FOTBAL  »  LIGA 2  »  CSA STEAUA

Scandal după scandal la CSA Steaua! Două încălcări de regulament în două zile, în birouri se așteaptă demisii

Articol de - Publicat miercuri, 10 noiembrie 2021 13:49 / Actualizat miercuri, 10 noiembrie 2021 18:04

Centrul de copii și juniori de la CSA Steaua este zguduit în aceste zile de mai multe episoade scandaloase. La finalul lunii octombrie, „militarii” au încălcat regulamentul, utilizând unul dintre juniori în două meciuri diferite jucate în aceeași zi, unul după celălalt! Cu o zi în urmă, același junior jucase fără să aibă asupra sa actul de identitate. Antrenorului de la U15 și U16, Florin Neață, protagonist și în scandalul cu băutură și manele din autocarul grupei 2007, i-ar fi fost sugerat să demisioneze. 

Tensiunea a atins cote alarmante în cadrul centrului de copii și juniori de la CSA Steaua. La finalul lunii octombrie, roș-albaștrii au încălcat regulamentul prin utilizarea juniorului Mario Păun în două meciuri diferite în aceeași zi. Primul pentru echipa U19 a Stelei, al doilea la U17. Cu o zi înainte jucase alt meci pentru echipa U16, fără să aibă acte, anunță Prosport.

Cum a încălcat CSA Steaua regulamentul în Liga Elitelor 

Păun, component al echipei naționale U15 a României, a jucat pe 31 octombrie (ora 12:00) în meciul dintre FCSB și CSA Steaua din Liga Elitelor U19, scor 2-0, iar la final a evoluat și în derby-ul dintre cele două rivale din Liga Elitelor U17, câștigat de „militari” cu 3-2. 

Asta în condițiile în care ROAF, Regulamentul de organizare a activității fotbalistice, specifică cum „Jucătorii juniori, cu excepţia portarului, au dreptul de a participa la două partide oficiale consecutive, cu respectarea condiției ca respectivii jucători să joace cel mult 135 de minute cumulate în două jocuri în decurs de 24 de ore, dacă al doilea joc se desfășoară cel mai devreme în ziua imediat următoare”. Or acest punct al ROAF nu a fost respectat de steliști, Păun fiind utilizat în două meciuri în aceeași zi. 

Observând cum Păun a jucat și la U17, dar și la U19, oficialii de la FCSB au depus contestație, dar cazul nu ar mai ajuns să fie dezbătut de către FRF după ce FCSB nu a achitat taxa de judecată.

O altă abatere de la regulament a Stelei a avut loc pe 30 octombrie (ora 10:00) în meciul dintre CSA Steaua și Petrosport din Liga Elitelor U16, scor 1-0, duel în care Mario Păun a fost lăsat să evolueze deși nu a avut actul de identitate la el - lucru obligatoriu -, după ce adversarii au fost înduplecați de antrenorul Stelei, Florin Neață, susține sursa citată.

Identificarea jucătorilor juniori în jocurile din competiţiile de juniori se face pe baza carnetului de legitimare şi a cărţii de identitate sau a paşaportului, în original sau copie. Neprezentarea cărţii de identitate/paşaportului atrage imposibilitatea participării la joc. 

- Pasaj din ROAF

La o zi distanță, pe 1 noiembrie, comandantul de la CSA Steaua, Ștefan Răzvan Bichir, i-a chemat la raport pe antrenorul Florin Neață și pe George Ogăraru, în acte antrenor coordonator cu atribuții de director tehnic la centrul de copii și juniori. Potrivit sursei citate, antrenorului Florin Neață i-a fost sugerat în cadrul ședinței să-și prezinte demisia, el fiind cel care a întocmit foaia de joc la meciul cu Petrosport de la U16.

„Ogăraru, Cătălin Dănilescu și Neață strică imaginea clubului”

Florin Neață și George Ogăraru sunt arătați cu degetul și în cazul manelelor și alcoolului din autocarul grupei 2007 de la CSA. Hicham Alkhatib, părintele unui dintre copiii care apar în imaginile publicate pe GSP.ro, susține că Florin Neață i-a îndemnat pe copiii să consume alcool în autocar și că Ogăraru i-a cerut să nu se revolte împotriva antrenorului:

„Neață îi îndeamnă pe copii să bea, se vede la mijlocul autocarului. M-a deranjat faptul că antrenorul îi îndeamnă pe copii să bea alcool. Eu sunt musulman și sunt împotriva alcoolului.

Am ridicat această problemă într-o ședință în fața conducerii, iar domnul Ogăraru mi-a spus: «ori stai drepți în fața antrenorului, ori ne despărțim». N-am acceptat și mi-au dat afară copilul în urmă cu două luni. Ogăraru, Cătălin Dănilescu și Neață strică imaginea clubului”.

Citește și: 

Petrecere cu manele și whisky în autocarul unei grupe de juniori de la CSA Steaua! Copiii, îndemnați de părinți să consume alcool » Clubul a deschis o anchetă internă

Ultrașii Stelei amenință FCSB: „Alternativa e războiul!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (5)
gopo1.
gopo1.  •  11 Noiembrie 2021, 11:33
Postat de stefan.. pe 10 Noiembrie 2021, 18:03

Dincolo de niste evidente care nu tin de niste stiri de prima pagina..*** batuti in cap ar fi conducatorii CSA sa ia in discutie accesul FCSB-ului in Ghencea. Si orice rau spre binele tarii: sunt destule stadioane construite din bani publici care au nevoie de o amortizare a cheltuielilor.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

chronic_6_0
chronic_6_0  •  11 Noiembrie 2021, 09:24
Postat de stefan.. pe 10 Noiembrie 2021, 18:03

Dincolo de niste evidente care nu tin de niste stiri de prima pagina..*** batuti in cap ar fi conducatorii CSA sa ia in discutie accesul FCSB-ului in Ghencea. Si orice rau spre binele tarii: sunt destule stadioane construite din bani publici care au nevoie de o amortizare a cheltuielilor.

ce nu intelegi tu e ca, un stadion din bani publici, ori il dai spre folosinta unei singura echipe, oricare ar fi, dar echipa aia nu plateste doar "chirie" si toate intretinerea luna de luna, ori il dai la liber. ce s-a facut cu ghencea, s-a dat neoficial unei singure echipe, si nu cred ca sectia plateste tot acolo...si daca ar plati, tot din banii nostri ar face-o....stadion facut din banii romanilor, iar o sectie de fotbal plateste tot din banii romanilor....sper ca intelegi dilema

csa.45.suporteri
csa.45.suporteri  •  10 Noiembrie 2021, 21:39
Postat de stefan.. pe 10 Noiembrie 2021, 18:03

Dincolo de niste evidente care nu tin de niste stiri de prima pagina..*** batuti in cap ar fi conducatorii CSA sa ia in discutie accesul FCSB-ului in Ghencea. Si orice rau spre binele tarii: sunt destule stadioane construite din bani publici care au nevoie de o amortizare a cheltuielilor.

FCSB nu a platit contestatia pentru a nu fi sanctionat CSA. Mai bine scrii de CSA, nu intamplator copiii nu au voie sa joace 3 meciuri in 2 zile. Daca moare pe gazon? Si-a pus cineva intrebarea ca un copil de 15 ani nu poate tine 3 meciuri in 2 zile?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează