Articol de GSP - Publicat vineri, 27 mai 2022 16:50 / Actualizat vineri, 27 mai 2022 16:54
Basarab Panduru (51 de ani) consideră că Gigi Becali, patronul FCSB, a luat o decizie foarte bună refuzând să investească mai mulți bani în departamentul de marketing al clubului. Argumentul analistului TV se bazează pe ineficiența unei astfel de strategii în România, unde nivelul de trai nu este unul foarte ridicat.
Deși a fost sfătuit de-a lungul timpului să profite de numărul mare de suporteri, finanțatorul „roș-albaștrilor” nu a băgat niciodată foarte mulți bani atunci când a venit vorba de zona de marketing a echipei.
Basarab Panduru, de acord cu Gigi Becali: „Cred că și-a dat seama!”
Gigi Becali a fost criticat adesea pentru faptul că nu exploatează potențialul echipei din acest punct de vedere, însă Panduru consideră că patronul FCSB gândește corect. Argumentul este reprezentat de prețul mult prea ridicat al articolelor sportive, raportat la nivelul de trai din România.
„Eu cred că-l interesează acest departament de marketing, dar pur și simplu și-a dat seama că nu poţi să vinzi, în România, un tricou cu 500-600 lei”, a spus Basarab Panduru, în direct la emisiunea „Sport Report” de la Orange Sport.
În acest moment, un tricou pentru meciurile de pe teren propriu al celor de la FCSB costă, pe site-ul oficial al clubului, 550 lei, în timp ce unul de deplasare, 400 lei.