Articol de Viorel Tudorache - Publicat vineri, 28 ianuarie 2022 14:51 / Actualizat vineri, 28 ianuarie 2022 15:25
Derby-ul Dinamo - FCSB se va disputa, duminică, de la ora 20:00, în „Ștefan cel Mare”, pe un teren deplorabil. Pentru a nu fi și înghețat, gazdele pot solicita administratorului arenei, în speță CS Dinamo, punerea în funcțiune a instalației de degivrare, contra unor costuri suplimentare, a transmis CS Dinamo într-un răspuns pentru GSP.ro.
- Derby-ul Dinamo - FCSB se joacă duminică, de la ora 20:00, liveTEXT pe GSP.ro
„Terenul are instalație de încălzire, care este funcțională. Instalația de încălzire va fi pusă în funcțiune doar la solicitarea în scris a celor de la FC Dinamo 1948. Este o facilitate pentru care se percep costuri suplimentare, deoarece instalația trebuie să funcționeze cel puțin 12 ore înaintea partidei, iar consumul de curent este însemnat", a comunicat biroul de presă al CS Dinamo.
Potrivit prognozei meteo, la ora meciului temperatura va fi de 4 grade Celsius.
În ce condiții se va juca derby-ul Dinamo - FCSB
Administratorii arenei au justificat starea execrabilă a suprafeței de joc prin ritmul ridicat al meciurilor și antrenamentelor efectuate din ultimele trei luni pe stadionul Dinamo.
„Din noiembrie, pe acest teren au jucat Dinamo și Academica Clinceni, iar mai multe loturi naționale au făcut ședințe de pregătire, iar miercuri s-a jucat amicalul dintre FC Dinamo și CS Popești Leordeni", se mai arată în răspuns.
1.505 lei/orăplătește FC Dinamo 1948 către CS Dinamo pentru folosirea stadionului din "Ștefan cel Mare"
Terenul este rău de tot, parcă mai rău ca niciodată. Nu prea are iarbă și este foarte mult nisip pe el
- Marian Vlada, atacantul formației SC Popești Leordeni, după ce a jucat miercuri în amicalul cu Dinamo, 2-1 pentru formația din Liga 3.
VIDEO Cele mai importante informații înainte de Dinamo - FCSB
Citește și alte știri despre Dinamo - FCSB:
MM îl acuză pe Flavius Stoican înainte de Dinamo - FCSB: „E o bătaie de joc ce a făcut!”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat