Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 19 iulie 2022 14:06 / Actualizat marti, 19 iulie 2022 14:22
Edinson Cavani, atacantul uruguayan de 35 de ani, a ajuns la un acord cu Villarreal. Liber după despărțirea de Manchester United, golgheterul sud-american își caută casă în zonă și va semna curând.
La 35 de ani, Edinson Cavani nu duce deloc lipsă de oferte. După ce a încheiat conturile cu Manchester United, „El Matador” și-a văzut de vacanță și apoi a ales una din variantele avute pentru a-și continua cariera. Atacantul uruguayan s-a decis să rămână în Europa, deși era curtat de echipe din Argentina și Brazilia.
Se mută în LaLiga, al patrulea campionat de top în care va evolua după Serie A, Ligue 1 și Premier League. Cavani s-a înțeles cu semifinalista Ligii din ultima stagiune și câștigătoare a Europa League din ediția 2020-2021.
Edinson Cavani, acord până în 2024 cu Villarreal
Potrivit „Mundo Deportivo”, sud-americanul are deja un preacord încheiat cu Villarreal și își caută o casă în oraș, urmând să semneze în curând cu echipa pregătită de Unai Emery.
Curtat din Spania de Atletico, Sevilla, Barcelona, Valencia și chiar Real Madrid, dar și de Salernitana din Italia, Edinson s-a orientat spre un club la care să aibă șanse mai mari de titularizare. În condițiile în care Arnaut Danjuma ar putea pleca în Premier League, iar Paco Alcacer negociază cu Celta Vigo.
Cel mai bun marcator din istoria lui PSG își va reduce salariul la mai puțin de jumătate față de cele 11 milioane de euro încasate la United și ar rămâne la Villarreal până în 2024.
VIDEO. Golurile reușite de Cavani în Premier League, în penultimul său sezon la United
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Veste șocantă la Dortmund: Borussia a anunțat public că Haller are o tumoare
Barcelona, ironizată de „echipa-kriptonită” din La Liga: „Când îl transferi pe Lewandowski, dar...”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”