Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 iunie 2022 19:08 / Actualizat miercuri, 15 iunie 2022 20:05
Simona Halep (30 de ani, 20 WTA) a trecut de britanica Harriet Dart (25 de ani, 106 WTA), în optimile turneului din Birmingham, scor 6-3, 6-2.
- În runda următoare, Simona Halep va da peste britanica Katie Boulter (25 de ani, 141 WTA), care în turul precedent a trecut de Caroline Garcia, 7-6(5), 6-1
La capătul partidei care a durat o oră și 2 minute, Simona Halep a vorbit despre susținerea de care a avut partea la Birmingham și despre dificultățile pe care le-a avut azi.
Reacția Simonei Halep după victoria cu Harriet Dart
„Mă simt excelent. Simt că am jucat mai bine decât în runda precedentă.
Nu e niciodată să joci contra ei. A fost greu pe iarbă, pentru că ea este obișnuită cu această suprafață. Dar sunt foarte mulțumită de modul în care am jucat.
Fac tot ce pot de fiecare când sunt pe teren. Sper să joc cât mai mult și să mă simt ca în 2019. Încep să mă obișnuiesc cu iarbă și mă simt din ce în ce mai bine.
De fiecare dată când joc am parte de mult sprijin. Vă mulțumesc! Apreciez asta”, a spus Simona Halep la interviul acordat pe teren.
Simona Halep e în sferturile turneului de la Birmingham
Simona a început ezitant meciul, iar Dart a condus cu 2-0. Ulterior, Halep și-a revenit, a crescut nivelul jocului și a dominat partida.
A câștigat 5 game-uri la rând și a dus scorul la 5-2. Dar a mai luat un game, dar Halep a închis setul cu 6-3. Setul doi a început echilibrat. Cele două jucătoare au mers cap la cap până la 2-2, scor la care Simona Halep a apăsat pedala de accelerație. A câștigat toate game-urile până la final, a luat setul cu 6-2 și s-a calificat în sferturi.
VIDEO Simona Halep e în sferturi la Birmingham
Through to the quarterfinals 💪
— wta (@WTA) June 15, 2022
🇷🇴 @Simona_Halep defeats Dart 6-3, 6-2 and moves into the last eight in Birmingham!#RothesayClassic pic.twitter.com/9bY0yNjQQB
Citește și:
Serena Williams participă la Wimbledon 2022! Anunț de ultimă oră
Sorana Cîrstea e în „sferturi” la Birmingham, după o victorie categorică
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”