Articol de Liviu Manolache, Aurelian Rotea - Publicat sambata, 16 aprilie 2022 09:59 / Actualizat sambata, 16 aprilie 2022 10:28
RAPID. De la Al Doilea Război Mondial și până în prezent, Adrian Mutu e singurul antrenor care a reușit să adune 5 victorii consecutive la debut pe banca giuleștenilor.
Mutu a făcut Rapidul să meargă ca pe șine și a stabilit un record unic în istoria echipei. De la Al Doilea Război Mondial și până în prezent, „Briliantul” este singurul antrenor din istoria clubului care a reușit să lege 5 victorii la debutul pe banca tehnică și este aproape să o obțină și pe a 6-a, având în vedere că în etapa 5 Rapid îi va întâlni pe cei de la Gaz Metan.
Mircea Lucescu deține recordul de victorii consecutive ca antrenor nou-venit la Rapid, cu 8 meciuri câștigate, însă acest record a fost obținut la al doilea mandat al său la Rapid, în sezonul 1998-1999, după revenirea de la Inter.
![Să nu pariezi, dar să promovezi pariurile?! » FRF asistă cum oficiali din fotbal fac reclame pentru pariuri sportive și alte jocuri de noroc! Ce prevede regulamentul](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16042022/84f1a7dd-e6f0-4cc8-a943-fc9a60119183.jpg?width=195&height=130)
Și Sorin Cârțu a fost aproape
Cel mai aproape de atingerea acest record a fost Sorin Cârțu, când a fost pe banca Rapidului în sezonul 1994-1995, însă după ce a obținut primele 4 victorii a pierdut în al 5-lea meci, cu Gloria Bistrița.
La fel de aproape a fost și Mihai Iosif în actualul sezon, însă Rapidul a remizat în etapa a 3-a, acasă, cu Farul. Totuși, „Miță” a reușit să-și ducă echipă către 5 victorii în primele 6 etape, având un program mai greu decât a avut Mutu, care a avut norocul de a-i întâlni de două ori pe cei de la Academica Clinceni în primele 5 meciuri.
Cum au arătat primele 5 meciuri la debut pentru unii dintre cei mai importanți antrenori ai Rapidului:
Antrenor | Sezon la debut | Primele 5 meciuri |
Adrian Mutu | 2021-2022 | 5 victorii |
Sorin Cârțu | 1994-1995 | 4 victorii, 1 înfrângere |
Jose Peseiro | 2008-2009 | 4 victorii, 1 înfrângere |
Mircea Lucescu | 1997-1998 | 3 victorii, 1 egal, 1 înfrângere |
Viorel Hizo | 1993-1994 | 3 victorii, 1 egal, 1 înfrângere |
Răzvan Lucescu | 2004-2005 | 3 victorii, 1 egal, 1 înfrângere |
Mircea Rednic | 2000-2001 | 2 victorii, 2 egaluri, 1 înfrângere |
Marius Șumudică | 2010-2011 | 2 victorii, 2 egaluri, 1 înfrângere |
Valentin Stănescu | 1963-1964 | 2 victorii, 1 egal, 2 înfrângeri |
Mutu a schimbat radical echipa
Mai important pentru Rapid decât acest record al lui Mutu este modul în care „Briliantul” a reușit să schimbe complet echipa față de mandatul lui Iosif.
În partea a doua a sezonului Rapid devenise o echipă inconstantă, care nu putea menține ritmul pe toată durata partidei și care se întrecea în greșeli în defensivă, de pe urma cărora deseori primea gol.
Mutu a creat în Giulești o echipă de posesie, care domină jocul și care chiar și în momentele grele în care nu are mijlocul terenului găsește oportunități de a înscrie, fiind mai eficientă la acest capitol ca în trecut.
10-1e golaverajul Rapidului în cele 5 partide cu Mutu pe bancă: 1-0 cu Clinceni, 3-1 cu Dinamo, 1-0 cu Clinceni, 3-0 cu FC Botoșani și 2-0 la Arad
Mutu, mai bun ca la FCU Craiova
Calitățile de antrenor ale lui Mutu au fost puse la îndoială din cauza experienței avute de acesta la FCU Craiova, însă Mutu a demonstrat la Rapid că poate crea o echipă puternică, care să se bată la play-off în sezonul viitor. Cifrele Rapidului au fost mult mai bune decât ale oltenilor cu el pe bancă, iar rezultatele, radical opuse.
VIDEO Sergiu Radu, fost campion cu Rapid, despre venirea lui Mutu la Rapid: „Trebuie să fie trup și suflet pentru acest club!”
Citește și alte știri de actualitate:
ANALIZĂ GSP GSP prezintă avantajele și dezavantaje pentru Rapid în urma prezenței în play-out
![Anunț BOMBĂ din Italia: „Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Va conduce antrenamentul de mâine”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072024/5e55ddb6-901b-4116-a420-ef4b1d50a518.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)