Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 16 aprilie 2022 16:22 / Actualizat sambata, 16 aprilie 2022 17:30
Răzvan Marin (25 de ani) a centrat perfect pentru unicul gol al partidei Cagliari - Sassuolo (1-0), marcat de Deiola, a creat alte faze, a șutat la poartă și a fost apreciat cu nota 7 de presa italiană.
După cinci înfrângeri consecutive, Cagliari a luat o gură mare de oxigen. Sarzii au învins-o astăzi cu 1-0 pe Sassuolo, într-un derby al românilor titulari din Serie A, și s-a mai depărtat de zona roșie a clasamentului, la 6 puncte de locul 18, primul retrogradabil.
O importantă contribuție a avut Răzvan Marin, printre cei mai activi și buni oameni ai gazdelor. Fostul jucător al lui Ajax a bifat toate minutele în teren, la fel ca Vlad Chiricheș, în efectivul formației adverse.
Răzvan Marin a avut două șuturi cadrate
Marin a oferit centrarea la colțul lung, trimisă de pe partea dreaptă, pentru reluarea imparabilă din careul mic a lui Deiola. A fost al șaselea assist pentru Răzvan în acest campionat, egalând deja performanța din ediția trecută.
„Tricolorul” n-a marcat însă deloc în 33 de etape, iar azi a amenințat de două ori poarta lui Consigli, cu șuturi de la marginea careului, ambele parate, a executat o lovitură liberă în zid, fază la care Cagliari a cerut degeaba penalty. Și l-a lansat în adâncime pe Joao Pedro, care a ratat singur cu portarul.
„Răzvan Marin, evoluție de mare calitate”
Agenția Tuttomercatoweb.com i-a dat nota 7 românului și l-a caracterizat astfel: „Prestație de mare calitate, unul dintre cei mai periculoși în ultimii 20 de metri. A făcut diferența, prin pasele către colegi și șuturile de la distanță, și a purtat-o pe umeri pe Cagliari. Pe lângă acestea, tot el a trimis și assistul pentru golul decisiv al întâlnirii”.
Eurosport.it a completat, cu același calificativ: „S-a infiltrat fără teamă între liniile echipei neroverde și a dat impresia că poate ține singur mijlocul gazdelor. Abordare optimă a unei confruntări capitale”.
Chiricheș, dezamăgitor: „Prea multe ezitări, meci opac”
Nu la fel a fost văzută prezența pe teren a lui Chiricheș, căpitanul naționalei primind doar 5,5 din partea aceleiași surse. „Două bune intervenții la închidere nu pot să șetargă o prestație opacă. Prea multe ezitări și greșeli, nu s-a văzut nici în faza de construcție din preajma propriului careu”, a notat Tuttomercatoweb.com.
Ceva mai sever l-a taxat însă Eurosport.it (nota 5): „A trebuit să strângă din dinți sub focul amic și inamic, dar la final s-a prăbușit și el”.
VIDEO. Rezumat Cagliari vs. Sassuolo (1-0)
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”