Articol de Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 02 martie 2022 10:12 / Actualizat miercuri, 02 martie 2022 11:31
După 2-3 cu FCU Craiova, Mihai Iosif e ca și demis de Rapid. Înlocuitorul va fi Adrian Mutu sau Daniel Pancu, conducerea clubului discutând deja cu „Briliantul”, după cum a anunțat Gazeta Sporturilor.
Stabilit în Grecia, Niki Dumitriu (80 ani), fostul atacant al Rapidului din anii 60'-70', urmărește toate meciurile echipei sale de suflet. A văzut și ultima partidă, pierdută cu FCU Craiova, și mărturisește ce probleme sesizează la echipă.
„Credeam că Rapid s-ar putea bate la titlu, dar nu are jucători pentru asta”
„Am închis televizorul cu un gust amar, m-am dus la culcare trist, supărat. Nu pot să cred că au avut 1-0., am crezut că e gata. dar au pierdut. În loc să joace inteligent și să-i aștepte pe ei să se deschidă și să profite pe contraatac, au luat 3 în numai câteva minute.
La începutul sezonului mă entuziasmasem și eu, credeam că ar putea chiar să se bată la titlu. Dar până la urmă s-a văzut că Rapid nu are încă jucători pentru asta. Ei trebuie să aibă grijă, să nu intre la retrogradare. Nu cred că vor ajunge chiar acolo, că sunt alții mai rău. Dar e clar că au probleme mari. Când ai 10 meciuri la rând fără victorie e prea mult.
În primul rând, trebuie să se întărească și să aducă jucători, mai ales la mijloc. Apărarea și-a făcut treaba o vreme, dar uite că vârsta jucătorilor începe să se simtă. Indiferent cine ar veni antrenor, e nevoie de achiziții, să facă un lot puternic”, spune gloria rapidistă.
„Ce să facă Mutu sau Pancu la Rapid ?! Ei mai lipseau!”
Dumitriu ar opta pentru aducerea lui Marius Șumudică în locul lui Mihai Iosif.
„Șumudică are ani de antrenorat în spate, a făcut și performanțe, a luat un titlu, are ochi și e mână de fier. De asta e nevoie acum, că văd că băieții parcă nu se mai omoară cu firea, ca la început.
Am citit și eu de Mutu, de Pancu... Ei ar mai trebui! Ce să facă?! Nu au experiență, iar Rapid e club greu. Pancu n-a mai fost la Rapid? Și ce a făcut?! Ar trebui ca cei din conducere să se împace cu Șumudică și să-l aducă pe el. Și să-i facă echipă dacă tot vor să se bată la titlu anul viitor, la Centenar”, a adăugat fostul atacant.
Cine ar trebui să antreneze Rapidul în play-out?
VIDEO Dan Petrescu propune 4 veterani pentru naționala lui Edi Iordănescu: „Mă bufnește râsul când aud asta”
Citește și:
Ei l-au „săpat” pe Iosif » Au fost foarte slabi în eșecul cu FCU Craiova!
Iosif, deranjat de ce i se întâmplă la Rapid: „Acum sunt prost, gras, fraier. Înainte eram Klopp!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”