FOTBAL  »  NATIONALA  »  SELECȚIONER

Ladislau Boloni a trimis un mesaj în timpul emisiunii: „Nu crede că FRF îl ia în calcul pentru postul de selecționer”

Ladislau Boloni // foto: Imago Images
Ladislau Boloni // foto: Imago Images

Articol de GSP - Publicat vineri, 03 decembrie 2021 13:49 / Actualizat vineri, 03 decembrie 2021 14:04

Ladislau Boloni (68 de ani), antrenor liber de contract din mai 2021, nu crede că va fi contactat de Federația Română de Fotbal pentru a deveni noul selecționer al primei reprezentative.

Fostul selecționer Ladislau Boloni, aflat în căutare de angajament din luna mai, de la despărțirea de Panathinaikos, nu crede că se află pe lista FRF de posibili înlocuitori ai lui Mirel Rădoi.

Contractul lui Rădoi a expirat la finalul lunii noiembrie, iar Mirel a refuzat prelungirea acestuia, astfel că FRF se află în căutarea unui nou selecționer. Numele de vârf din Federație, președintele Răzvan Burleanu și directorul tehnic Mihai Stoichiță, au discutat mai întâi cu Gică Hagi, apoi cu Răzvan Lucescu, iar deunăzi cu Dan Petrescu

Ladislau Boloni nu crede că aceștia vor ajunge și la el, potrivit jurnalistului Mihai Mironică.

Momentul în care Ladislau Boloni a șocat vestiarul naționalei: „Băi frate, ce are ăsta?!”
METODĂ
Momentul în care Ladislau Boloni a șocat vestiarul naționalei: „Băi frate, ce are ăsta?!”

„Ladislau Boloni nu crede că va fi luat în calcul de FRF”

În direct la emisiunea „Ora exactă în sport”, pe care o moderează, Mironică a spus: „Laszlo Boloni ne-a transmis un mesaj pe parcursul acestei emisiuni, că nu crede că va fi vizitat, nu crede că va fi luat în calcul de FRF”.

Ladislau Boloni a mai antrenat echipa națională între iulie 2000 și iulie 2001. În acel mandat pe care l-a avut la națională, Boloni preluase echipa la startul preliminariilor pentru Mondialul din 2002 şi a demisionat înainte de ultimele două meciuri, pentru a pleca la Sporting Lisabona. 

Boloni a antrenat prima reprezentativă pentru 13 meciuri. Bilanțul? 8 victorii, 2 egaluri, 3 înfrângeri.

Ladislau Boloni ar prelua postul de selecționer al României

Recent, impresarul Giovanni a declarat că Boloni este dispus să preia echipa națională: „Vrea să vină la națională, dar nu poate pe 15.000 de euro. E nevoie de măcar 25.000 pe lună și mi-e greu să cred că Federația vrea și poate face efortul ăsta financiar”.

25.000 de euro reprezintă întocmai suma maximă pe care FRF ar putea să i-o plătească lunar viitorului selecționer.

Boloni are aproape 30 de ani de antrenorat la nivel mare și foarte important. Îți dai seama câtă experiență acumulezi în 30 de ani? Prin ce situații treci, ce greșeli faci, ce mutări bune faci, ce ochi ai la jucători. Plus că a avut performanțe remarcabile, a luat titlul în Portugalia, în Belgia. 

Boloni nu e ieșit din circuit. Anul trecut a antrenat-o pe Panathinaikos, acum vreo 3 ani pe Antwerp. Are un CV foarte bun si e un tip cu o personalitate gen Pițurcă, iar la națională e nevoie de oameni de genul acesta. 

- Dan Udrea, jurnalist GSP

Citește mai multe știri despre echipa națională: 

Ce așteaptă Dan Petrescu? Motivul pentru care ar amâna preluarea naționalei: „Vă spun eu de ce trage de timp!”

Mihai Stoica e contrariat de negocierile dintre FRF și Dan Petrescu: „CFR nu vrea niciun ban? Devine sponsorul Federației?”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (5)
1500744200249107
Marius Cristian  •  03 Decembrie 2021, 18:43

Cum sa il puna pe Boloni si pe Țochița să-l sară schema ?! Imi e greu sa cred ca Boloni il acceptă șef pe Țochița ????

580210233037481
George Olaru  •  03 Decembrie 2021, 14:44
Postat de tristan pe 03 Decembrie 2021, 14:37

Da chiar așa,de ce nu l au întrebat pe Boloni daca ar fi dispus să preia naționala?

Cum sa l intrebe......Nationala, a ajuns un instrument de facut bani pentru animte cluburi din liga 1. 2 sau 3 convocari pe naspa, si cota jucatorului respectiv...a "crescut"cu citeva sute de mii de euro...ori Boloni...nu accepta mojicii de genul.... de aceea nationala a ajuns sa se refuze....sunt antrenori cu o coloana vertebrala, si nu pot accepta aceste practici.

tororosso
tororosso  •  03 Decembrie 2021, 14:44

” Doctorul „ nu este trecut nici măcar pe foaia de rezervă ca potențial antrenor la naționala . Este prea bun în a antrena o droaie de loaze . FRF are nevoie de unul care să stea ghiocel la ordinele lui Burleanu ,Stoichiță și Dâncă Srl. și nu un medic cu școală și valoare în ale fotbalului . În final tot Mutu și Surdu sunt favoriții dirijorilor .Restul ... Can/can .

Vezi toate comentariile (5)
Comentează