Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 02 aprilie 2022 15:49 / Actualizat sambata, 02 aprilie 2022 16:55
Corriere dello Sport anunță că, în afara Sampdoriei, Alexandru Cicâldău (24 de ani), mijlocașul lui Galatasaaray, a atras din nou atenția celor de la Fiorentina pentru mercato din vară.
Mai bună varianta Fiorentina pentru Cicâldău
Potrivit publicației turcești Takvim, Fiorentina a intrat în cursa pentru a obține semnătura lui Cicâldău, echipa viola monitorizându-l pe fostul oltean încă înainte să se transfere în Turcia, după cum scrie cotidianul Corriere dello Sport, și dorind să-și completeze linia mediană.
Toscanii speră să obțină însă un preț mai bun de transfer, în timp ce formația din Istanbul să scoată profit de pe urma „tricolorului” luat din Bănie cu 6,5 milioane de euro. Sampdoria l-ar aduce doar dacă nu retrogradează în Serie B.
5 goluri și 3 assisturi pentru Cicâldău
Cicâldău a jucat pentru Galatasaray în 34 de meciuri din acest sezon în toate competițiile, a marcat cinci goluri și a oferit trei pase decisive. Ultimul assist a fost în meciul cu Barcelona, din corner, în returul „optimilor” Europa League, pierdut de „Cim-Bom-Bom” cu 1-2.
Alex ar deveni, dacă se materializează zvonurile, al doilea român din lot, după Louis Munteanu, atacantul de 19 ani crescut la Academia Gheorghe Hagi și care evoluează la echipa Primavera. Fiorentina e pe locul 8 după 30 de etape, cu pretenții de cupe europene.
VIDEO. Iosif Rotariu, la GSP Live: „Maxim e peste Cicâldău la ora actuală”
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Ce lovitură! Erling Haaland a semnat un „contract multimilionar”
Mutare de senzaţie în Serie A » Un antrenor celebru e gata să schimbe echipa