Articol de GSP - Publicat duminica, 16 ianuarie 2022 20:22 / Actualizat duminica, 16 ianuarie 2022 21:21
Iulia Dumanska (25 de ani), handbalista care apără poarta echipei naționale, tocmai a semnat cu Gloria Bistrița, locul 10 în Liga Florilor!
Dumanska evoluează în prezent la RK Podravka Koprivnica, Croația, și va reveni în România la finalul sezonului, când se va alătura grupării din Bistrița-Năsăud.
Iulia Dumanska, la Gloria Bistrița
„După o experiență în Croația, am ales ca pentru sezonul următor să mă întorc acasă, în România. Am hotărât să accept oferta celor de la Gloria Bistrița, alăturându-mă proiectului lor ambițios.
Perioada de pandemie petrecută în locuri unde la început nu cunoașteam pe nimeni a fost destul de dificilă, dar totodată benefică. Până la vară, când mă voi alătura echipei din Bistrița, sunt concentrată pe obiectivele echipei din Podravka”, a scris Dumanska pe Instagram.
Yuliya Dumanska a ajuns în mai 2020 la Podravka Koprivnica de la SCM Râmnicu Vâlcea, alături de care a câștigat titlul în 2019.
Gloria Bistrița a mai luat două jucătoare de „națională”!
CS Gloria 2018 are planuri mărețe pentru sezonul viitor. În afară de Dumanska, echipa antrenată de Horațiu Pașca a mai semnat cu două jucătoare de națională: e vorba despre coordonatorul de joc Cristina Laslo (25 de ani) și interul stânga Bianca Bazaliu (24)!
Gloria Bistrița se află în prezent pe locul 10 în Liga Florilor - 13 puncte în 11 etape.
Prezentarea celor 3 transferuri de top făcută de Gloria Bistrița pe site-ul oficial
🔴⚫HANDBAL Super transferuri la Gloria 2018! 🔺Suntem bucuroși să vă anunțăm că trei jucătoare de top mondial vor juca din sezonul viitor pentru #EchipadeSufletABistrițenilor! Clubul nostru a obținut semnătura coordonatorului de joc 𝐂𝐑𝐈𝐒𝐓𝐈𝐍𝐀 𝐋𝐀𝐒𝐋𝐎, a portarului 𝐘𝐔𝐋𝐈𝐘𝐀 𝐃𝐔𝐌𝐀𝐍𝐒𝐊𝐀 și a interului stânga 𝐁𝐈𝐀𝐍𝐂𝐀 𝐁𝐀𝐙𝐀𝐋𝐈𝐔, toate jucatoare de lot național, cu o vastă experiență internațională, apreciate deopotrivă de specialiștii din domeniu dar și de suporteri. ❤🖤Fetelor, vă mulțumim că ne-ați ales și suntem convinși că aportul vostru la performanțele Gloriei 2018 va fi unul decisiv. Hai Gloria! #CSGloria2018BN #TeraSteel #Superbet #Teraplast #Vitalia #Comelf #Rombat
Posted by CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud on Sunday, January 16, 2022
Bistrița a început să aducă nume importante încă din vara trecută, când a reușit să-l convingă pe antrenorul Kim Rasmussen, câștigător de Liga campionilor cu CSM București, să se alăture proiectului.
Rezultatele n-au excelat, astfel că Rasmussen a fost înlocuit în toamnă cu Horațiu Pașca, un apropiat de bistrițeni. În orice caz, poziția din clasament a echipei (10) nu reflectă valoarea lotului, care cuprinde multe jucătoare străine și inclusiv „tricolore” ca Nicoleta Dincă și Laura Moisă
SCM Rm. Vâlcea a câștigat clar primul meci din grupele EHF European League