FOTBAL  »  LIGA 2  »  DOSAR

EXCLUSIV Dosarul în care Marius Baciu a fost ridicat cu mascații de la teren, clasat. Ce spune apărătorul său

Articol de - Publicat vineri, 01 iulie 2022 16:10 / Actualizat vineri, 01 iulie 2022 16:12

În 2019, Marius Baciu a fost ridicat cu mascații de la stadionul Juventus din Colentina după Sportul Snagov - Turris Turnu Măgurele 2-3. Antrenor la a doua echipă, el a fost cercetat într-un dosar de luare de mită, clasat însă la sfârșitul lunii iunie.

Pe 13 noiembrie 2019, lumea fotbalului era zguduită de o descindere a mascaților DIAS după un meci de liga a doua, Sportul Snagov - Turris Turnu Măgurele 2-3.

Partida, disputată pe stadionul Juventus (Daco-Getica) din Colentina, București, a fost încheiată cu ridicarea lui Marius Baciu, antrenorul oaspeților, dus la audieri într-un dosar penal.

GSP.ro a aflat motivul: o reclamație a unui părinte care susținea că i-a dat 2.000 euro pentru ca fiul său să fie titular.

„A fost o reclamație a unui părinte cu nemulțumiri, că aș fi luat bani să-l bag pe fiul său și nu l-am băgat. E strigător la cer!”, a explicat Marius Baciu la finalul zilei în care a fost ridicat de mascați direct de la stadion, dus la audieri și lăsat să plece acasă.

GSP.ro a aflat, în decembrie, culisele: în iulie 2019, antrenorul, pe atunci la Daco-Getica a intrat în contact cu Viorel Paraschiv - tatăl fotbalistului Franco Marius Paraschiv - , un obscur om de afaceri implicat în comerțul cu mașini second-hand și cu haine de firmă din Germania.

Acesta susținea că ar fi oferit o sumă de bani către club, însă ar fi cerut ca fiul său să fie titular. Ceea ce nu s-a întâmplat. 

„Tatăl lui a început să-l amenințe și să-l preseze pe Baciu că vrea banii înapoi. Înțeleg că se lăuda că are un ceas cu cameră ascunsă și-l folosea la discuțiile cu antrenorii. Era nemulțumit că antrenorul nu-l folosește pe Franco, dar Baciu spunea că nu i-a promis niciodată asta în schimbul banilor. În cele din urmă, Baciu i-a înapoiat banii, dându-i suma lui Franco în mână, de față cu mai mulți martori”, povestea atunci sursa GSP.

Dosarul penal, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a fost clasat zilele trecute conform surselor GSP.ro.

„Ridicarea acestuia, vădit disproporționată”

„Marius Baciu a fost cercetat pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de luare de mită. Acesta a fost acuzat că ar fi pretins și acceptat o sumă de bani din partea tatălui unuia dintre jucători pentru ca acesta să fie titular în cadrul echipei Daco-Getica, lucru absolut neadevărat”, a menționat avocatul lui Marius Baciu, Mădălina Tirteu.

„În urma administrării unui amplu probatoriu, în cauză fiind audiați aproximativ 20 de martori, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a clasat cauza, confirmând astfel nevinovăția lui Marius. Cu toate că soluția dată de către Parchet este una corectă, abordarea din faza incipientă a cauzei, referindu-mă aici la ridicarea acestuia cu luptătorii SIAS la finalul unui meci de fotbal, a fost una vădit disproporționată”, a adăugat ea. 

Apărătorul conchide: „Nu pot decât să sper ca odată cu această soluție imaginea lui Marius va fi îndreptată și că va fi apreciat pentru întreaga sa carieră în fotbal. Nu putem să uităm cine a fost Marius ca fotbalist și nu trebuie să pierdem din vedere cine este în prezent ca antrenor, fiind destul de frustrant faptul că în presă nu se menționează nimic despre performanțele sale din ultimul timp”.

Fost jucător la Steaua între 1996 și 2002, fost căpitan al bucureștenilor, Baciu a mai jucat printre altele la Lille (2002-2004) și a antrenat, în ultimii ani, în zona Golfului, la Sohar (Oman) și Al-Taqadom (Arabia Saudită).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Stranieri
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Handbal
Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează