut abține
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (5)
toss
toss  •  07 Noiembrie 2021, 10:44

Peste 6 luni va fi plin netul de @XAVIOUT, #XAVIOUT...Barca nu va prinde anul acesta CL. Ter Stegen trebuie sa plece, Depay trebuie sa plece, si inca vre-o 10 altii...Atata se mai plange Barca de lipsa banilor datorati pandemiei...da ce plua de salarii au? si de ar avea toti jucatorii 5mil. pe an, tot nu ar trece de 200mil. buget anual. Si cred ca Barca ia 200mil/an doar de la sponsori.

tristan
tristan  •  06 Noiembrie 2021, 10:30
Postat de michael pe 06 Noiembrie 2021, 09:33

Să fie binevenit!! Sunt convins că are capacitatea de a schimba multe lucruri la acest club!! Are și el de învățat, ca antrenor, dar are foarte mult de oferit, în ceea ce privește pregătirea echipei. Personal, am încredere în el că va aduce un alt ”suflu” acestei echipe!!

E f greu ce i se cere...Nu cred ca experineta lui ca antrenor in Qatar se poate compara cu ce is se cere in Europa ,mai ales la Barcelona...jumatate din jucatorii din lotul Barcelonei nu au ce cauta la echipa asta.Eu personal ,primul care l as da afara ar fi Luuk de Jong .

michael
michael  •  06 Noiembrie 2021, 09:33

Să fie binevenit!! Sunt convins că are capacitatea de a schimba multe lucruri la acest club!! Are și el de învățat, ca antrenor, dar are foarte mult de oferit, în ceea ce privește pregătirea echipei. Personal, am încredere în el că va aduce un alt ”suflu” acestei echipe!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează