Articol de GSP - Publicat sambata, 13 noiembrie 2021 18:08 / Actualizat sambata, 13 noiembrie 2021 18:35
Jaqueline Cristian (23 de ani, 100 WTA) a fost învinsă de Alison Riske (31 de ani, 73 WTA) în finala turneului WTA250 de la Linz, scor 6-2, 2-6, 5-7, după două ore și 27 de minute de joc.
Sportiva a revenit azi în România și a fost întâmpinată de iubitul ei, Radu, care i-a adus un buchet uriaș de flori. Jaqueline Cristian a vorbit despre experiența din Austria:
„Înseamnă foarte mult pentru mine, au fost niște meciuri foarte tari. Chiar dacă nu am câștigat trofeul, o iau ca pe un mare plus, e o lecție foarte bună pentru sezonul viitor.
La Australian Open intru pentru prima dată pe tabloul principal. Am scăpat de calificări, e foarte mare bătaia acolo. Următorul scop este TOP 50, vreau doar să fiu sănătoasă, să îmi îmbunătățesc jocul și să ajung cât de bună pot”, a spus jucătoarea de tenis la sosirea în țară.
Capturi Pro TV
Jaqueline Cristian, finalistă la WTA Linz
La festivitatea de premiere, românca și-a expus trăirile după finala pierdută la limită în fața lui Riske, mulțumindu-le și celor care au însoțit-o în călătoria ce a adus-o pe Jaqueline până pe locul 74 în clasamentul WTA.
Jauqeline Cristian: „A fost o săptămână pozitivă, mă bucur că am încheiat sezonul cu o finală”
„A fost o săptămână pozitivă și mă bucur că am încheiat sezonul cu o finală, prima din cariera mea. Îi mulțumesc antrenorului meu pentru că a crezut în mine, familiei mele, românilor din tribune, dar și celor care s-au uitat de acasă”, a spus Jaqueline Cristian, la finalul partidei cu Riske.
- Sursă foto: Imago Images
Jaqueline Cristian rămâne cu o săptămână de neuitat la turneul austriac, cu multe perspective îmbucurătoare pentru viitor, dar și cu cea mai bună clasare a carierei: începând de luni, va fi pe locul 74 WTA.
Jaqueline Cristian a cedat la limită în prima finală a carierei, învinsă de Alison Riske după o bătălie teribilă
- Jaqueline Cristian, aflată în cel mai bun moment al carierei, a pornit fără pic de trac în prima finală a carierei. După câteva game-uri cu rol de acomodare, românca a preluat controlul în meci. Și-a impus stilul agresiv încă de la început și nu i-a oferit prea multe momente de respiro mult mai cunoscutei adversare.
- Românca a fost în „zonă” în prima parte a meciului, însă Riske și-a folosit experiența net superioară pentru a ieși din „vâltoarea” negativă ce-i învăluise jocul. Americanca a devenit mai periculoasă când și-a dat seama că nu mai are ce pierde, astfel că loviturile sale au căpătat mai multă dezinvoltură. Jaqueline Cristian a început să greșească mai mult, iar consecințele s-au văzut pe tabelă. 6-2 pentru Riske, tot după 40 de minute, un copy-paste după primul set, dar cu o altă câștigătoare.
- „Încolțită” de Riske, Cristian n-a avut încotro: și-a ridicat din nou nivelul în decisiv, suficient cât să fie din nou combativă, însă prea puțin pentru a pune mâna pe victorie. Susținută de un serviciu ce a scos-o din mai toate situațiile complicate, Riske a ieșit învingătoare la finalul bătăliei aprige din decisiv.
- Jaqueline a revenit din câteva situații-limită, însă n-a mai găsit resurse și pentru prelungirile setului. Un game modest la serviciu i-a fost fatal româncei, care a cedat la limită, 5-7. Cu puțin timp înainte, jucătoarea din România condusese cu 5-4, însă n-a fost suficient de inspirată pentru a închide meciul.