FOTBAL  »  Superliga  »  SUPERLATIVE GSP

SUPERLATIVE GSP Interviu cu Jefte Betancor, cel mai bun stranier din 2021 în Ancheta GSP: „Recomand România tuturor!"

Jefte Betancor, 28 de ani, e primul spaniol care primește trofeul de 4,5 kilograme din partea Gazetei Sporturilor, foto: GSP
Jefte Betancor, 28 de ani, e primul spaniol care primește trofeul de 4,5 kilograme din partea Gazetei Sporturilor, foto: GSP

Articol de , - Publicat marti, 21 decembrie 2021 20:55 / Actualizat marti, 21 decembrie 2021 21:00

Jefte Betancor, 28 de ani, e primul spaniol care primește trofeul de 4,5 kilograme din partea Gazetei Sporturilor, fiind desemnat „Cel mai bun stranier". Jefte se simte bine în România și îi sfătuiește pe conaționalii lui să vină aici pentru „că este o țară frumoasă", iar Liga 1 „e un campionat bun". 

După o primăvară foarte bună la FC Voluntari, spaniolul Jefte Betancor a fost ochit de Gică Hagi și și-a continuat forma excelentă la Farul Constanța, devenind liderul și golgeterul echipei.

Jefte a reușit să puncteze decisiv și în Ancheta GSP, așa cum face și pe teren, și i-a lăsat în spate pe doi dintre câștigătorii edițiilor precedente. Paulo Vinicius și Billel Omrani n-au putut să-i facă față și s-au declarat învinși în acest an, chiar dacă CFR a ridicat din nou trofeul de campioană deasupra capului. Mai mult, este pentru prima oară din 2008 încoace când un spaniol cucerește acest premiu.

Gazeta Sporturilor l-a întâlnit pe Jefte la Constanța, în cantonamentul echipei, după un antrenament în care Gică Hagi l-a chinuit serios pe atacantul de 28 de ani.

Jefte Betancor, cel mai bun stranier din 2021: „Sunt văzut ca un bun atacant"

- Jefte, felicitări, ești cel mai bun jucător străin din Liga 1. Ce înseamnă acest premiu pentru tine?
- Vă mulțumesc. Acum, că știu, sunt foarte bucuros. Am muncit bine, atât individual, cât și cu echipa, și sunt foarte fericit. Cred că în primul rând trebuie să mulțumesc echipei, antrenorului și jucătorilor, fiindcă m-au ajutat și mi-au dat încrederea necesară obținerii acestui trofeu. Vreau să mulțumesc și fanilor Farului, care sunt foarte importanți pentru noi. Sunt foarte fericit.

- Ai fost la un pas să ai punctaj maxim. De ce crezi că ai primit aceste voturi?
- Cred că lumea m-a ales pentru golurile marcate și pentru munca pe care o fac în cadrul echipei. Sunt mereu în zona balonului și finalizez acțiunea, ceea ce cred că este cel mai important. Cred că sunt văzut ca un bun atacant și sper să fiu în continuare așa.

- E al doilea premiu individual pe care-l câștigi la Farul, după ce ai fost desemnat Jucătorul lunii septembrie, tot de către Gazeta Sporturilor. Te motivează mult aceste distincții?
- Da, normal! E important să câștigi astfel de premii. Le prefer pe cele cu echipa, dar e mereu frumos să câștigi și premii individuale. De aceea muncim.

„Mă bucur că am ales România"

- Cum se simte un fotbalist spaniol în campionatul din România?
- Bine. Fotbalul este peste tot la fel. Cu cât te antrenezi mai mult, cu atât îți e mai bine. A trăi în România este la fel ca în Spania. Sunteți latini și mă bucur că am ales România. Nu am avut niciun fel de problemă de adaptare. Aici, la Constanța, am marea la doi pași. Mă simt excelent!

- Foarte multă lume spune că jucătorii străini sunt mai mofturoși când ajung în România.
- Eu văd lucrurile pozitiv, iar la Farul am toate condițiile și toate facilitățile de care am nevoie. Eu recomand România tuturor celor care vor să vină aici!

- Cum e viața într-un vestiar plin de români?
- Ne adaptăm rapid pentru că suntem o familie și există conexiune între noi.

- Farul are foarte mulți jucători tineri. Ți-au cerut sfaturi despre ce ar trebui să facă în cariera lor?
- Sunt alții mai în vârstă și cu mai multă experiență care pot da sfaturi. Cred că cei tineri trebuie să lucreze mult și să aibă continuitate.

- Unul dintre ei este Enes Sali. Cum ți se pare faptul că la 15 ani a debutat în Liga 1 și la echipa națională?
- Este un băiat bun. Cel mai important e să o ia pas cu pas, să se bucure de ce face și să muncească.

- Sunt foarte mulți străini care vin în România și le e teamă. După 2 ani aici ce mesaj ai pentru jucătorii străini?
- Lumea trebuie să vină aici pentru că e un campionat bun. E o țară frumoasă, ca Spania. Lumea se simte bine, oamenii sunt liniștiți.

- Ai spus că îți place România. Ai avut timp să vizitezi ceva?
- Am văzut destule locuri. Dar îmi place mai mult să stau în casă, să fiu liniștit. Îmi place la nebunie la plajă în Constanța.

Sunt un atacant, sunt golgeter și vreau să marchez cât mai multe goluri. Dacă voi continua prestațiile mele bune, atunci vom vedea ce se va întâmpla. Poate așa voi intra în atenția unor echipe importante. Momentan mă gândesc doar la echipa mea și la atingerea obiectivelor
- Jefte Betancor

Jefte Betancor: „Aș vrea să am capacitatea lui Cristiano de a marca și driblingul lui Messi"

Gică Hagi a făcut un efort financiar considerabil pentru a-l aduce la Farul pe Jefte Betancor. Prin evoluțiile sale, spaniolul a reușit rapid să se facă cunoscut, bifând evoluții excelente în Liga 1, iar acum trăiește cu speranța că se poate întoarce în La Liga, acolo unde Ronaldo și Messi au scris istorie. 

După mai mulți ani petrecuți la diferite echipe din Spania și Austria, dintre care cele mai importante au fost Las Palmas și SV Ried, spaniolul în vârstă de 28 de ani a ajuns la Voluntari, unde a terminat sezonul din postura de cel mai bun marcator al echipei, cu 8 reușite. A contribuit direct la 10 puncte câștigate de ilfoveni, marcând golurile decisive.

Apoi a făcut pasul la Farul, determinându-l pe Gică Popescu să spună: „Când am luat hotărârea să-l aducem pe Jefte, am făcut anumite sacrificii financiare pe care până acum nu le-am făcut". Dar investiția a meritat. E golgeterul echipei, dar și al campionatului, se bate la titlul de golgeter cu Andrei Ivan și Florin Tănase.

„Mi-ar fi plăcut să studiez fizioterapia"

- Jefte, tu ești născut în Spania, în Las Palmas. Cum a arătat copilăria ta?
- Când eram puști, am trecut pe la mai multe cluburi din orașul meu. Sunt bucuros pentru felul în care a arătat copilăria mea. Dar eu trăiesc doar cu gândul la prezent și asta e cel mai important.

- La fotbal cum ai ajuns? A fost ce ți-ai dorit să faci cu adevărat?
- Mereu mi-am dorit să fiu fotbalist. Am jucat de mic, de la 3 ani. Iar acum sunt recompensat pentru toată munca pe care am depus-o de când eram copil.

- Dacă nu ai fi ajuns fotbalist, ce ai fi vrut să faci? Te-ai gândit la altceva?
- Nu. Mereu mi-am dorit să fiu fotbalist. Dacă nu, cred mi-ar fi plăcut să studiez fizioterapia. Sau ceva ce are legătură cu fotbalul.

- Ai făcut junioratul și la Real Madrid, de ce nu ai rămas acolo?
- M-am antrenat acolo, dar nu am rămas pentru că au fost anumite probleme. Așa e fotbalul. A trebuit să plec la alte echipe.

- Cum ți s-a părut acolo? La Real Madrid și la alte echipe pentru care tu ai jucat?
- Real Madrid e o echipă mare, unde fotbaliștii au tot ce e nevoie pentru a reuși. Sunt fericit că am trecut pe acolo.

„Am căutat informații pe internet despre România"

- După aceea ai schimbat aproape an de an echipele.
- Nu cred că este o problemă. Mereu am considerat că e un pas înainte. Acum sunt fericit unde sunt. Sunt mulțumit de echipă.

- E Farul echipa la care vei juca mai mult de un sezon?
- Da. Mai am contract și asta e cel mai important. Vreau să fiu la o echipă unde mă simt bine, iar aici sunt foarte fericit.

- Ai jucat foarte mult în Spania, apoi ai ajuns în Austria. Sunt diferențe mari între cele două țări?
- A fost o schimbare mare. În Austria, fotbalul e mai fizic, se aleargă mai mult. În Spania, fotbalul se bazează pe posesie. Dar m-am adaptat foarte bine.

- În septembrie 2020, de la Ried ai ajuns la FC Voluntari. Cine ți-a propus să vii în România?
- Nu mai știu exact. Clubul a luat legătura cu agentul meu și cu mine. Am crezut că este o oportunitate foarte bună de a veni în România. Și totul a ieșit foarte bine.

- Ai căutat pe internet informații ca să descoperi mai multe despre țara noastră?
- Da. Normal. Am făcut asta și când am venit la Farul. E logic să faci asta, pentru a afla tot ce ține de echipă.

- Cum a fost impactul cu România? Ai venit direct la București, un oraș aglomerat. A fost un șoc?
- Nu. Bucureștiul e un oraș frumos. Am fost foarte fericit că am ajuns aici.

„Am ales Farul pentru mister Hagi, pentru oraș, pentru plajă"

- Ți-a fost teamă de ceva odată ajuns în România?
- Nu. Unde merg, merg cu încredere. Mă gândesc că voi juca fotbal și că trebuie s-o fac cât mai bine posibil. Frica rămâne în urmă.

- Cum a fost primul sezon în România, la FC Voluntari?
- Nu a fost atât de bun, din punct de vedere colectiv. Am fost jos, dar am reușit să ne salvăm, ceea ce e bine. Din punct de vedere personal, a fost bun pentru că am marcat destul de mult.

- După un sezon bun la Voluntari, ai avut mai multe oferte, printre care Rapid și Farul. De ce ai ales Farul?
- Am ales Farul pentru tot ce ține de echipă. Pentru mister Hagi, pentru oraș, pentru plajă, pentru cum juca Farul. Asta a fost foarte important.

- Au fost oferte și din străinătate?
- Am mai avut oferte din Polonia, Grecia și Israel, dar am preferat să rămân în Liga 1. O ligă puternică, cu echipe care ajung în cupele europene. Când am auzit că există o ofertă de la Farul n-am putut să o refuz!

- Când ai ales Farul, ai făcut-o și pentru Gheorghe Hagi? A fost important?
- Da, destul de important.

- Știai că Gheorghe Hagi este numit "Regele" pentru evoluțiile fantastice ca fotbalist?
- Știu multe despre el pentru că a jucat unde a jucat! E o legendă. Și asta m-a atras să vin aici.

Interviu cu Jefte Betancor, cel mai bun stranier din 2021 în Ancheta GSP: „Recomand România tuturor!
Jefte Betancor, cel mai bun stranier din 2021 în Ancheta GSP

„La fotbal nu trebuie să existe presiune"

- Lângă Hagi, la Farul e și Gică Popescu, fostul căpitan al Barcelonei.
- Da. Incredibil! Clubul are legende și adevărul e că asta e important.

- Cum a fost când l-ai cunoscut pe Hagi? Cum ți s-a părut primul antrenament sub comanda lui?
- E o persoană care iubește fotbalul și care trăiește cu multă intensitate.

- E o presiune mai mare pe umerii tăi fiind atacant când îl ai pe Hagi ca antrenor?
- Nu e presiune. Trebuie să jucăm fotbal și trebuie să facem totul cât mai bine. Nu trebuie să existe presiune. Ci trebuie să fim motivați. Dacă-i demonstrăm că facem lucrurile cum trebuie, îl facem fericit. Așa, și noi suntem fericiți și putem fi sus.

- Ai învățat ceva nou de la el? Cum ți-a schimbat jocul?
- Am învățat destule. Sunt genul de fotbalist care se gândește ca în fiecare zi să acumuleze ceva nou. Cu el am învățat să mă mișc mai bine pe teren, să caut spațiile libere.

- Ai un avantaj imens că-l ai alături de tine în fiecare zi la antrenamente pe Gică Hagi?
- Uimitor pentru mine! Hagi a fost o legendă. Este mereu în căutarea noului și nu lasă nimic să treacă pe lângă. E un om fantastic!

„Mi-ar plăcea să revin în prima ligă din Spania"

- Ce-ți dorești de la viitor?
- Pentru mine, viitorul îl reprezintă următorul meci. Mă gândesc să fim cât mai sus în clasament.

- Unde te vezi peste cinci ani și care e principalul tău obiectiv?
- Aș vrea să joc fotbal. Nu știu unde, cât mai sus! Dar eu mă gândesc la prezent, să marchez cât mai mult și să-mi ajut echipa.

- Până la ce vârstă îți dorești să joci fotbal?
- Vreau să joc cât mai mult. Vreau să fiu bine din punct de vedere fizic pentru a juca mult. Poate până pe la 33 sau 34 de ani. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine!

- Ai vreo echipă la care visezi să joci?
- Nu știu. Mi-ar plăcea să revin în prima ligă din Spania. E un campionat puternic. Dar eu nu mă gândesc la viitor, ci o iau pas cu pas.

- Te-ai gândit ce vei face după ce vei termina cariera de fotbalist?
- Nu. Nu m-am gândit. Dar cred că va fi ceva legat tot de fotbal. Mai am timp să mă gândesc la asta.

- Ai avut vreun jucător model, idol atunci când erai la început? Care te-a marcat prin ceea ce făcea?
- Ronaldinho. Cred că e cel mai bun fotbalist pe care l-am văzut. Magia lui era incredibilă. Acum sunt Messi și Cristiano Ronaldo. Ei sunt o inspirație pentru toți. Sunt cei mai buni.

- Ai vrea să iei ceva de la ei?
- Mi-aș dori să am capacitatea lui Cristiano de a marca și să driblez ca Messi.

Am planuri mari la fiecare meci pe care-l joc, iar atunci când îmi iese sunt foarte bucuros. Chiar pot spune că sunt în cel mai bun moment al carierei mele
- Jefte Betancor
 

„Nu regret absolut nimic din cariera mea"

- Familia ta a rămas în Spania?
- Nu, e aici, cu mine. Toată lumea se simte bine.

- Când marchezi, cui dedici golul?
- Fiecare gând merge spre familia mea.

- Cum te motivezi înainte de începerea unui meci?
- Ascultând muzică. Îmi place să ascult câte puțin din fiecare, salsa, reggaeton, bachata. Plus că intru pe teren pășind cu dreptul mereu.

- Ce hobby-uri ai, ce-ți place să faci?
- Jocul de paddle tenis, când am timp mai bag și un PlayStation.

- Ești gurmand? Care e mâncarea ta preferată, pe care n-ai putea să o refuzi?
- Ceva tipic din orașul meu, Papas arrugadas. Un fel tradițional de cartof fiert care se mănâncă de cele mai multe ori cu un sos de usturoi și cu ardei iute.

- Regreți ceva din cariera ta de până acum?
- Absolut nimic! Mă centrez exclusiv pe prezent și trăiesc momentul. E ceea ce contează.

„Se vorbește mult despre arbitri și nu e în regulă"

- Dacă ai fi să schimbi un singur moment din viața ta, care ar fi acela?
- Cred că așa e viața și rămân cu ea așa. Mă bucur de acest moment, că sunt la Farul, că sunt fotbalist profesionist. Nu aș schimba nimic din viața mea pentru că asta m-a făcut puternic. Mă bucur de acest drum.

- Să zicem că dai marea lovitură și câștigi o sumă mare de bani. Ce faci cu ea?
- Primul lucru pe care l-aș face ar fi să-mi ajut părinții, ca să nu mai fie nevoie să lucreze niciodată.

- Dacă ai avea puterea să iei o decizie radicală în fotbal, ce-ai schimba?
- Aș introduce VAR în România. Se vorbește mult despre arbitri și nu e în regulă. Sunt decizii care te afectează și unele care te ajută. Dar cu arbitrajul video s-ar rezolva totul.

Am mai multe amintiri frumoase, una dintre ele fiind când am promovat în prima ligă din Austria. Iar momentul prin care trec acum la Farul este, fără îndoială, cel mai frumos

Este un fotbalist extrem de important în economia jocului la Farul Constanța. În afară de calitatea sa extraordinară de a apărea foarte bine la finalizare, este un atacant care coboară foarte mult între linii, este un punct de sprijin pe construcție, un punct de sprijin pentru jucătorii din linia a doua. Are o capacitate foarte bună să interpreteze jocul, să intre în combinații. Este unul dintre cei mai buni atacanți din Liga 1 
- Ilie Dumitrescu, fost internațional

Jucătorii străini câștigători în Ancheta GSP

  • 2008 Sebastian DUBARBIER Argentina 
  • 2009 Pablo BRANDAN Argentina 
  • 2010 Eric DE OLIVEIRA Brazilia 
  • 2011 Wesley LOPES Brazilia 
  • 2012 Wesley LOPES Brazilia 
  • 2013 Eric DE OLIVEIRA Brazilia 
  • 2014 Lukasz SZUKALA Polonia 
  • 2015 Fernando VARELA Portugalia 
  • 2016 Fernando BOLDRIN Brazilia 
  • 2017 Harlem GNOHERE Franța 
  • 2018 Harlem GNOHERE Franța 
  • 2019 Billel OMRANI Franța 
  • 2020 Paulo VINICIUS Brazilia 
  • 2021 Jefte BETANCOR Spania

Citește și: 

Interviu cu Florin Niță, „Fotbalistul anului” în Ancheta GSP: „În viață nu realizezi nimic fără muncă! Talentul doar te ține pe linia de plutire"

Mircea Lucescu, antrenorul-record la Superlativele GSP! „Ce mă mai motivează? Pasiunea pentru fotbal! Am încercat să stau acasă și n-am putut"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează