Articol de GSP - Publicat luni, 28 februarie 2022 21:38 / Actualizat luni, 28 februarie 2022 22:02
Dezvăluiri înfricoșătoare vin din presa internațională. Foștii mari campioni ai boxului, frații Klitschko, Vitali (50 de ani) și Vladimir (45 de ani), se află pe „lista neagră” a lui Putin.
Ziarul britanic The Times, citat de Marca, relatează că peste 400 de mercenari au fost trimiși la Kiev cu ordin de la Kremlin să-l asasineze pe președintele Zelensky și pe membri ai guvernului său, cu scopul de a prăbuși conducerea de la Kiev.
Frații Klitschko, în pericol. Se află pe lista grupului de mercenari Wagner
Președintele rus, Vladimir Putin, a întocmit o „listă neagră” cu 23 de persoane publice din Ucraina, iar pe lângă președintele Zelensky, pe aceasta se află și foștii campioni mondiali ai boxului, unii dintre cei mai cunoscuți sportivi ucrainieni, Vitali și Vladimir Klitschko. Vitali este primarul Kievului din anul 2014, iar Vladimir s-a înrolat în armată și nu s-a despărțit zilele acestea de fratele său.
Peste 400 de mercenari ai grupului de mercenari Wagner au ajuns în capitala Ucrainei cu o misiune precisă, aceea de a elimina cele 23 de persoane publice și de a pregăti terenul pentru ca Moscova să preia controlul.
Cine este grupul de mercenari Wagner?
Grupul privat de mercenari Wagner, trimis de Vladimir Putin la Kiev, este condus de unul dintre cei mai apropiați oameni ai președintelui Rusiei. Acesta a adus în urmă cu cinci săptămâni oameni din Africa pentru a fi trimiși în misiune în schimbul unui bonus financiar uriaș.
Guvernul ucrainean a fost informat despre această acțiune sâmbătă dimineață. Grupul a operat anul trecut în Republica Centrafricană, unde a fost acuzat că „se substituie" autorităţii statului. În plus, acesta este suspectat, în special la Paris, că acționează în numele Kremlinului.
VIDEO Stoican despre conflictul din Ucraina: „Mă bucur că Lucescu e bine. Putin va plăti pentru tot”
Citește alte știri despre războiul din Ucraina
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”