Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 26 martie 2022 21:20 / Actualizat sambata, 26 martie 2022 21:46
Radoslav Dimitrov, 33 de ani, fundaș legitimat la Sepsi, a vorbit despre cum s-a acomodat în România, țară în care se află de șapte ani.
Fotbalistul care a mai trecut și pe la FC Botoșani și Universitatea Craiova mărturisește că prețurile din țara noastră, în special la mare, pe litoral, i se par foarte mari și le compară cu cele de pe Coasta de Azur.
„Bulgaria este mai ieftină și mai curată pe litoral, dar eu m-am obișnuit și cu România, mă simt foarte bine. Am fost la Mamaia, la Constanța, pfaaa, chiar nu e ieftin deloc… Îți lași pielea pe plajă sau la restaurante! Te simți ca pe Coasta de Azur și-n Italia. Ăsta e un minus mare, prețurile. La noi e mai accesibil oricărui buzunar”, a spus Dimitrov.
Cum s-a adaptat Radoslav Dimitrov în România
Fundașul a povestit și cum a fost pentru el la început în România, FC Botoșani fiind prima echipă din țara noastră la care a evoluat.
„Cum a venit oferta de la Botoșani, am zis „da”, iar când am ajuns în nordul României din prima zi m-am simțit foarte, foarte bine. Și oamenii m-au primit bine, au trecut atâția ani de atunci și pot spune că țara voastră mi-a devenit a doua casă”, a mai declarat Dimitrov.
Faptul că sunt calzi. Călduroși… Cum să spun, îmi place de voi că sunteți oameni buni. Pâinea lui Dumnezeu, cum ziceți.
- Radoslav Dimitrov, fundaș Sepsi
Dimitrov explică celebrul „mămălicki”
Jucătorul lui Sepsi a explicat și de ce bulgarii ne spun uneori „mămălicki”: „Am jucat acum mulți ani, noi, bulgarii, cu voi, românii, la echipele naționale, s-a enervat Hristo Stoickov, Hagi al nostru, și a zis: „Mămălicki, go home”. Toată lumea îmi spune de asta, eu habar n-aveam ce e aia mămăligă până când n-am ajuns în România. Poate avea el vreo glumă cu Hagi, cu Gică Popescu, cu care e prieten bun de ani”
Hristo Stoickov a spus celebra replică „Mămălicki, go home” la partida disputată de România cu Bulgaria, scor 2-2, la Constanța, în 2006. Meciul a contat pentru preliminariile Campionatului European din 2008 la care România s-a calificat de pe primul loc din grupa G. Bulgaria a terminat pe 3, după Olanda, și a ratat calificarea.
Citește și alte știri din Liga 1:
La Craiova e ca la FRF: alb-albaștrii își cunosc viitorul președinte înainte de scrutin
Incredibil! Ce a păţit Daniel Pancu când a vrut să intre pe noul stadion Rapid
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul