Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat duminica, 06 februarie 2022 14:00 / Actualizat duminica, 06 februarie 2022 14:09
Farul - Chindia 0-1 | Meciul de sâmbătă dintre Farul și Chindia Târgoviște a avut și o fază în care arbitrul Horia Mladinovici n-a stat pe gânduri și i-a arătat direct cartonașul roșu lui Jefte Betancor, după o lovitură aplicată cu cotul lui Paul Iacob, în minutul 30.
Hagi crede că „centralul” partidei a luat decizia greșită și a făcut scandal la final, acuzând televiziunile că nu au reluări, iar cele existente nu pot arăta clar gestul nesportiv al jucătorului său.
În toată această dispută,Paul Iacob a acceptat, la aproape 24 de ore de la finalul meciului, să facă lumină în acest caz și să-și expună, în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor, punctul de vedere.
Paul Iacob: „Cei de la Farul îmi denigrează imaginea!”
- Paul, te salut! Voiam să vorbim un pic despre meciul de ieri de la Ovidiu.
- Cred că mai mult despre faza din minutul 30, nu?
- Mai mult despre acel moment al meciului, da.
- OK. Înainte de toate aș vrea să pun niște lucruri pentru că am văzut toată conducerea celor de la Farul, dar și antrenorul lor au declarat anumite lucruri despre mine. Iar acest lucru nu face decât să-mi denigreze imaginea! În condițiile în care, după părerea mea, am făcut un meci foarte bun, lucru confirmat inclusiv de InStat.
„Eu niciodată nu am lovit intenționat vreun jucător”
- Bun. Hai să lămurim lovirea lui Betancor și eliminarea lui.
- Și-a asumat acel gest în momentul în care m-a lovit. Dacă a fost văzut de către arbitru, asta nu depindea de mine! Nu a fost nimic premeditat din partea mea. Mereu am fost de părere că jocul trebuie lăsat mai liber. Dar eu niciodată nu m-am ferit de dueluri, dar în întotdeauna am vrut ca ele să fie fair-play. Mai mult decât atât, eu niciodată nu am lovit intenționat vreun jucător!
- Betancor crezi că a vrut să te lovească intenționat?
- Nu vreau să fac eu aprecieri. Pe reluări nu se vede atât de bine cotul. Sunt conștient și eu de asta, dar se vede rotirea lui și faptul că arbitrul se uită direct la noi. El fiind poziționat la 10-15 metri de fază. De ce ar veni arbitrul așa convins să-l elimine dacă nu ar fi fost nimic?
- Ai fost acuzat de către...
- Știu, știu! Știu ce s-a spus despre mine în vestiarul lor. Că aș fi un jucător care ar simula. OK, îmi asum că în meciul tur am avut două faze tot cu Betancor în care am accentuat antingerile, din simplul fapt că el nu urmărea mingea, ci doar să mă lovească. La fel și în acest meci tot el a început cu șicanele. Există și o fotografie pe pagina de Facebook a clubului. Intrați și-o găsiți acolo.
„De unde să știu eu că nu sunt reluări?”
- Ce poză, la ce te referi?
- Cu o intrare a lui Betancor asupra mea! Undeva în minutul 6 al meciului. Se vede clar cum mă calcă cu toată talpa pe gambă, chiar la primul duel de la mijlocul terenului. O fază în el nu urmărește absolut deloc mingea!
- Referitor la faza cu Jefte, reluările sunt foarte slabe.
- Eu nu am făcut niciun gest, el mi-a dat cotul. De unde să știu eu că nu sunt reluări și nu se vede? Dacă nu se vede pe reluări, atunci nu înțeleg de ce mă acuză pe mine cei de la Farul de simulare?! Inclusiv domnul Bivolaru, care după ce recunoaște că Betancor a dat cu cotul, spune că e simulare. Sunt curios de un lucru!
- Te rog.
- Sunt curios dacă eu aș fi făcut acest lucru, oare cereau penalty? În condițiile în care mingea nu era acolo!
„Nu a fost un arbitraj îndreptat în direcția noastră”
- Tu ai ceva să reproșezi arbitrului?
- Nu e treaba mea să vorbesc despre așa ceva. Poate meritam și noi un penalty în minutul 2 la un duel Ghiță-Popa. Sau mai putem reclama un cot al lui Omoh în fața lui Pițian prin minutul 70. Dar eu cred că nu a fost un arbitraj îndreptat în direcția noastră.
- Cu toată disputa asta nici n-ai apucat să te bucuri de victorie.
- E prima mea apariție de acest gen și nu-mi doresc absolut deloc să creez polemică. Dacă m-ați sunat și m-ați întrebat de ce s-a întâmplat mi se pare normal să am dreptul la opinie. Eu îmi fac treaba la echipa la care activez. Pe unde am fost nu cred că are cineva ce să îmi reproșeze legat de comportamentul meu. Atât sportiv, cât și extrasportiv!
Vreau să le mulțumesc suporterilor din peluza Farului pentru că n-am auzit niciun cuvânt urât la adresa mea. Spre deosebire de tribuna a II-a... Probabil au uitat faptul că nu m-am bucurat la golul marcat în Cupa României împotriva Farului anul trecut. Și că în trecut am jucat pentru echipa lor, chiar dacă doar la nivel de juniori, dar tot am făcut performanță
Paul Iacob, mijlocaș Chindia Târgoviște
7 dueluri aerienecâștigate a avut Paul Iacob în meciul de sâmbătă de la Ovidiu, conform cifrelor InStat. Adică un procentaj de reușită de sută la sută
Viorel Hizo: „Când un jucător simte mâna pe ureche, zici că l-a călcat trenul!”
CITEȘTE ȘI:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”