FOTBAL  »  LIGA 4  »  INEDIT

O echipă de juniori din România a câștigat cu 50-0, apoi a fost exclusă din Cupă și a provocat schimbarea regulamentului din campionat + Reacția adversarilor

Juniorii lui Urban Titu
Juniorii lui Urban Titu

Articol de - Publicat luni, 06 iunie 2022 16:32 / Actualizat marti, 07 iunie 2022 09:06

Urban Titu a câștigat cu Mătăsaru, scor 50-0, în campionatul județului Dâmbovița la juniori U19 și a provocat convocarea comitetului de urgență al AJF-ului din județ.

UPDATE 18:15 // Reacția adversarilor la scorul halucinant cu care a câștigat Urban Titu

Ionuț Drăgănescu, reprezentantul celor de la Străjerii Târgoviște, echipa care conducea detașat în clasament, având un golaveraj cu 61 de goluri peste al adversarei:

 „Este greu de comentat ceea ce s-a întâmplat acolo. Nu, nu am avut reprezentant sau vreo altă sursă acolo, în acel interval de timp, având meciul nostru de juniori. Am fost șocat când am văzut scorul... chiar și la un astfel de nivel, e greu să îți imaginezi cum se poate înscrie un gol la circa 90-100 secunde! Mai ales că terenul de la Mătăsaru este departe de a fi o masă de biliard! 

Nu am cum să fac o contestație, nu cred că există în regulament(e) vreo posibilitate viabilă de a contesta un rezultat al unei alte echipe... Pe de altă parte, am fost doar informat că AJF s-a autosesizat asupra rezultatului și ca urmare, a luat în CEx de Urgență hotărârile de azi. Fac o paranteză, sunt membru în CExUrg ca reprezentant al Ligii 4, dar, «fiind implicat», nu am fost parte a discuțiilor. Am știut de întrunirea CExUrg, dar am văzut hotărârea odată cu publicarea ei...

Va fi foarte interesant (în măsura în care voi afla, ședințele Comisiei de Disciplină și Etică nefiind publice) ce se va stabili mâine. În privința Cupei AJF ediția a doua, participarea a fost pe bază de invitație, din campionatul de juniori A1 fiind invitate ocupantele primelor 2 locuri. Decizia de a retrage invitația poate fi comentată doar de AJF (cel care a facut invitația). 

Ca o părere personală, aș fi preferat să jucăm în teren cu cei de la Urban Titu finala mică... poate un mod de a se vedea cine e cel mai bun. Dar, AJF a decis altfel. Clubul Străjerii Târgoviște 1396 nu a decis încă nimic în acest moment referitor la o eventuală reacție în urma «meciului» de sâmbătă, așteptăm întâi o reacție a AJF în urma CDE”.

Știrea inițială // Au câștigat cu 50-0, apoi au fost excluși din Cupă și au provocat schimbarea regulamentului din campionat

Principalul criteriu de departajare în campionatul de juniori este golaverajul. AJF Dâmbovița consideră că „acest joc a fost suspect de încălcarea principiilor de integritate a meciurilor și manipularea rezultatului” și a decis excluderea lui Urban Titu din Cupa AJF Dâmbovița și deciderea campionanei prinr-un meci de departajare între primele două clasate din campionat, în cazul egalității de puncte.

Care e atmosfera în vestiarul naționalei, înainte de meciul cu Bosnia: „Ne e frică să nu greșim”
LIGA NAȚIUNILOR
Care e atmosfera în vestiarul naționalei, înainte de meciul cu Bosnia: „Ne e frică să nu greșim”

Titu este pe locul doi, cu 40 de puncte în 14 meciuri și golaverajul de 127-5. Pe primul loc este echipa Străjerii Târgoviște, cu 43 de puncte în 15 meciuri și golaverajul de 137-5.

Meci suspect în campionatul U19 din Dâmbovița

Având în vedere situația din competiția județeană destinată juniorilor U19 acolo unde egalitatea dintre primele două clasate, Străjerii Târgoviște și Urban Titu, duce la o goană după rezultate astronomice, așa cum s-a întâmplat sâmbătă 04.06.2022 la jocul Progresul Mătăsaru – Urban Titu scor 0-50 (?!), joc suspect de încălcarea principiilor de integritate a meciurilor și manipularea rezultatului;

Pentru a nu duce în derizoriu o competiție pe care ne-o dorim respectată și abordată cu demnitate;

Pentru a evita rezultate penibile, demne de partea negativă a Cărții Recordurilor;

Pentru a da șanse egale tuturor competitorilor și pentru a-i putea educa corect pe tinerii fotbaliști;

Cu unanimitate de voturi HOTĂRĂȘTE:

1. Retrage invitația echipei Urban Titu – U19 de a participa la competiția Cupa AJF Dâmbovița, astfel, jocul dintre Străjerii Târgoviște U19 și Urban Titu U19, programat marți 7 iunie, nu se va mai disputa;

2. Se modifică Regulamentul de desfășurare a Campionatului județean al juniorilor U19, sezonul 2021/2022, în ceea ce privește criteriile departajare, după cum urmează:

a) În cazul în care, după disputarea ultimei etape din campionatul regular al juniorilor U19, primele două echipe clasate se vor afla la egalitate de puncte în clasamentul final, având în vedere faptul că în acest sezon s-au desfășurat doar jocurile din retur, pentru departajarea acestora și pentru a desemna echipa campioană județeană U19, următorul criteriu nu va mai fi golaverajul, ci se va organiza o finală între cele două, pe teren neutru (sintetic - Complex Natație Târgoviște), în data de marți 14 iunie 2022, ora 18.00;

b) În cazul în care după 90 de minute rezultatul va fi egal, se va trece la executarea loviturilor de departajare, câte cinci pentru fiecare echipă și daca va fi cazul, in continuare câte una, alternativ;

c) Câștigătoarea acestui joc va fi desemnată campioană județeană U19 și va primi trofeul de campioană județeană;

 

3. Se însărcinează Comisia de Disciplină și Etică pentru a analiza această speță, în ședința extraordinară de marți 07.06.2022, ora 16.00, la sediul asociației, la care sunt convocați președinții si antrenorii celor două cluburi implicate, dar și întreaga brigadă de arbitri.


-comunicat AJF Dâmbovița
 

Citește și:

Lucescu versus Iordănescu, Lăcătuș vs. Sabău » Prețul biletelor și televizarea meciului de 5 stele organizat de Steaua la 75 de ani de la înființare

După un sezon de coșmar, au plecat în vacanță » Unde se relaxează Torje, Eșanu și alți jucători care au retrogradat-o pe Dinamo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (9)
niciolaie
niciolaie  •  07 Iunie 2022, 09:28

La golul 43 a fost ofsaid clar.

vanboben
vanboben  •  06 Iunie 2022, 20:19

De noaptea minții! În primul rand, schimbarea regulamentului în timpul competiției este ilegala și poate fi contestată foarte ușor! În al doilea rând, trebuie ca AJF sa dovedească cu probe ca a fost ceva necurat la partida dintre Mătăsuri și Urban Titu! Avand in vedere nr de goluri marcate de cei de la Strajerii Târgoviște și Urban Titu, rezulta o medie de 9 goluri pe partida, deci cred ca au fost partide în care au marcat cel puțin 15-20 goluri pe partida! În al 3-lea rand, dacă chiar era nevoie de golaveraj, cred că Urban Titu aranja partida la vreo 15-20 goluri diferenta, scor care a mai fost realizat în acest campionat atât de ei cât și de cei de Strajerii! Dacă nu au probe de blat, cei de la AJF vor avea mari probleme!

mikeshine
mikeshine  •  06 Iunie 2022, 19:39
Postat de dobrin pe 06 Iunie 2022, 17:31

Lucescu, Camataru si Mateut deja sunt invidiosi...

si se mai intreaba lumea de ce se bucura toti ca se desfiinteaza dinamo. hai cat mai repede cu desfiintarea acestei abominatii.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează